Freaky : Weirdo … ME !!!
19 decembrie 2009 la 11:12 pm | Publicat în Leapsa, Personal | 27 comentariiEtichete: arme, capsuna, citit, ciudat, ciupa, curatenie, cuvinte, eu, Mama, mancare, mata, noi doi, Oameni, Personal, pix, Scoala, semn, teatru, viata
De 2 minute tot stau şi mă uit ca bleaga la monitor. De ce ?!
Da chiar aşa, de ce puii mei ( vorba cuiva „în puii mei . . . am căzut” hahahahah, colegii ştiu de ce 😀 ) mă tot holbez la lcd-ul ăsta şi nu mă apuc eu să-mi dezmierd niţel tastele , so . . . let’s get the party started !! 8) ( da, nu este zi să n-o ascult pe mirifica P!nk 8) )
Chiar că nu mai ţin la cine am văzut primul leapşa cu cele 10 ciudăţenii , pe bune, dar cert e faptul că ultimul a fost . . . ummm, oscilez între zoz0 , Crisu şi ardeleanu’ meu, neo 😀 da’ , oricum, unu’ din ei cu siguranţă
şi cum eu am chef de joacă-n seara asta ( lăsaţi sensul figurat, nu-i de voi, minorilor !!) . . . citiţi-mi ciudăţeniileeeeeeeeeeeee !!
1. Sunt o ciudată şi-mi place ciudăţenia mea, motiv pentru care adun cât mai mulţi ciudaţi în jurul meu 😀 , dovada nr 1 fiind chiar EL , Ciupa mea :)) ( dar asta o va dezvolta el mai încolo pt că am de gând să-i şutez una direct….pe blooooog !)
2. Deşi nu sunt cleptomană ( deşi, gândindu-mă acum, am ajuns să cred că asta ar fi scuza perfectă pentru mine) , fur 😀 şi afându-mă-n deplinătatea facultăţilor mintale.
pam paaaaam, acum că v-am alarmat şi v-am determinat să vă reverificaţi locul portofelului de la buzunarul din spate , staţi să vă calmez : nu am această afinitate decât pentru PIXURI. de obicei, când văd unul pe care-l vreau neapărat al meu, din respect pentru mama şi pentru educaţia aleasă ce mi-a oferit-o, cer , gen ( aaa, eu ma numesc Eugen/euGen./Gen eu, stii/da si…. d3v ştie :D) „ Mi-l dai mie, te roooog” şi-mi afişez zâmbetul de copiluţ drăguţ. dacă însă tu ca un cretin ce eşti mă refuzi, ţi-l palmez, îl iau cu compasu’, îl şutesc, îi fac orice ţi-ai imagina tu că e posibil pt a trece-n posesia mea 😳
3. Urăsc ceapa ( da, ştiu replica genială a mamei , cum că nu se poate face o mâncare fără aşa ceva) , doar că-s fericită-n ciudăţenia mea ştiind că nu-s singură şi că Watzap ( deşi nu scrie pe blog, urâtu !!) mi-e alături 😀
4. Cred că nu există persoană care să mănânce mai multe murături ca mine. Nu pot să închit dacă la felu’ 2 ( exceptând micii şi peştele, evident) nu am ceva acruuuu. yamyyyy.
5. Că tot veni vorba de mâncăruri, ador muştarul. Când mă apucă pe mine nebunia, mă duc şi-mi iau o linguroacă şi dăi şi dăi la muştar gol. ( asta mi se trage de la mama care, în tip ce era gravidă cu mine, pe vremea lu’ Ceaşcă, atunci când găseai muştar din..canci :)) a motroşit ea ce-a putut şi a ” făcut rost” de vreo 2 borcane de 5 kg de muştar 😀 )
6. Vreau să-mi las moştenire blogu’ de faţă pruncilor mei, indiferent cum or fi ei, doar să aibă o mărturie a sentimentelor adolescentine ale mamei lor 😀 DA, sunt originală, până acum n-am mai auzit sau citit ideea asta la nimeni altcineva în afară de subsemnata :)))
7. Imediat după naştere, aveam pe ceafă un semn în formă de căpşunică :)) pt că mama halea la fructe una una ( na! avantaju’ de a fi gravidă vara !) , dar acum nu mai e nimic acolo, spuuuf !
