Relația mea cu timpul
22 iulie 2015 la 12:02 pm | Publicat în Personal | Lasă un comentariuEtichete: a doua sansa, bani in cont, emotii, ganduri, la multi ani, odata cu trecerea anilor, reusita, sentimente
Timpul e necruțător, nu are nici pic de răbdare, vine și pleacă după bunul său plac, nu așteaptă pe nimeni. Timpul nu ne da de ales, cu cât zăbovim mai mult să luăm o decizie, cu atât e mai iminentă nereușita ei.
Lucrurile sunt foarte clare: Continue Reading Relația mea cu timpul…
Sufletul – Sac de box
17 iunie 2012 la 6:15 pm | Publicat în Sasha | 21 comentariiEtichete: arbitru, copilarie, din dragoste, duel, durere, emotie, emotii, frustrare, iubire, meci, Nervi, onoare, partida, patima, Prietenie, prosop alb, Reguli, ring de box, ring de dans, sacrificiu, sentiment, strigat de ajutor, suferinta acumulata, traire
P!nk
Să ne imaginăm sufletul. Ca pe un sac de box. În care lovim febril. Ne descărcăm. Dăm cu toată forţa noastră. Cu patimă, cu sete , cu ardoare. El – neputincios. Doar stă. Şi încasează. El e prietenul nostru. Nu cel din copilărie, ci cel dinaintea acestuia. El ştie că suntem cuprinşi de emoţii, aşa că ne lasă să ne descărcăm. Pe el. Stă şi încasează. Ca un fraier, ar zice unii, dar el o face din iubire,din prietenie. Pentru că îi pasă, pentru că vrea să vadă că nu ne mai chinuim, astfel că ne dă şansa de a ne elibera de sub presiune, de tot ceea ce ne doare, însă tot el e cel ce va rămâne în cotinuare alături de noi, să se asigure că am trecut cu bine, că va avea cineva grijă ca noi să ne reasamblăm cu bine.
În schimb, pe el, pe suflet, după ce a fost boxat, nu are cine să-l panseze, cine să-l readucă la starea lui iniţială, motiv pentru care uneori el rămâne cu sechele, unele dintre ele agravându-se-n timp până într-acolo încât nu mai pot fi tratate.
Stă şi îndură. Nu doar stă, dar îşi şi asumă tot ceea ce încasează cu bună ştiinţa de la noi, dar şi plăteşte pentru asta, iar durerea ce o vom resimţi-n ai noştri pumni nu se va putea oricum compara cu cea a sufletului boxat.
Sacul de box numit suflet nu are parte de un meci cinstit. În ringul în care se află el nu există niciu arbitru, niciun fel de reguli. Pentru el nu are cine arunca prosopul alb, nu are vreun protector. El joacă acest rol. Pentru noi, astfel că el însuşi rămâne descoperit în faţa torentului de lovituri năucitoare. Şi totul din dragoste pentru noi . . .
Nu geme, nu icneşte, nu dă vreun semn măcar cum că e pe cale să cedeze. Încearcă a-şi depăşi limitele, împingându-le dincolo de normal. Ştie că-n final, el e singurul ce ne mai rămâne, aşa că e conştient de datoria lui de a se menţine pentru noi.
Evident însă, uzura-i necruţătoare, îşi spune cuvântul, lăsându-şi amprenta chiar şi asupra lui, sufletul pe care l-am boxat de atâta vreme şi care nu ne-am fi gândit vreodată că va intra-n moarte cerebrală poate şi pentru faptul că el se presupune că nu are creier, deci nu gândeşte, căci altfel mintea noastră limitată nu ar fi capabilă să înţeleagă dimensiuena incomensurabilă a sacrificiului de iubire ce ne-a fost dat nouă, . . . nişte proşti !
Corectare text : O. Vinţeler 😛
Cititorilor mei . . .
