Cele 4 anotimpuri ale iubirii

30 ianuarie 2009 la 11:31 am | Publicat în Poveste | 12 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

kids_on_the_black_sea_by_t0ni0s

Îmi amintesc de parc-ar fi fost ieri. Era toamnă. Ploua şi-mi era frig. Nimic nu reuşea să mă încălzească. Nimeni până atunci nu reuşise să mă facă să-mi revin în simţiri, să redevin ce fusesem odată. O nălucă prin viaţă. Asta eram eu pe atunci. Habar nu aveam ce se întâmplă cu mine, ce mă adusese în stadiul ăla. Asta conta prea puţin pentru mine în momentul acela. Îmi era frig şi nu simţeam nimic mai mult. Nici în plus, dar nici în minus. Ploua cu stropi mărunţi şi reci. Îmi pătrunseseră-n piele, ajunseră la oasele mele firave . . . şi-mi era frig. Sloiul de gheaţă ce locuia înlăuntrul meu făcea să-mi fie şi mai frig. Vântul se juca cu părul meu zburlit şi el de frig. Mă lăsasem în voia lui, să mă ducă unde vrea, undeva departe de frigul ăla.

Brusc, nu am mai avut aer. Fără a-şi anunţa apariţia, soarele mi-a invadat existenţa. Atunci, în acea zi torida de vară, ai apărut TU.

Îmi amintesc de parc-ar fi fost ieri. Eram în parc. Mă plimbam cu băieţelul fratelui meu de mână. Înainte să-mi dau seama, micuţul a început să urle. Şi plângea şi sufletul mi se răcea la auzul zbieretelor lui. Frigul, după mult timp de absenţă, mă săgeta iar. Nu mai ştiam ce să mă fac. Eram mult prea departe de casă pentru a-l întreba pe fratele meu cum să-l calmez pe ăsta micu’. Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu apăreai tu cu balonul acela roşu.

Odată ce i l-ai dat, Bebe a tăcut ca prin minune. Ţi-a zâmbit. M-a strâns de mână. Mi-ai zâmbit plin de subînţeles. M-am trezi din visare. Ţi-am surâs şi eu la rândul meu. L-ai luat în braţe. M-ai sărutat luuuung şi apăsat. Frigul dispăruse demult. Canicula şi-a făcut simţită prezenţa. Ne-am luat de mâna şi, din acel moment feeric, nu ne-am mai dat drumul. Frigul mă părăsise. Căldura se instaură.

Fulguia uşor. Încetul cu încetul, o plapumă albă s-a aşternut peste sufletul meu. Am îngheţat de-a binelea când mi-ai spus că trebuie să pleci. Iar îmi era frig. Iar nu mă încălzea nimic şi , cu atât mai puţin, nimeni. Ca un aer rece de munte mi-ai tăiat răsuflarea. Mă sufocam de atâta răceală. Înghiţeam în sec, printre lacrimi şi suspine. A fost prea frumoasă vara ca să dureze. Cruda iarnă a ieşit biruitoare şi de data aceasta . . .din nou.

Odată cu ivirea primilor ghiocei, parcă mai trecuse din starea aia de amorţeală taciturnă. Am început să cred că, la fel ca ghiocelul cel plăpând, voi reuşi şi eu să mă debarasez de răceala zăpezii, să scot capul de sub plapuma de gheaţă ce pusese stăpânire pe mine de când nu ne-am mai văzut. Era aşa frumos să sper, să am convingerea că, într-o zi, nu se ştie când, îmi va fi iar cald.

Ziua aceea a venit . . . iar. Îmi amintesc de parc-ar fi fost ieri. Din nou ne-am întâlnit întâmplător, Din nou au fost acolo doar pentru mine. Ne-am privit ca prima oară. Mi-ai zâmbit, la fel cum am făcut la rându-mi. M-ai luat de mână şi m-ai sărutat luuung . . . din nou . . .iar.

