De fapt, CE vrei tu pentru tine ?! ( de data asta chiar pe bune !! )

13 iunie 2012 la 7:45 pm | Publicat în Aberatii Nocturne | 2 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Ne dorim atât de multe încât nici măcar nu ştim ce vrem.

Nimic nou sub soare , dar şi de-ar da cometa încărcată cu noroc peste noi . . . nici n-am observa, sau nu am  considera c-ar fi suficient.

Imagine

Uneori chiar luptăm pestru ceea ce vrem să obţinem, dăm din coate, mai călcăm pe câte unul altul şi-n picioare la nevoie, c-aşa suntem noi, oamenii, nişte animale mai animale decât cele ce poartă această denumire . . .  Ideea e că facem pe dracu’n patru pentru visul nostru, dar . . . când e să-l ai, să fie al tău, doar tu să te bucuri pe deplin şi pe drept de el  . . . atunci faci mofturi, strâmbi din nas, zici că mno, e bine ş-aşa rău, dar parcă,parcă meritai să fie mai . . . altfel  . . . deşi nici măcar nu poţi identifica exact ceea ce-ţi displace.

Te uiţi în jur şi-ţi place, sau aşa te convingi tu de unul singur c-ar fi. Vezi la ei şi vrei. Şi tu. Şi pentru tine. Că doar şi tu meriţi,mai ales tu, nu ? Normal că doar . . . parcă,parcă mai-mai-ul ăla de care vorbeam ar sta cel mai bine-n posesia ta. Păcat că deţinerea unui lucru,dar mai ales a unei idei,stări sau a unui sentiment nu te face şi proprietarul ei. Deşi-n drepturile reale această posesie creează măcar aparenţa de proprietare, dragule, acest lucru nu ţi se aplică. 😦 Păcat, că parcă . . .

Mai,mai că te apucă plânsul. Mila de tine. De unul singur. Ai şi, de fapt, nu deţii nimic. Pentru că-i o deziluzie batjocoritoare. Şi te face, mă, blegule. Şi te-ntoarce cum vrea, te joacă mai ceva ca la poker, o cacealma de toată frumuseţea.

Şi tu o serveşti, o iei, o crezi a ta, dar de fapt o serveşti linguriţă cu linguriţă, dulcea-ţi otravă. 🙂

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.