Carpe diem !

7 iunie 2014 la 11:41 am | Publicat în Personal | Un comentariu
Etichete: , , , , , ,

last night

Am ajuns în punctul în care nimic nu mai contează. Nu mai vreau. Am nevoie de o pauză, deși nici într-aia n-aș ști ce să fac concret, însă vreau la aer, vreau să mă duc în parc să mănânc vată pe băț, vreau să mănânc înghețată la dozator de pe Eroilor cu el, vreau să înot, vreau soare, vreau . . .

. . . vreau multe, multe și toate, toate mie. Le merit, pentru tot iadul ce-l trăiesc acum, Statuia Libertății ar fi prea mică pentru meritele mele, însă nu mai am pretenții ce țin de umanitate, vreau liniște, deși nu credeam vreodată că voi ajunge să zic asta cu referire la persoana mea. Vreau nopți lungi și odihnitoare, vreau limonadă cu gheață, vreau iubire, fericire și bucurie alături de oamenii pe care îi iubesc și care mă fac să mă simt apreciată. Am nevoie de susținere și de laude. Am nevoie de tot ce am primit deja și încă în plus.

Toate astea vor trece căci, la urma urmei, așa cum zicea și Scarlet, mâine e o nouă zi, o nouă șansă care, vreau nu vreau, mi se va oferi, iar eu trebuie să mă adun să fac ceva cu ea, căci nu o voi mai primi nici o altă dată ulterior.

Vreau să nu mai vreau, vreau să primesc, vreau să dăruiesc și să mă fericesc. Nu că vreau, dar chiar am nevoie și e una stringentă !!

Adevărul ?! o mare MINCIUNĂ !

22 noiembrie 2012 la 6:51 pm | Publicat în Personal | 5 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adevărul . . .

Îl vrem, ni-l dorim mai mult decât aproape orice altceva. Facem ceva în privinţa asta, pentru a-l obţine, pentru a ni-l adjudeca? Bineînţeles că fiecare e nebun în felul său şi înţelege a-şi ghida propria luptă interioară în maniera-i caracteristică.Toţi pretindem că ni-l dorim, că ne zbatem pentru a-l afla, pentru a-l obţine, pentru a-l înţelege într-un final. Tânjim după el precum un copil după o jucărie nouă şi sofisticată pe care speră din tot sufleţelul său să o găsească sub brad în dimineaţa de Ajun.

Susţinem sus şi tare că după el, cel aflat în fruntea valorilor morale, ne ghidăm noi propria existenţă, că ne-am da chiar şi viaţa pentru el, aşa cum au făcut-o deja unii dintre strămoşii noştri mai curajoşi. ”Stupid ”, ar zice unii, ”Splendid”,ar afirma alţii. Eu …

Ne purtăm ca la piaţă. Urlăm în stânga şi-n drepta, în speranţa ca cineva l-a zărit măcar,pe el,pe Adevăr,dar nu pe unul oarecare,ci cel potrivit anume,adevărul nostru! Nu ne place al vecinului,deşi ne intrigă sau poate ne chiar ademeneşte,noi în subconştientul nostru tindem să credem că al nostru e cel mai frumos,cel mai virtuos,cel mai…măiestrit.

Fugim după ceva ce nici măcar nu credem că există cu adevărat.Relativismul îşi face simţită prezenţa încă o dată şi ne face să ne simţim stingheri,crezurile noastre să se şubrezească la fiecare adiere de nesiguranţă,credinţele noastre să pălească-n faţa incertitudinilor ce ne macina precum nişte carii febrile care parcă nu au altceva mai bun de făcut pe lumea asta decât să ne facă să ne prăbuşim,să ne demonstrăm încă şi încă o dată faptul că,în faţa Nimicului,noi suntem mai…”nimici”.

Ne batem cu pumnul în piept că vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a-l găsi,iar când asta se va întâmpla nimic nu ne va mai putea împiedica să trăim având o conduită plină de corectitudine,de virtuozitate ,de.. alte cuvinte mari şi pompoase care dau bine atunci când se află în strânsă legătură cu numele nostru.

Da,imaginea noastră va fi vădit îmbunătăţită,stima de simă va depăşi barometrul general,iar publicul va aclama mecanic,precum nişte maimuţe robotizate. Dar noi ?!

Vom fi noi în stare să ne descurcăm cu el odată ce l-am aflat? Vom putea noi singuri duce aşa ceva? Cum ne vom descurca,având în vedere că nu ne va fi înmânat cu nicio carte tehnică,iar cum am mai zis,fiecare are propria lui ”jucărie”,deci nu există previzibilitate.