Şi acum ? Ce urmează ? Vara, aşa cum ar fi normal, sau o luăm de la capăt cu zilele morocănoase şi reci de toamnă ?!
În orice caz, eu voi fi pregătită pentru orice.
Până una-alta, mă duc după loţiunea de plajă 😀

.

.

.

îmi era dor de-o poveste d-asta. la cererea lui Noxy ( pe care l-am şi trecut în blogrolll dupa mici întârzieri. na! acum nu mai ai de ce să urli după mine pe stradă 8) ) , am grăbit niţel articolul de azi că , mno, sunt eu bună la suflet şi vrea ca ” sărăcuţu’ ” de el să aibe ce citi. ne recitim marţi-miercuri. luni decolez spre Arieşeni. Yupyyyy 😀 sper să nu-mi rup niciun os.

I miss those days

22 ianuarie 2009 la 3:09 pm | Publicat în Leapsa | 13 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Pinguinu` John are chef de joacă, motiv pentru care Anca mă pune să-l distrez pe acesta.

Aţi ghicit. Iar am fost lepşuită.

Iată ce trebuie să fac :

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!

Eu am aterizat la folderul ” NORI ” de la mine din calculator. Am eu un fel de obsesie pentru nori, motiv pentru care salvez o grămadăăăăă de poze cu ei. Sunt foarte mândră de folderul meu.

Anul trecut am făcut multe excursii în natură cu colegi. Am fost la alpinism în Cheile Turului, dar parcă mai obositor fain a fost în Cheile Turzii. ( Au o lungime de 2.900 m[1] şi o înălţime a pereţilor de până la 300 m[2]. Cheile ocupă o suprafaţă de 125 ha şi s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hăşdate. )

O rezervaţie naturala ce te lasă fără cuvinte . Chiar îmi era dor să străbat toate cheile. Parcă-l văd acum pe Liviu ce fain zâmbeşte şi-şi aduce aminte de când a fost şi el pe acolo.

După am am fost morţi de oboseală cu toţii, am stabilit că ar fi timpul să ne întoarcem acasă. Pe drumul de întoarcere, eu am făcut poza asta.

dsc04161

îmi permit să nu fiu modestă şi să afirm că am făcut o poză tare frumoasă. mereu zâmbesc când o văd. tare mândră mi-s de ea 8)

multe poze am mai făcut în ziua aia . . . 😀

dsc04062

dsc04153

dsc04181

aaa, şi adorabila de Ale în plină acţiune 😀

dsc09781

leapşa merge mai departe la Fructu` ( a zis ea ceva pe blogul ei cum că n-ar vrea să posteze ce poze are prin pc..umm, finuţo dragă, m-ai cam făcut curioasă) şi la WaTzaP ( tot mi-a promis el că-mi arată nu-ştiu-ce-poză 😛 )

Prima zăpadă 2008

24 noiembrie 2008 la 4:24 pm | Publicat în Personal | 17 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Sâmbăta asta am fost într-o excursie în Sibiu. Seara am fost cazaţi la cabana 37 din Păltiniş. Despre acest ” minunat ” loc de cazare şi bunele condiţii ce le-am avut nu voi vorbi acum. Toate astea le voi dezvolta într-un articol următor. Nu de alta, dar nu vreau să mă enervez iar.

Cum bine sugerează şi titlul, am prins prima zăpadă de anul acesta cu Ionuţ, Ciupa mea. A fost ceva de basm. Fulgii mari ne acopereau. Frigul nu mai conta. Ne aveam unul pe altul şi aia ne ţinea de cald. N-am cuvinte să exprim sentimentele din acele clipe, însă un lucru e clar: excursia de la Sibiu nu o vom uita prea curând.

dsc01162

^ ce desktop fain am

dsc011691

^ altă descriere mai buna ca zâmbetele noastre nici nu se putea 😀

dsc01175

^ ne-am întâlnit şi cu profa

dsc01178

^ Podul Minciunilor nu s-a dărâmat, chiar dacă am fost eu pe el

dsc01215

^ i-am dat ăstuia un pumn, de s-a şi pietrificat

ping-pong . . . pizza . . . cafenea . . . muzee . . . mumie . . . pix. . .colegi . . . iubire . . .tele-scaun . . . ciocolată caldă . . . vin fiert . . . cărţi . . . bucurie . . . culoare . . . amintiri . . . clipe . . . cer . . . zăpadă . . . microbuz . . .

promit să revin cu un alt post mai detaliat.

acum vă las…că mă aşteaptă un prânz copios.