8. Aaa, asta-i tare , tocmai mi-am amintit-o, de fapt, nu aveam cum s-o uit deoarece mama are grijă să mi-o amintească ori de câte ori tre’ să storc vreo cârpă şi cum acum e perioada aia căcăcioasă din an în care CURăţenia-i în toi….să vă explic, fiecare dintre voi să se gândească cum stoarce el, iar apoi să mă imagineze pe mine făcând exact acelaşi lucru dpar că FIX INVERS 😀 da’ stai aşa, tu dragă Mărioară, da’ asta de ce mă face pe mine ciudată ? de ce nu aţi fi voi toţi ăia ciudăţei, cine-a zis că eu fac sau nu corect ceea ce fac sau nu ?! :))))
9. Îmi place să mă joc cu muuulte cuvinte, dar asta deja probabil că aţi observat, doar că uneori le îmbârlig într-un asemenea hal încât de numeroase ori mi-am aburit corectorii, so..bravo mie ! nu tre’ să ştiu nu ştiu câ materie ca să iau o nota mare, ci doar tre’ să potrivesc acele arme puternice pe care eu le stăpânesc : cuvintele 8)
10. Ştiu că pare nefiresc, da’ întotdeauna întâi îmi iau geaca şi abia după aia mă încalţ. Da, da, ştiu că aşa îmi e mai greu, da’ poa’ mie-mi place calea mai hard, aşa :)))
11. Citesc şi încă mult, ceea ce pentru mulţi din jurul meu pare o nebunie ( d’aia-n sensu’ negativ) pt că-i sperie şi ei au falsa împresie că tre’ să fii un antisocial convins sau vreun prof universitar ca să-ţi placă să citeşti fără a fi contrâns de vreun doiuţ în catalogul pătat de corigenţe 😀
12. Dacă-s în toane bune, primii sosiţi sunt primii serviţi la mine-n lista de Messenger aşa că-mi bat jos de săracii puradei picaţi la mine-n listă din Neant cu maaare clasă ,aşa, spre deliciul meu personal. Acum că , după aia, poate mai vede şi Ciupa sau fetele ( ca să nu fiu acuzată că-s rea şi că râd de una singură ), aia-i cu totu’ o altă caterincă 😉
13. Când nu-mi place ceva, eu pur şi simplu spun, sunt foarte directă şi, dacă nu e vorba de apropiaţii mei, chiar mă doare la pedală dacă rănesc sau nu, aşa că de foarte multe ori folosesc catalogarea de ” prost ” cu o uşurinţă care ar uimi orice teribilist.
13. aşa, ca o plăcere pur personală şi cu tentă puternic ironică şi hazlie, mă prostesc cu toţi sudiştii şi încerc să le vorbesc utilizând perfectul simplu, aşa că lor nu le vine să creadă atunci când le zic că-s ardeleancă 100% and, ofc, proud of it 8) !
14. Nu suport ca cineva să întârzie, nici chiar 2 minute , ca să nu mai zic câte oiţe a trebuit să număr eu în gând azi în aşteptarea don’şorului Olimpiu ( căruia-i şi pasez leapşa pt că am râs bine de el azi când a căzut, muhahaha !)
15. Îmi place muzica antrenantă, cu tentă sexulă, aia de uneori ne-o oferă la tavă d3vilbabe 😀 săru’mâna !!
16. În anumite momente ştiute numai de noi doi, sunt ca o felină, o mâţucă mai bine zis 🙂
17. Sunt deschisă, din toate punctele de vedere, upsss, să-mi verific şliţul :)))
18. Urăsc poşetele ( gumiţăăă, nu mă certa 😦 ) şi am doar vreo 3 , dintre care una poate fi purtată aproape la orice ţinută ( de ce dracu’ să port eu măgăria asta atunci când îmi pot lua blugi sau hanorace cu enşpe mii de buzunare ?!)