18 mai 2012 la 1:00 am | Publicat în Personal, Poveste | 3 comentariiEtichete: alint, amanti, aprecieri, aroma, budoar, cadou, candoare, Curve, emotii, feedback de la citittori, film, gemete, Inception, invitatie, jocul de-a joaca, multumesc, nebunie, nerusinare, oaspeti, pareri, parfum, piesa, pudoare, relatie, respiratie, roluri, rusine, scenariu, schimb troc, sentimente, senzatie, urlete
Deschidere . . . Expansiune . . . Lărgire . . . Intruziune . . . Noi orizonturi . . . Open-minding . . .
E în trend. Toţi vedem asta,dar nu to(n)ţi şi testăm. Să fii deschis. Nu la şliţ. Se poartă şi mulţi (se) afirmă astfel. Îţi dă un aer boem,te face să te simţi mai altfel, mai presus, mai bun, mai cu gaura dată la maracoană. E şic ! ( s-ar zice că )
Riscuri asumate ( inutil adesea ), doar din dorinţa de a epata, de a da dovadă de mirinimie prostească, de a invita oarecum forţat un intrus în intimitatea ta care, de la acel moment, nu mai e deloc a ta. E un fel de budoar al curvelor, mulţi ştiu ce e acolo , însă doar ele cunosc cu adevărat numărul lor. Şi-o faci cu bună ştiinţă, voluntar chiar, febril, nerăbdător să vezi ce senzaţii stârneşti, mândru tare de isprava ta. Stai şi mocneşti,asemeni unui foc tânăr, jucăuş, în putere.
Te dezbraci. Şi-o faci ieftin. În faţa tuturor. Măcar ai scăpat de frică. De frica de a fi judecat. Nu că tu n-ai face-o,dar e şi ăsta un prim pas. Cum spuneam . . . îţi afişezi goliciunea, interioară şi exterioară.Te crezi tare, ai impresia că te-ai înălţat, că-i priveşti pe toţi de undeva de sus. Acolo fiind, tu nu-i vezi cum rânjesc pe sub mustaţă, cum chicotesc. Şi-o fac pe baza ta. Era normal,doar ai şi prevăzut la un moment dat. Dar n-a contat. Rezultatul scontat era mai valoros. 
Până şi eu am făcut-o, mă. Şi nu mi-e ruşine. Nu mi-a fost. Acum cu atât mai puţin. Eram lucidă . . . până la un moment dat. Frenezia m-a curpins,dar nu m-am desprins. A fost o încrengătură de stări,de exaltare, de extaz, dar . . . aveam acel totem al meu care nu mă lăsa să fiu furată de miraje (mi-am amintit vorbind cu Olimpiu despre acest „totem” ce apare în filmul „Inception” drept un titirez ).
Şi cu tupeu aţi năvălit. Doar v-am dat voie. Am trăit împreună, ca doi amanţi fideli, ne-am cunoscut în detaliu, m-aţi întors pe toate părţiel. Şi-am stat cuminte. V-am lăsat. Deşi nu întotdeauna aţi fost delicaţi. Aţi dat buzna şi când doream câteva clipe de singurătate,de respiro. Că sunteţi obositori uneori, să ştiţi! Şi trebuie să mă mai reîncarc şi eu. Să vă fac faţă, pe deasupra şi mulţi fiind. V-aţi autoinvitat până şi-n dormitorul meu. Chiar acolo aţi ajuns, perverşilor ! Vă doreaţi amănunte, detalii picante, cine,ce,cum,unde,când şi mai ales de ce ?! Vă frământau şi voi mă frământaţi pe mine. Mă rumegaţi, încercaţi să-mi găsiţi o aromă,dacă parfumul nu l-aţi desluşit. Încă vă simt respiraţia pe pielea mea. . . Şi v-a plăcut. Cu neruşinare, chiar ! 😳
Oaspeţii vin, dar mai şi pleacă. Uneori par a se face că uită,dar atunci gazda se vede nevoită a le aminti. Da, da, stăruitor, până pricepeţi. Dar până să mă conving, mă convingeţi voi şi culmea e c-o faceţi tot prin intermediul meu. În final, mă autoconving că avem o relaţie ok. Că-i faină treaba asta, că-mi prinde până şi mie bine, că-i un fel de comerţ,doar că schimbăm păreri,emoţii,sentimente. Troc. Şi-mi cade cu tronc. Aşa, pe loc, vă accept în bloc.