La multi ani, doamna profesoara !

20 august 2008 la 6:46 am | Publicat în Personal | 33 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Clasa a 8 a a trecut a dracu` de repede. Până să mă dezmeticesc eu din obişnuita`mi lene, buuuum : Capacitate 2006. Cu chiu cu vai, a trecut şi asta. Mi`am luat examenele cu o medie de 9.25 şi`am intrat la liceul dorit..

Vacanţa maaaaaaare – perioada mea preferata din an- când stai şi diuguleşti cât e ziua de mare , soare, ştrand, bronz catifelat, ala bala d`astea. La un moment dat, se trezesc “deştepţii” că lor le e dor de şcoală. Îl aud pe unu` că se plictiseşte şi că parcă, parcă i`ar plăcea să se ştie din nou în şcoala generală , chiar dacă doar de dorul de a auzi “ 6, vine profaaaaaaaa”. Alt pui de einştein behaie că , vezi Doamne, ii e dor de X şi că „ar fi fooooarte tareee, frate” [ sunt singură la parinţi..aşa că n`am nicio legatură cu individul în cauză] să`i mai tragem „tz- H2O” profei de română. [aia de rânjea a dracu` de ironic când zicea „ doiuţuuuu`” ]

„ Ale, eu abia aştept să înceapă şcoala. Liceu…boboci…chestii , socoteli. Tu ? Nu aştepţi?”

La care eu, Ale, stau şi mă uit la interlocutorul meu ca la felu` 14. Îmi zic „WTF?” Niciodată nu mi`a plăcut sa merg la scoala.De ce aş fi făcut`o atunci? Chiar, DE CE? Liceu aka colegi noi, diriginte nou [ ulterior s`a dovedit a fi nouĂ], materii gen logică [ acum , că voi face economie, mi`ar plăcea să mai facem Logică şi Argumentare] si multe porcării care aveau să scoată dracii din mine la suprafaţă şi să mă facă să regret că a trebuit să mă despart de 8 B [ imi lipsiti, măăăăăă !]

Prima zi de şcoală: soare, flori, feţe necunoscute, căldură,nedumerire . Sunt pierdută. Nu realizez unde, cu cine şi ce fac. Mă las dusă de valul de elevi. Nu`i cunosc.Ajung în internatul Liceului Teoretic Livriu Rebreanu [ CHIMIE 1 pentru turdeni]. Intru in clasă . Mă asez cu Achim şi cu Ioana în bancă [ pe ei îi cunoşteam din generală]. Ma uit nedumerită „ Cine`s ăştia? Ce`i aici? Unde`i Dany? Unde`i dirigu`? Ce mama dracu` fac eu aici? Vreau să iesssss… Fugiiiii, Ale !” Întrebările astea au ramas fără răspuns. Dintr`o dată, pe uşa apare o femeie. O măsor luuung din priviri şi IAR mă intreb „ Cine`i? Ce caută? De ce a venit? Când pleacă?” În sufletul meu, eu incă îmi aşteptam dirigintele din şcoala generală, pe domnul Stoca, să apară pe usa şi să`mi zâmbească într`un fel în care numai el ştie s`o facă. Femeia „aia” s`a dovedit a fi doamna Mandroc aka diriginta din liceu. Buuun. Deja „făceam feţe-feţe”; nu mai aveam stare si mă foiam în bancă. Îmi venea să fug, să urlu, să mă dezlanţui dar, nah, m`ar fi crezut ăia mai nebună decât păream. Nu mai are rost să vă zic că am ramas mută de uimire in momentul când noua mea dirigintă s`a apucat de plâns în faţa noastră, a celor 30 de „boboci” , pe motiv că ii pare taaaare [ da` taaaaaaaaaare , mă] rău că nu am avut parte de o primire „ca la carte” din cauza grevei ăleia idioate pe care o făceau profesorii.