19. Orice demachiant mă irită, tocmai d-aia nu folosesc decât lapte Doina ( da,da, crema aia celbră pe care mama n-ar da-o nici pe întregul catalog de la Avon)
20. De ce am eu aşa o faţă perfectă ( modesta de mine,priuuu!) ?! pentru că am săpunul meu propriu şi personal Protex Herbal cu care mă spăl zilnic înainte de culcare. Uite d-aia eu urăsc totodată şi porcăria intitulată glet de faţă..uppps, am vrut să zic fond de ten 😀 o singură dată m-am dat cu ea atunci când am fost nevoită s-i fac deoarece eram într-o piesă de teatru Spiritul Morţii şi , na, a trebuit să fiu şi eu mai lividă 😀 dar şi atunci am crezut că-mi rog moartea până ce am dat toată năclăiala aia de pe faţă
22. Mă concentrez cel mai bine atunci când sunt nervoasă, atunci scriu cele mai tari teme de casă ( aici mă refer la eseuri d’alea interminabile de zeci de pagini), păcat că am prea puţine :)) (măă, nu recunoaşteţi asta, acum că nu le facem noi, aia-i altceva)
23. mă spăl pe dinţi de cel puţin 4 ori pe zi 😀 pe viitor voi încerca să n-o mai fac, asta la sugestia prietenului lui alexxutzu, domnu’ D(entist)
24. cafeaua sau cappuccino-ul îmi place să fie ca la zmeu : nici prea caldă, nici prea rece, plus 3 linguriţe de zahăr ( de aia vă zic eu vouă că, dacă veţi continua să vă tot uitaţi la mine, riscaţi să daţi în diabet )
25. nu-s o exponată de muzeu, aşa că nu suport ca cineva să se zgâiască la mine, na ! aşa am păţit şi azi, în timp ce-l aşteptam pe don’şoru mai sus amintit, Olimpiu pe numele său, eram singură-n parc pe-o bancă ninsă, iar o familie ( fiu 18-19 ani, mamă, tată) trec pe lângă mine, după care fiecare-n parte s-a holbat la mine de zici că eu eram ciudăţenia pământului, ca mai apoi tatăl să se întoarcă periodic din drumul său ca să mă privească. Ce Mnezo, nu-s ruptă din soare, aşa că nu, Olimpiu nu a avut dreptate atunci când a zis că-i din cauză că-s frumoasă, so. . . Oricum, mie nu-mi convin situaţiile de genu 😀
26. Am o parolă tare de tot combinată cu nr ăsta : 202606, 26 în interior, 2006 la exterior, un an grozav în care mi-a reuşit tot ceea ce mi-am propus 😀 ( oricum, nu ştiţi voi la ce-i bună asta 😛 )
27. Privesc oamenii direct în ochi pe stradă ( şi nu numai deoarce unu’ dintre principiile mele e de a-ţi privi-n ochi interlocutorul ori de câte ori acesta vorbeşte cu tine) , iar lucru ăsta-i sperie pt că eu uneori îi fixez aşa bine încăt ei lasă brusc privirea-n pământ atunci când o întâlnesc pe-a mea 😀
28. până să adorm, mă foiesc de nici n-ai idee, mereu mi-e cald ( chiar dacă stau prost cu articulaţiile, aşa că mâinile şi picioarele mele-s reci indiferent de anotimp) , motiv pt care mi-e chiar groază să dorm cu cineva nou pt că mă gândesc câţi nervi îi voi face respectivului până-mi voi găsi eu colţişorul din Rai noaptea 😀
29. îmi place la nebunie să scriu cu diacritice şi să mă semnez, aidoma scriitorilor, întâi cu prenumele, şi abia apoi cu numele de fată cu care sunt din cale afară de mândră : Alexandra Raţiu 😀
30. de ce să nu fiu eu ca de fiecare dată mai cu moţ şi să scriu nu 10 ciudăţenii personale, aşa cum presupunea leapşa iniţial, în loc de 30 😀
pam pam, I’m good ! 8) and modest, and funny, and pretty, and a good lover, and. . . 😀
În fine !
sunt curioasă care-s ciudăţeniile lui d3v şi nebunelu , ei sunt cu adevărat 2 oameni interesanţi 🙂
un weekend fain vă doresc !
be nice ! ( be hot îmi zice mdft :)) heeey !)
