Micul Arlechin

17 ianuarie 2009 la 11:20 am | Publicat în Poveste | 17 comentarii
Etichete: Amintiri, aripi, Blog, durere, lacrimi, masti, minciuna, nebunie, plang, profa, putere, rusine, scena, scris, teatru, trist, tristete, viata, virtual, zambet

Nu mai pot.
A fost prea de tot.
Ultimele ei rânduri mi`au pus capac.
Plâng şi nu mi`e ruşine să o spun. Am noroc că sunt singură în cameră, doar eu şi monitorul ăsta ce`mi smulge lacrimile. N`are pic de milă. Mă vede că mă sting încet dar…nu`i pasă. Nici nu văd de ce i`ar păsa. Nu`i treaba lui.
Eu sunt aia slabă. Mi`am creat o imagine mult prea puternică încât lumea să conceapă că eu aş putea plânge. Dar, staaai, până şi pietrele plâng. Poate nu aţi observat,dar ele ne zâmbesc ironic de acolo, de jos, fix în momentele în care noi le jucăm în picioare, le strivim sufletele. Ele sunt tari că..deh..d`aia`s pietre . De ele cui îi pasa? Cine le poartă lor de grijă ? Nimeni…sec. Tocmai de aia mă alătur eu lor. Mă primiţi ? N`am nevoie de o confirmare. Sunt de prea muuult timp în lumea voastră. Abia acum mi`am putut recunoaşte mie însămi că sunt una de`a voastră.
Hai să plângem împreună, pietrele mele! De data asta nu te voi mai lăsa , pietricica mea, să plângi de una singură!
Nu avem de ce ne ruşina. Nu ne vede nimeni oricum. Doar cu asta avem noroc. Şi lumea..lumea`i a nostră toată. Putem face ce vream noi. DA! Cred cu tarie că ne putem permite şi noi o zi în care să ne lamentăm, să ne plângem singure de milă. Numai noi. Suntem egoiste chiar şi atunci când vine vorba de lacrimile noastre. Poate din cauză că ele sunt aşa puţine , poate că nu suntem obişnuite cu ele sau, poate că, ceilalti nu sunt obişnuiţi cu ele în ochii noştri maaari, de copil.
Dar ce`mi pasă mie acum de ceilalţi? N`am timp de ei. N`am timp nici chiar de voi. Îmi pare tare rău şi nu caut să mă justific în faţa voastră …ştiu că mă înţelegeţi şi mă acceptaţi aşa cum sunt, cu tot cu bagajul ăsta de lacrimi primit „la pachet” odată cu apariţia mea în mediul ăsta stâncos, ostil. Am timp şi vreau să am timp în momentul de faţă doar de durerea ce`mi apasă sufletul. Lua`o`ar dracu`..că taaare mă mai doare.
Micul arlechin mi`a scris. Mie şi numai mie. Aşa`mi place mie să cred, cu toate că mă amăgesc de una singură. Sunt conştientă de asta, însă măcar acest gând îmi mai alină niţel durerea. Mi`e drag să mă gândesc că , în timp ce tasta ceea ce a mâzgălit pe pagina aia virtuală, se gândea la noi, celelalte papuşi de pe scena vieţii.
Ce ciudat … o viaţă întreagă ne ascundem în spatele unor măşti. Suntem ca munţii şi ca stâncile. Ca munţii deoarece unii ne cred de nestrămutat în deciziile luate, şi ca stâncile pentru că alţii ne văd puternici şi, analizându`se pe ei înşişi, cu tot cu slăbiciunile lor multe, ajung să ne cocoţeze pe un piedestral, loc de unde nu ne vor mai coborî veci pururi amin ! E fain totuşi că le acordăm lor aripile noastre. Noi nu mai avem nevoie de ele. Am obosit în zborul nostru nimicitor. E cazul să facem o pauză. Să reflectăm puţin. A trecut ceva timp de când nu am făcut`o, iar prilejul de faţă, decorul, maştile şi întreg scenariul ne spun că ACUM e momentul !