Prima impresie contează foarte mult – aşa se zice. După întâlnirea cu noua dirigintă, am rămas putin . . . hmmm…cum să zic…şocată [ e cam mult spus, dar nu găsesc alt termen momentan pentru a`mi defini starea de atunci ]. Deliciul oricărui inceput de şcoală : prima oră de limba română. Oooo, da. Trebuie să recunosc. Ador ora aia. O aştept cu maaare nerăbdare . În scoala generala am avut eu „mici” probleme cu profa, aşa că eram curioasă de cum va fi in liceu. Sinceră să fiu, mă săturasem să`mi transform clasa intr`un câmp de luptă ori de câte ori aveam română. Buuun. În „scenă” işi face aparitia doamna Laura Radu –noua profesoară. Prima impresie? Un sec „ hmmm…e ok…pare de treabă…să vedem cum va fi pe parcurs.” O ţinea numai într`un zâmbet. Avea ea o tehnica secretă prin care se ştia face plăcută de către cei din jurul ei. La început, am fost reticientă în privinţa ei. Cu timpul , am ajuns s`o îndrăgesc şi să aştept cu placere orele de română. Mă fascina modul în care ea reuşea să mă domine [chiar dacă nu i`am dat niciodată ocazia de a vedea acest lucru]. Se juca cu mine, cu mintea mea. Mă făcea s`o plac şi să mă uit ca un copil tâmp la ea în timp ce părăsea clasa. În gândul meu era „ şi mâine? Va fi ea oare la fel ca azi , zâmbitoare, draguţa, grijulie? Sau se transformă în bestia ce`am lăsat`o`n generală?” Nu mi`am bătut capul prea mult cu asta. Era doar o altă profesoară. Una din multe altele. Dacă ar fi plecat în momentul acela definitiv,n`ar fi fost nicio problemă. N`aş fi avut nicio remuşcare deoarece n`a ajuns să mă cunoască , deci nu avea cum să`mi pese de ea. Daaaaaaaaaaaaar ,din fericire, n`a plecat aşa curând. M`a incurajat să mă duc la olimpiadă [ sunt foarte mândră de mine că am luat premiul 3 la judeţeană] . Şi`a pierdut timpul cu mine. Mereu m`a sprijinit in tot ceea ce`am făcut. M`a surprins plăcut faptul că ţinea la punctul meu de vedere , cu toate că, mai mereu, eu o contraziceam. Până atunci, la orele de română din generală, când eu aveam ALTCEVA de zis [ e in natura mea să stârnesc dispute interminabile] eram amenintată cu „doiuţu`” sau, pur şi simplu, profa îmi zicea`n faţă că nu mă suportă [si , ca să vezi, cuuulmea, nici eu pe ea].

Pe d`na profesoară din liceu îmi păcea s`o ştiu în prezenţa mea. Nu pot explica de ce.. Pur şi simplu, mă simţeam bine ştiind`o pe ea situată undeva, acolo, in clasă, la caţiva paşi de mine. Nu`mi doream prea multă atentie. Nu, nu. Eram sătulă de aşa ceva.. Vroiam să rămân „ aia mică cu gura mare”. Da, aşa mă ştie lumea. De aia mi`a zis cândva Filiputz „trompetă” . Am hongu` mare şi nu ezit nicio fracţiune de secundă din a`l utiliza.