Fana lui Teodor Tanco
15 iunie 2009 la 8:41 pm | Publicat în Carte | 8 comentariiEtichete: facultate, Familie, Mama, teatru, vis
Ştia că leul, oricât de îmblânzit pare, tot leu rămâne şi domesticirea lui e un simulacru, până în clipa când dresoarea, încrezătoare în arta ei şi naivă, ca toţi artiştii, îşi vâră singură şi curajos capul în gura leului, acestuia rămânându-i să îndeplinească doar o simplă formalitate.
. . . cam aşa şi personajul principal din romanul omonim, Fana.
Melinda, mama Fanei, grecoaică de modă veche, o lasă pe fată să viseze la şcoala de actorie , fără a se gândi măcar vreo secundă că fiica ei ar putea vorbi serios.
Bineînţeles că fata a crescut şi tot timpul a ţinut minte acea clipă magică, atunci când, la o serbare de sfârşit de grădiniţă, după ce a recitat o poezie foarte complicată, Melinda i-a zis de faţă cu toţi „ scumpa mamii artistă”. Cu toate că n-a înţeles ea prea bine ce presupunea titulatura de „artistă”, crescând, s-a pregătit temeinic pentru a da la Universitatea de la Bucureşti.
La examen s-a descurcat excelent, frumuseţea ei radiind deasupra tuturor. Până şi temuţii examinatori au fost impresionaţi de prestanţa Fanei.
Melinda, neagră de supărare, s-a dus la Bucureşti şi , făcând apel la unele relaţii foarte cunoscute în acea lume a Bucureştilor, a pus să fie scos dosarul fiicei sale, iar pe foaia de admitere ea sa fie trecută „Respins”.
Fana, crezând că a căzut examenul, întoarsă acasă, a căzut într-o depresie cumplită. Nimic nu o putea scoate din starea ei letargică, nici chiar dădaca Safta, cea care i-a fost ca o mamă atât Fanel , cât şi lui Ştefan, fratele acesteia. ( părinţii erau foarte ocupaţi cu munca)
Într-un târziu, şi-a revenit cumva, cumva şi dorea să se angajeze. Aici, iar a intervenit Melinda. Ea vroia ca fiică’sa să lucreze cot la cot cu ea într-o uzină, nicidecum la teatrul de la Casa De Cultură. Planurile Fanei sunt ruinate..iar..tot de către propria-i mamă.
În lungile ei plimbări prin parc, întâlneşte un bărbat despre care nu ştie nimic. Şerban, 37 de ani, specialist în inginerie, cade în mrejele fermecătoarei Fana. Niciunul nu ştie nimic de celălalt, dar nici nu dezvăluie misterul, lor plăcându-le acea atmosferă tensionată în care, din cauză că nu-şi ştiau numele, se adresau cu „regină” şi „majestate”.
Cu puţin timp de a o cunoaşte pe Fana, Şerban era amantul Melindei. Cam un an a durat idila dintre ei, bărbatul întrerupând totul când a intrat Fana în viaţa sa. Atunci când Melinda află de Fana şi Şerban, crede că onoarea fetei e pătată pe veci ( cu toate că, între cei doi, nu s-a întâmplat nimic mai mult decât nişte sărutări pătimaşe . . . nu că nu ar fi vrut fata, doar că bărbatul a fost prea tolomac încât să simtă când era momentul prielnic să acţioneze)
Romanul lui Teodor Tanco se finalizează cu plecarea Fanei la Bucureşti. Nu-i pasă de ce spune lumea sau mama ei ( realizează că nu se va putea înţelege niciodată cu aceasta în privinţa teatrului), drumurile i se despart definitiv de Şerban şi pleacă . . . pleacă să-şi trăiască viaţa . . . să-şi îndeplinească visul 😀
.
.
.
asta-i cea de-a 2 carte pe care mama a citit-o atunci când era însărcinată cu mine, iar numele personajului principal era Ştefana
“O să fie comedie filmu’ ăsta?”