Vă ofer, dar vă şi iau. Nu întotdeauna realizaţi disproporţia, dar tocmai asta e cheia ! Pierderea voastră,plăcerea mea. Infatuarea mea chiar. Şi mă modelaţi . Cum vreţi voi. Şi vă place şi vă împăunaţi şi aveţi impresia că deţineţi frâiele, doar că . . . Eh, las, e bine lumea asta. Pe care v-aţi creat-o. De fapt, v-am creat-o. Doar că nu v-am spus asta. Încă. Jucaţi teribil de bine rolurile. Exact ca-n scenariu, chiar şi atunci când faceţi pe mofturoşii şi nu vreţi să ieşiţi la rampă.
Eu ştiu că sunteţi acolo, ascunşi,dar atenţi la tot ce mişcă. Îmi faceţi cu ochiul,dar speraţi să nu vă observ. Până mai prindeţi puteri, s-o faceţi atunci din plin. Să loviţi, să doară, plăcut de tare, să scot ţipete, gemete! Vă place, nebunilor !! Vă place când ripostez, când vedeţi că prind viaţă, că mă /vă aprind. Nu, nu mă voi înăbuşi,nu în propriul venin. E mult prea dulce, îl păstrez pentru voi, ştiu că vă daţi în vânt după toate bezelele astea pe care eu vi le trimit, în semn de recunoştiinţă. Şi ţie şi ţie, chiar şi lui şi uneori, de ce nu, şi ei, că-i place, nebuna ! 😉
Să dansăm şi să petrecem. S-o facem tare. Că-i bine. Cum ştim numai noi. Căci dacă nu noi, atunci cine ?! Cine ne-ar putea înţelege mai bine decât noi ( sau cel puţin eu, că doar eu debitez toate astea, e Inception-ul meu) dacă nu . . .chiar noi ??? Cine pe cine ar mai citi dacă nu noi între noi. Cine (s-)ar mai desluşi ? Cine (v-)ar mai acorda aşa timp preţios ?
V-am alintat aşa, puţin,puţin azi. Că meritaţi. Sunteţi făinuţi. Şi-mi placeţi. Chiar şi atunci când nu. Lately am tot primit feedback-uri de la voi. Şi da, m-au măgulit. Da, eu recunosc. Acum savuraţi-vă şi voi cadoul.
Ştiu că unii gâfâiţi . . .încă. ( enjoy , darling !)
Moş Crăciun de Bucureşti
12 ianuarie 2009 la 7:34 pm | Publicat în Personal | 7 comentariiEtichete: cadou, Cappuccino, colet, emotii, injuraturi, Mos Craciun, Nervi, pachet, Pinguin, plans, posta, surpriza, Turda
Cine e copil cuminte ?
Cine a avut răbdare să-i soseasă pachetul de la Moşu’ aproape o săptămână ?
Cine s-a certat cu proastele doamnele de la ghişeele Oficiului Poştal din Turda ?
Iar punem întrebări aiurea ?
Cum adica cine ?!
Logic că subsemnata şi … şi…. Ionuţ. 😀
Mno staţi un pic , oameni buni, să vă excplice EU despre ce e vorbă că, deşi ne despart 2 monitoare şi câteva sute de kilometri, vă văd tare nedumeriţi.
Exact ca-n vorba aia. ” În plop, şi plopu-n aer „
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarna, în 22 Decembrie mai exact, febra cumpărăturilor era în toi.