Ne luptăm o viaţă pentru un ţel care,în final,se dovedeşte a fi devastator,putere ce şi-a adunat-o precum un bulgăre-n formare întocmai din dorinţa noastră plină de patos dusă până la extreme, punct în care a devenit practic o obsesie pe care acum nu o mai putem controla. Şi ? Ce e de făcut ?!

Ajungem să-l cunoaştem,îl întoarcem pe toate părţile,ne imaginăm tot felul de secrete pe care ni le va descoperi,dar întotdeuna vom descoperi ceva ce deja ştiam: pe noi. Va fi un fel de oglindă-n care ne vom reflecta noi, fără măşti,fără ascunzişuri,fără laude şi păreri adulatoare. Acolo nu va mai avea cine să practice pupincurismul,încurajările se vor dovedi a fi deşarte şi, faţă-n faţă cu noi înşine,nu vom mai avea pe cine minţi,căci nu va mai conta dacă vom ieşi într-o lumină bună sau nu. Pe nimeni nu va interesa,nimeni nu ne va judeca mai aspru decât am făcut-o noi deja.

Dar problema care se vrea aici a se discuta e cea de acceptare,dacă vom fi noi atât de deschişi încât să ne recunoaştem greşelile,deciziile luate aiurea,cuvintele necugetate,gândurile orgolioase,ego-ul oscilant şi făţărnicia care până-n acel moment ne-a lăsat să ne depindem de unii singuri cu starea aceea de bine ce ne-o conferea stima de sine,cea la care am depus atât de mult efort şi am investit atââââta energie doar pentru a obţine un ambalaj frumos.

(pentru muritori asta e tot ceea ce contează: ambalajul. Până şi când mor,tot aia îi interesează,că altfel nu-mi explic de ce e atât de prosperă industria coşciugelor)

Bineînţeles că ne va fi mai la îndemână să dăm de toţi pereţii cu cei care au ajutat la aflarea adevărului nostru,să-i învinovăţim pe ei,să pretindem că ne-au denaturat ei nouă adevărul,că sunt nişte invidioşi,că niciodată nu ne-au vrut binele şi că acum caută o metodă de a se răzbuna pe noi din cauza pismei ce ne-o poartă. Vom putea mieuna toate inepţiile astea pentru că,la urma urmei, cine ne minte mai bine decât noi înşine ?!

Adevărul pe care ni-l dorim noi (să-l aflăm despre noi înşine) ?
O mare,mare minciună . . . părerea mea.

şi din păcate . . . nici măcar să fim minţiţi nu suntem pregătiţi…încă !!

De fapt, CE vrei tu pentru tine ?! ( de data asta chiar pe bune !! )

13 iunie 2012 la 7:45 pm | Publicat în Aberatii Nocturne | 2 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Ne dorim atât de multe încât nici măcar nu ştim ce vrem.

Nimic nou sub soare , dar şi de-ar da cometa încărcată cu noroc peste noi . . . nici n-am observa, sau nu am  considera c-ar fi suficient.

Imagine

Uneori chiar luptăm pestru ceea ce vrem să obţinem, dăm din coate, mai călcăm pe câte unul altul şi-n picioare la nevoie, c-aşa suntem noi, oamenii, nişte animale mai animale decât cele ce poartă această denumire . . .  Ideea e că facem pe dracu’n patru pentru visul nostru, dar . . . când e să-l ai, să fie al tău, doar tu să te bucuri pe deplin şi pe drept de el  . . . atunci faci mofturi, strâmbi din nas, zici că mno, e bine ş-aşa rău, dar parcă,parcă meritai să fie mai . . . altfel  . . . deşi nici măcar nu poţi identifica exact ceea ce-ţi displace.

Te uiţi în jur şi-ţi place, sau aşa te convingi tu de unul singur c-ar fi. Vezi la ei şi vrei. Şi tu. Şi pentru tine. Că doar şi tu meriţi,mai ales tu, nu ? Normal că doar . . . parcă,parcă mai-mai-ul ăla de care vorbeam ar sta cel mai bine-n posesia ta. Păcat că deţinerea unui lucru,dar mai ales a unei idei,stări sau a unui sentiment nu te face şi proprietarul ei. Deşi-n drepturile reale această posesie creează măcar aparenţa de proprietare, dragule, acest lucru nu ţi se aplică. 😦 Păcat, că parcă . . .

Mai,mai că te apucă plânsul. Mila de tine. De unul singur. Ai şi, de fapt, nu deţii nimic. Pentru că-i o deziluzie batjocoritoare. Şi te face, mă, blegule. Şi te-ntoarce cum vrea, te joacă mai ceva ca la poker, o cacealma de toată frumuseţea.

Şi tu o serveşti, o iei, o crezi a ta, dar de fapt o serveşti linguriţă cu linguriţă, dulcea-ţi otravă. 🙂

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.