13 aprilie 2009 la 12:10 pm | Publicat în Aberatii Nocturne | 15 comentariiEtichete: Bani, comedie, comportament, ironie, personaj, Prosti, satira, teatru, Turda, viata, vise
Joi seara am fost cu Ionuţ şi cu alţi prieteni la teatru. Da, nu vă miraţi, mai frecventăm şi noi din când în când astfel de locaţii.
Ce am văzut ?! Citeşte titlul articolului, identic cu cel al piesei de teatru.
La fel ca majoritatea dintre noi, probabil că mulţi dintre cititori deja se aşteaptă să le zic ceva glume sau, oricum, chestii din acest domeniu. Eeee, n-am s-o fac. De ce ?! Pentru că titlul e o ironie la adresa personajelor de pe scena, tipologii ce pot fi cu uşurinţă regăsite şi-n viaţa noastră cotidiană.
Să fim bine înţeleşi : piesa a fost o satiră, în niciun caz o comedie. ( a trebuit să clarific acest aspect deoarece am observat că în sală o grămadă de oameni râdeau ca proştii la nişte faze în care eu simţeam un gust amar 😦 vă clarific eu mai multe pe parcurs)
Avem 3 tipe , fiecare fascinante-n rolul lor :
Prima, Inocenta , o tânără de vreo 25 de ani. E căsătorită, dar căsnicia ei lasă de dorit. Soţul ei o bate, ea tace şi îndură. N-are ce face. Telenovelistă, visează să ajungă la Hollywood, să-l sărute pe Banderas. Pe de altă parte, a auzit ea de Elveţia, că-n ţara aia câinii fug cu colacii-n coadă.
a 2 a , Târfă „de pe centură” , trecută prin viaţă, cu o copilărie de care nu vrea să-şi amintească, îşi duce veacul prin parcări de tiruri, ajungând de cele mai multe ori în cabina tiriştilor. Mahalagioacă, fumează mult, are gesturi de curvă ieftină.
a 3 a , Văduva fals onorabilă , fostă bibliotecară, visează la o casă pe un câmp numai al ei, unde să asculte toată ziulica romanţe demult apuse.
atât târfa, cât şi ” Văduva, joacă roluri duble ; unul de sinceritate, în care-şi povestesc dezamăgirile suferinte de-a lungul existenţei lor chinuite, iar al 2 lea de zăpăcire a Inocentei până la finalul piesei.
Mai avem încă 2 personaje :
Un Mare Iluzionist, care se presupune că e producătorul filmului la care cele 3 dame au venit să dea audiţie. El e un personaj episodic, ce apare-n scenă doar în momentele critice. Se joacă cu principiile femeilor după bunul său plac.
Tipul ăsta e ajutat de o altă femeie, asistenta sa, tipul de femeie dârză, ironică până-n măduva oaselor, cu o privire ce simţi că trece prin tine.
Eu cu ea m-am identificat. M-a fascinat de-a dreptul. Dacă aţi fi văzut ce satisfacţie avea pe chip atunci când cele 3 femei îşi plângeau viaţa, şi cu câtă indiferenţă le trata atunci când a reuşit să le ” îngenuncheze ” pe fiecare-n parte . . . uhhh, ziceai că-s eu. Trebuie să recunosc că şi costumaţia ei a fost mortală. ( pălărie, cravaşă . . . mama miaaaa . . . mă duce cu gândul la rolurile bărbăteşti care mie-mi fac o deosebită plăcere să le joc )
mai multe secvenţe : aici
la final, Văduva se schimbă într-o rochie de mireasă, o ” omoară” împreuă cu Târfa pe Inocenta ( metaforic vorbind căci, de fapt, visele bietei fese sunt spulberate, toate principiile după care şi-a ghidat existanţa până în acea zi au fost călcate-n picioare)
Banul, ochiul dracului. Chiar că. Am văzut-o şi joi, la teatru, o vedem în fiecare zi pe care o trăim. Cu cât mai mulţi bani oferea Iluzionistul, cu atât personajele se ” dezbrăcau ” de principii, îşi lepădau concepţiile de viaţă şi se inveninau reciproc.