Tocmai atunci eu şi Ciupa mea ne ocupam de ultimele retuşuri. Adică, dacă stau bine să mă gândesc, ne-am lăsat noi cam pe ultima zi, aşa că atunci noi erau la cumpărat de cadouri.
Nu era nicio problemă, căci ştiam de acasă după ce să ne uităm. Aşa cum era şi de aşteptat, socoteala de acasă nu prea dă cu cea din magazine. In fine, nu asta-i relevant aici.
Ceea ce vreau eu să vă spun este faptul că am umblat prin tot oraşul după ceva mascoţică pinguin. Asta am vrut să-i luăm prima data lui John . N-am găsit ceea ce ne-am propus, dar am scos-o noi cumva la capăt. Detalii picante nu dau. Nananana!
Cu Anca nu ne-a fost aşa greu. Eu ştiam că e înnebunită după Scooby-Doo, aşa că ” The Mistery Machine ” ne-a scos din încurcătură. Pfiuuuu ( răsuflă Ale uşurată)
Nici de Gajica mea n-am uitat că, deh, e şi ea Jurnalistă bucureşteancă pe poante :)) ( ce ciudat ar suna asta pe epitaf)
Cu plăsoacele de cadouri, fuga fuguţa înapoi acasă, căci Ionuţ trebuia să se întoarcă nu-ştiu-ce-să-o-ajute-pe-tanti. Între timp, eu am venit şi am mâzgălut 2 scrisori, una pentru Anca şi John, iar cealaltă pentru Adela.
Cadou. Bifat. Scrisori. Bifat. Poze. Bifat. Noi. Bifat. Capu’ pe umeri. Bifat. Nu mai aveam altceva de făcut decât să mergem la Poştă şi să punem coletul.
Cam pe la 6 şi jumătate seara, ne-am dus şi noi la Poştă. Coadăăăăăăăăă până la Doamne-Doamne şi-napoi. Nervi, oioio, şi mai mari. Şi…aici începe circul „distracţia”.
Mă duc la ghişeul 2 ( acolo unde se pun şi se ridică pachetele). Stau fain frumos la rând. Nu mă împing, nu fac spume la gură, nu urlu, nu mă scandalizez, nu mă bag în faţa oamenilor, exact aşa cum m-a învăţat mama, să stau cuminte şi să-mi aştept rândul, ca un om normal la cap.
Buuuun.
Stau şi aştept juma’ de oră să ajungă muista analfabetă doamna la mine. Îi spun ce am de zis şi o rog să-mi spună în ce să pun pachetul şi de unde pot cumpăra aşa ceva. Iniţial, mi-a zis de ceva plic cu pernă de aer. Îi spun că vreau să cumpăr, dar ea, draguţa, mă trimite la librărie că, cică, numai acolo se vinde.
Pai dacă ţine de coletele poştale, nu e logic ca măgăria aia de plic să se găsească şi la Poşta lu’ dracu’ s-o ducă şi să n-o mai văd veci ?!
Se pare că nu e logic. În Turda asta nimic nu e logic. Până şi Logicul e Ilogic la noi.
Mă duc repede la ce magazine am mai găsit deschise pentru a procura o cutie, un ” ceva ” în care să pun cadoul. Cu chiu cu vai, găsesc „ceva”-ul, numai că era preaaaa mare.
Cu cutia ( scuzeeee) în braţe, mergem iar la poştă. Ne aşezăm din nou cuminţei la coadă. Îi arăt tipei cutia, îmi zice că-i bună. Ionuţ o roagă să ne vândă ceva hârtie în care să împachetăm cutia. Nu conta de ce fel. Nu aveam asemenea pretenţii. Până şi cea de xerox ar fi fost bună.
Între timp, eu stăteam la coadă la primul ghişeu. Tot pentru hârtia aia.