În dialogurile cu d`na Laura mai mereu nu`mi vedeam lungul nasului şi dădeam in nesimţire [ sunt o fire recalcitrantă, greu de controlat]. Aproape de fiecare dată leoaica din mine îşi arata colţii, lucru vizibil de intreaga clasă. Mulţi m`au mustrat, îmi ziceau că nu`i bine, să mai tac şi eu că prea, prea uit de statutul meu de elev. După cum era şi de aşteptat, nu i`am bagat in seamă. Am continuat să fiu EU. Nu mi`a stat prea bine şi de lucrul ăsta nu mi`am dat seama decât abia târziu , acum, când nu mai are niciun rost, căci timpul nu poate fi dat inapoi. Cu toate astea, d`na profesoara nu m`a certat niciodată. Presupun că a ajuns a mă cunoaşte destul de bine dacă şi`a dat seama cum să jongleze cu stările mele oscilatorii [ zâmbeam iar, dupa 5 minute,îi trimiteam la dracu` pe toţi din clasă]. M`a inţeles. Şi`a dat seama că nu mă voi schimba niciodată şi m`a lăsat să`mi joc jocul în continuare după propriile`mi reguli. Să fi fost oare o decizie inţeleaptă a dânsei? Eu zic că da. De ce? Pentru că, daca nu`mi acorda libertatea de care aveam atâta nevoie, cu siguranţa ajungeam să`i zic în faţă „ nu vă suport” [ asta i`am zis cu neruşinare în faţă doamnei Copil, profa cu „doiuţuuuuuu`”]

Cât ai zice „Ale” incepe septembie => şcoala, colegi, profesori, flori . . . 11B . Şi profa? Ea, Laura Radu ? Cu ea ce se va intampla? Ce va face acolo, departeeee, in Sibiu ? Ştiu că va avea emoţii. Chiar ea mi`a zis asta. Ştiu că va pierde cateva lacrimi şi că asta o va durea. Va incerca să fie tare, să muşamalizeze situaţia, să nu`şi lase elevii să vadă că e slabă şi ca, la fel ca mie, îi va veni să fugă cât vede cu ochii [ ce mi`ar plăcea să „dea o fugă până`n Turda” şi să nu mai plece] . Sper ca totul să fie bine. Să facă faţă. Să „facă pe dura” [ figura asta îi reuşeşte a dracu` de bine] . Am incredere`n ea şi ştiu că nu mă va dezamăgi. Până acum nu a facut`o şi sunt ferm convinsă că nu o va face niciodata.

Vă mulţumesc că m`aţi inteles şi că aţi incercat să`mi cizelaţi comportamentul. [ intr`o mică-mare măsura aţi reuşit ; dar şhhhhhhh . . . nu le ziceţi LOR]

Vă multumesc că v`aţi străduit să ne ajutaţi să ne cunoaştem unul pe altul , în calitate de colegi, de prieteni. Piesele de teatru care, fara dvs , nu le`am fi făcut au avut un importantrol in cadrul comunităţii 10B.

Am mancat o gogoaga infuriată pentru dvs (cu vişine, bineînţeles). M`am gândit la dvs în acele momente. Va astept in Cluj sa mergem din nou la Mc Donald`s ca atunci , cu olimpiada, si sa mancam banane, cu toate ca as prefera o gogoasa .

Vă aştept la Turda. Mi`aţi promis că ne vom vedea în vacanţa asta. Oricum, eu vă promit că`i voi bate pe ĂŞTIA la cap să „dăm o fugă” şi noi până la dvs în Sibiu (totuşi, cam departe v`aţi dus ). Vin la dvs să`i dau dracu` pe ĂIA care mă vor inlocui, pe acei elevi care vă vor face sa o uitati „pe Ale”.

Închei aici. E de ajuns cat am aberat ,ăsta fiind cel mai lung articol de pe blog. Mda, ştiu, stilul bombastic. N`am ce` i face m`am obişnuit cu el. Mai am să vă zic un singur lucru: LA MULŢI ANI !

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.