O piesă faină 😀
Micul Arlechin
17 ianuarie 2009 la 11:20 am | Publicat în Poveste | 17 comentariiEtichete: Amintiri, aripi, Blog, durere, lacrimi, masti, minciuna, nebunie, plang, profa, putere, rusine, scena, scris, teatru, trist, tristete, viata, virtual, zambet
Nu mai pot.
A fost prea de tot.
Ultimele ei rânduri mi`au pus capac.
Plâng şi nu mi`e ruşine să o spun. Am noroc că sunt singură în cameră, doar eu şi monitorul ăsta ce`mi smulge lacrimile. N`are pic de milă. Mă vede că mă sting încet dar…nu`i pasă. Nici nu văd de ce i`ar păsa. Nu`i treaba lui.
Eu sunt aia slabă. Mi`am creat o imagine mult prea puternică încât lumea să conceapă că eu aş putea plânge. Dar, staaai, până şi pietrele plâng. Poate nu aţi observat,dar ele ne zâmbesc ironic de acolo, de jos, fix în momentele în care noi le jucăm în picioare, le strivim sufletele. Ele sunt tari că..deh..d`aia`s pietre . De ele cui îi pasa? Cine le poartă lor de grijă ? Nimeni…sec. Tocmai de aia mă alătur eu lor. Mă primiţi ? N`am nevoie de o confirmare. Sunt de prea muuult timp în lumea voastră. Abia acum mi`am putut recunoaşte mie însămi că sunt una de`a voastră.
Hai să plângem împreună, pietrele mele! De data asta nu te voi mai lăsa , pietricica mea, să plângi de una singură!
Nu avem de ce ne ruşina. Nu ne vede nimeni oricum. Doar cu asta avem noroc. Şi lumea..lumea`i a nostră toată. Putem face ce vream noi. DA! Cred cu tarie că ne putem permite şi noi o zi în care să ne lamentăm, să ne plângem singure de milă. Numai noi. Suntem egoiste chiar şi atunci când vine vorba de lacrimile noastre. Poate din cauză că ele sunt aşa puţine , poate că nu suntem obişnuite cu ele sau, poate că, ceilalti nu sunt obişnuiţi cu ele în ochii noştri maaari, de copil.
Dar ce`mi pasă mie acum de ceilalţi? N`am timp de ei. N`am timp nici chiar de voi. Îmi pare tare rău şi nu caut să mă justific în faţa voastră …ştiu că mă înţelegeţi şi mă acceptaţi aşa cum sunt, cu tot cu bagajul ăsta de lacrimi primit „la pachet” odată cu apariţia mea în mediul ăsta stâncos, ostil. Am timp şi vreau să am timp în momentul de faţă doar de durerea ce`mi apasă sufletul. Lua`o`ar dracu`..că taaare mă mai doare.
Micul arlechin mi`a scris. Mie şi numai mie. Aşa`mi place mie să cred, cu toate că mă amăgesc de una singură. Sunt conştientă de asta, însă măcar acest gând îmi mai alină niţel durerea. Mi`e drag să mă gândesc că , în timp ce tasta ceea ce a mâzgălit pe pagina aia virtuală, se gândea la noi, celelalte papuşi de pe scena vieţii.
Ce ciudat … o viaţă întreagă ne ascundem în spatele unor măşti. Suntem ca munţii şi ca stâncile. Ca munţii deoarece unii ne cred de nestrămutat în deciziile luate, şi ca stâncile pentru că alţii ne văd puternici şi, analizându`se pe ei înşişi, cu tot cu slăbiciunile lor multe, ajung să ne cocoţeze pe un piedestral, loc de unde nu ne vor mai coborî veci pururi amin ! E fain totuşi că le acordăm lor aripile noastre. Noi nu mai avem nevoie de ele. Am obosit în zborul nostru nimicitor. E cazul să facem o pauză. Să reflectăm puţin. A trecut ceva timp de când nu am făcut`o, iar prilejul de faţă, decorul, maştile şi întreg scenariul ne spun că ACUM e momentul !