Micul meu arlechin … mă mir că mai rezişti. Mă umeşte făţărnicia de care ai dat dovadă în acele momente. Cât de tare te`ai menţinut pe poziţii. Ce roca! Ce duritate! Câtă rigiditate! De unde atâta putere interioară ?! Tot stau şi mă gândesc, dar nu găsesc niciun răspuns la niciuna din retorismele mele.
Mi`eşti tare drag(ă). Te`am avut şi…te`aş mai vrea. Te`aş ţine numai şi numai pentru mine, chiar dacă ştiu că tu nu ai fi de acord. M`ai învăţat să fiu mai bună cu cei din jur, să am răbdare cu ei, să`i las în prostia lor cea de toate zilele şi să încerc să`i ademenesc în colţişorul meu de nebunie. Cum ai spus şi tu, nebunia`i a noastra, a tuturor dar, cel mai mult şi mai mult pe lumea asta mare, a mea !! Din păcate, tu ai rămas cu suferinţa, tristeţea. Aveai dreptate când ai spus că trebuie s`o ia şi pe aia cineva. Cu toate astea, mi`aş fi dorit să nu fii tu, din nou, acel cineva . . .
E cam pustie scena fără tine. Cu greu am încercat să o umplem, să înlocuim golul pricinuit de plecarea ta. De ce a trebuit să te retragi atât de repede? De ce , cand tu, feericul Arlechin, erai cel mai bun dintre toţi Arlechinii posibili ?!
Nobody wants to be lonely…Nobody wants to cry … dar cum Mamon să nu plangi ? cum să nu urli în noapte de durere? Cum să rămai acea piatră pe care le`ai permis tuturor să o cunoască ?? Hehe, să o cunoască . . .ahaaaaaaaa…ar vrea ei. Piatra aia, de care tot vorbeam noi, de fapt, nu exista. Am mintit. Ca de obicei. Deja ar trebui să vă familiarizaţi cu asta. Daca nu aţi făcut`o încă, ar cam fi cazul pentru că nu ştiu cât mai rezist după felul cum avansează procesul ăsta de fărâmiţare al rocilor. TU…de ce m`ai minţit? Tie nu`ţi stă`n caracter să minţi. Nu, nu pe mine. De restul , cum am mai spus, nu`mi pasă. Amin cu ei cu toţi. Acum contăm doar eu şi cu tine. Atât!
De ce mi`ai spus că totul e bine, că nu`i nimic cu tine ? De ce ? Cum ai putut ţine totul în tine? Chiar nu înţeleg. Adică, nu pe dracu`. Te înţeleg perfect. Asta fac şi eu de când mă ştiu. Cum apare o problemă paaac, ea deja`i ca şi rezolvată pentru că mi`am format mentalitatea asta de piatră. Staaaaaaaaaaaaaaaaai, nu pleca iar de lângă mine! Mai ramai o clipa, fie ea cât de mică. Acolo, mică , miculuţă, dar va fi a noastră, clipa noastră. Nimeni nu`mi va lua ce`am trăit alaturi de tine. Acele 2 zile au fost de basm. Îţi stă bine râzând şi tare`mi pare bine că mai ştii cum se practică jocul ăsta. În fond, regulile nu le`ai uitat niciodată, însă piesele s`au cam prăfuit, unele dintre ele au ruginit. Eheee, e mult de când n`ai mai fost pe scenă. A trecut şi mai mult de când nu ţi`ai mai primit rândul tău de aplauze binemeritate. Ştii şi tu că toate clipele arcadiene de cândva nu mai sunt doar pentru că tu nu le laşi să reapară la suprafaţă..

Capul sus, micuţule Arlechin!
Te vreau inapoi!
Şi te vreau ACUM.
Nu`i timp de pierdut, hai, la încă o reprezentaţie!
( nu mai am lacrimi . zâmbesc 😀 )

( că tot vorbeam noi la şcoala , vineri, cu profu’ de istorie ceva . . . 🙂 )

– Acest post a fost  scris pentru participarea la concursul organizat de Tzanc (scrie despre SEO) si Lungu Alin (scrie despre ce ii vine in cap ) .Pentru a participa si tu la concursi intra AICI .