Alex`andra se joacă de`a viaţa

La mulţi ani, copile ! Ia o bobo, de ziua ta !

* Un pici fugea pe stradă. Molfăia ceva cu zor. Tot era moşcoş, de la gură pân’ la urechi. În spate, bună-sa după el. Abia ţinea pasu’ bătrâna, sprintenă nevoie mare, da’ cam firavă-n bătaia vântului, abia mai prindea şi ea ceva,ceva avans în felul ăsta.

Dar nu doar că parcă era trasă de o coardă invizibilă de prichindel. Nu, neică, cel mai tare era că baborniţa venea cu mâna întinsă. Şi-n palmă, ghici ciupercă ce-i ?! Nici prea,prea departe de ale gastronomiei..ci venea cu o felioacă unsă cu margarină şi cu o feliuţă de muşchi file (mai subţirel cu cărniţa , c-aia se mâncă numai sâmbăta şu duminica…aşa mi-a spus mie o babă ).Deh, s-avem pardon, s-o dus silvoizu’ de cândva.

Şi uite de asta trebuie voi să mă credeţi pe mine pe cuvânt atunci când vă zic că noi toţi trăim într-o lume a vitezei, grăbiţi , cu zor mare, de şi alde copilu’ de la colţu’ blocului nu mai are timp nici cât să înfulece, noroc că-şi are gura la dânsul tot timpul, că aşa mai scuteşte câteva secunde bune înainte de  a malaxa conţinutul ce de cele mai multe ori merge gogâlţ gogâlţ în stomăcelu’ lui, el fiind mult prea prins de joacă pentru a ” mestecă , măăă, cum trebe, să nu te înneci, mă, blegule !”

** O altă domnişoară, nu mai mare de-o şchioapă,dar cu pretenţii invers proporţionale, zăbălea de zor o piersică cumpărată de bunica a bătrână, c-ailaltă nu se îndură să dea 3 lei pe fructu’ amintit, că ea săraca tre’ să vânză 3 legături de morcovi pân’ s-ajungă la suma aia.

Cum piersica pe vremea asta oricum e doar de fiţe, că-i acră-n draci, trebuie îndulcit copilu’, să nu meargă la mă-sa acasă şi să urle din gură de şarpe că are o cotoroanţă drept bunică, aşa că aceasta bagă mâna adânc în sufertaş şi scoate o ditamai bancnota pe care ia ceva nimicuri, răhăţeli  foaaarte scumpe dar, deh, „numa o nepoată are buna, mânce-o mama, mâncu-i gura ei, că ni ce faină-i, oo, şi dăşteaptă foc”

( era o vorbă că şi cioara-şi laudă puiul…dar mă opresc aici 😀 )

*** ‘Ăst din urmă copilandu-mi fu cel mai drag, taman pe sufletu’ meu. A venit de la grădi cu mă-sa şi cu ăilalţi puradei din cărucior. Intră-n magazin, salută ceremonios, semne c-are educaţie, chit că-i cam tuciuriu. Se apropie de vitrina cu prăjituri şi zice aşa, cu o lehaite-n glas ” Mamă, tuuuu mamăăă, tuu, nici să nu-mi iei nimica, că mie nu-mi trebe, serios, tu, să nu prezi banii, că vreu nimnica, chiar nimnica”.

Am bulbucat ochii la copilu’ şi m-am surprins rânjind prosteşte. Am văzut şi-un copiluţ d-ăsta neprofitor pentru că toţi ceilalţi, care cum venea cu bunicii de la grădiniţă, aţă la vitrină, geană pe prăjituri, şi făceau ăştia mici nişte mutriţe d-alea zaharoase de-ţi venea să-i mănânci , nu alta, aşa că te îndurai să-ţi dai şi ultima leţcaie pe-o prăjiturică, numa, numa, să fie picu’ fericit şi sătul, chit că ăia-ţi era banii pentru pita de seară. ” Las, eu cu moşu’ meu, ‘om be apă, el să mânce, nouă ‘ni-a trece !”

*** În altă ordine de idei . . . eu  ştiu că acum e pă trend să trimiteţi mesaje sau să postaţi comentarii pe Facebook cu tema copilăriei, dacă tot e 1 Iunie. Dar ar fi mult mai frumos dacă n-aţi mai tot trăncăni acolo de ” copilul din noi ” doar în această zi, ci să încercaţi a vi-l (re)descoperi şi atunci când nu e o sărbătoare anume pentru această comuniune. Ar fi  chiar al dracu’ de frumos,  no! 😆

Mă duc cu Ciupa la maga, da de-mi ia ceva bobo, sau măcar ceva,ceva dulce, acolo nia, c’am fo’ cuminte, mno !