Micul meu arlechin … mă mir că mai rezişti. Mă umeşte făţărnicia de care ai dat dovadă în acele momente. Cât de tare te`ai menţinut pe poziţii. Ce roca! Ce duritate! Câtă rigiditate! De unde atâta putere interioară ?! Tot stau şi mă gândesc, dar nu găsesc niciun răspuns la niciuna din retorismele mele.
Mi`eşti tare drag(ă). Te`am avut şi…te`aş mai vrea. Te`aş ţine numai şi numai pentru mine, chiar dacă ştiu că tu nu ai fi de acord. M`ai învăţat să fiu mai bună cu cei din jur, să am răbdare cu ei, să`i las în prostia lor cea de toate zilele şi să încerc să`i ademenesc în colţişorul meu de nebunie. Cum ai spus şi tu, nebunia`i a noastra, a tuturor dar, cel mai mult şi mai mult pe lumea asta mare, a mea !! Din păcate, tu ai rămas cu suferinţa, tristeţea. Aveai dreptate când ai spus că trebuie s`o ia şi pe aia cineva. Cu toate astea, mi`aş fi dorit să nu fii tu, din nou, acel cineva . . .
E cam pustie scena fără tine. Cu greu am încercat să o umplem, să înlocuim golul pricinuit de plecarea ta. De ce a trebuit să te retragi atât de repede? De ce , cand tu, feericul Arlechin, erai cel mai bun dintre toţi Arlechinii posibili ?!
Nobody wants to be lonely…Nobody wants to cry … dar cum Mamon să nu plangi ? cum să nu urli în noapte de durere? Cum să rămai acea piatră pe care le`ai permis tuturor să o cunoască ?? Hehe, să o cunoască . . .ahaaaaaaaa…ar vrea ei. Piatra aia, de care tot vorbeam noi, de fapt, nu exista. Am mintit. Ca de obicei. Deja ar trebui să vă familiarizaţi cu asta. Daca nu aţi făcut`o încă, ar cam fi cazul pentru că nu ştiu cât mai rezist după felul cum avansează procesul ăsta de fărâmiţare al rocilor. TU…de ce m`ai minţit? Tie nu`ţi stă`n caracter să minţi. Nu, nu pe mine. De restul , cum am mai spus, nu`mi pasă. Amin cu ei cu toţi. Acum contăm doar eu şi cu tine. Atât!
De ce mi`ai spus că totul e bine, că nu`i nimic cu tine ? De ce ? Cum ai putut ţine totul în tine? Chiar nu înţeleg. Adică, nu pe dracu`. Te înţeleg perfect. Asta fac şi eu de când mă ştiu. Cum apare o problemă paaac, ea deja`i ca şi rezolvată pentru că mi`am format mentalitatea asta de piatră. Staaaaaaaaaaaaaaaaai, nu pleca iar de lângă mine! Mai ramai o clipa, fie ea cât de mică. Acolo, mică , miculuţă, dar va fi a noastră, clipa noastră. Nimeni nu`mi va lua ce`am trăit alaturi de tine. Acele 2 zile au fost de basm. Îţi stă bine râzând şi tare`mi pare bine că mai ştii cum se practică jocul ăsta. În fond, regulile nu le`ai uitat niciodată, însă piesele s`au cam prăfuit, unele dintre ele au ruginit. Eheee, e mult de când n`ai mai fost pe scenă. A trecut şi mai mult de când nu ţi`ai mai primit rândul tău de aplauze binemeritate. Ştii şi tu că toate clipele arcadiene de cândva nu mai sunt doar pentru că tu nu le laşi să reapară la suprafaţă..
Capul sus, micuţule Arlechin!
Te vreau inapoi!
Şi te vreau ACUM.
Nu`i timp de pierdut, hai, la încă o reprezentaţie!
( nu mai am lacrimi . zâmbesc 😀 )
( că tot vorbeam noi la şcoala , vineri, cu profu’ de istorie ceva . . . 🙂 )
– Acest post a fost scris pentru participarea la concursul organizat de Tzanc (scrie despre SEO) si Lungu Alin (scrie despre ce ii vine in cap ) .Pentru a participa si tu la concursi intra AICI .
Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.
Alex`andra se joacă de`a viaţa 