Cum era final de an, se făcea şi bilanţul. Faza care a scos-o din sărite pe o altă nefutută doamnă funcţionară a fost faptul că nu-i ieşeau calculele. Pe mine, ca şi client, nu avea de ce să mă afecteze proasta ei aritmetică.
O întreb frumos şi respectuos şi pe doamna asta dacă are să-mi vândă hârtie de împachetat coletul.
eu: Bună seara. Mă scuzaţi, îmi puteţi da, vă rog frumos, hârtie de împachetat ? Nu conetază de care, e buna şi cea de xerox, că v-o plătesc . ( nu ceream pomana. nu i-am zis să-mi dea pe gratis)
ea: Este, da’ n-am de vânzare. Următoru’. . .
Mai multe nici că mi-au trebuit. Atunci am cedat şi . . .
eu : Hai, Ionuţ să mergem! Auzi că n-au hârtie la Poştă. Atunci unde dracu’ să caut, la măcelărie ???
Toate astea le-am zis pe un ton destul de strident. Toţi m-au auzit din poştă, dar nimeni n-a zis nimic. Doar două matahale m-au aprobat din cap. Oricum, s-o trăznească şi s-o fulgere pe aia de la ghişeu’ 1 !
Din cauza stresului şi a fricii mele că nu mai ajungem să punem coletul la timp, am uitat hârtiuţa pe care notasem adresa Ancăi. Deja făcusem spume la gură. Înjuram mai ceva ca un birjar, dar trebuia să rezist că, deh, dacă Ionuţ poate, ce, yo-s mai slabă ?! Nehhh.
În acea zi cred că am blestemat cei mai mulţi turdeni. De la Oficiul Poştal până la mine acasă facem , pe jos, cam vreo 15 minute. Pe distanţa asta am intrat în toate magazinele şi le-am cerut o cutiuţa micăăăăă ce nu le mai trebuia.
Şi credeţi că mi-a dat cineva ?? Mi-a dat un maaaareee…. NIMIC !
Mi-am strâns ultimele puteri şi m-am dus acasă. Aici, nu găseam adresa. Blestemeeeeeeeee! Până una-alta, mă gândeam şi la cutia buclucaşă, asta până ce mi-a trăznit mie prin cap că pachetul ar putea încape ăn magicaaaaaaaa mea cutie de… yeah,babe . . . cappuccino!
Şi aşa a şi fost. M-am lipsit de toţi şi de toate şi mi-am făcut singură rost de cutie.
Şi nici nu am plâns. Nu de alta, dar nu mai aveam multe, căci se adunaseră muuuult prea mulţi nervi şi tumultoase înjurături.
Într-un final, am reuşit să punem coletul la timp, iar doamna de la ghişeu s-a comportat foarte frumos cu mine dupa ” izbucnirea ” mea nu tocmai ortodoxă 😀
Am vorbit cu Anca şi a zis că ne-au pus şi ei un pachet. Marţea trecută a.k.a în 6 Ian 2009.
Ştiţi voi cât face un colet din Bucureşti până în Turda ?
Eh, dacă nu ştiţi, vă zic eu.
Pachetul ne-a ajuns azi, 12 Ian 2009.
Socoteala o faceţi singuri.
Mie mi se pare preaaaaaaaaa mult.
Eu am primit
abia aştept să scriu în carneţelu’ ăsta, mai ales că are un creion taaare interesant şi că foile sunt din hârtie naturala. ( asta e mai greu de inteles, da-i important că am înţeles eu. restu’… 😛 )
Ciupa mea a primit un breloc care NU e emo !
bebe deja şi l-a ataşat la chei. ( mâna aia sexoasă ce nu se vede din cauza mănuşii este a mea 😉 )
Dacă ne-aţi fi văzut azi la Poştă ce entuziasmaţi eram. Vaaaaai…. 😀
Mulţumim frumos!
Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.
Alex`andra se joacă de`a viaţa 