Același tu în alt el

24 Decembrie 2013 la 2:10 am | Publicat în Personal | 3 comentarii
Etichete: , , , , ,

400742_507126486002634_1976493133_n

Când eram de vârsta lui, ne uitam la el și-l studiam. Făceam asta împreună, ori de câte ori aveam ocazia; era deliciul nostru secret. Ne frapa asemănarea voastră, iar asta ne atrăgea la el. În fond, nu era cine știe ce de capul lui, însă doar posibilitatea că, printre atâtea chipuri comune, ți-am fi putut găsi o parte din tine în el, ne întărâta și ne făcea să-i căutăm mai multe atuuri decât, probabil, va avea el vreodată.

Azi, de fapt, în noaptea asta, după atâția ani în care nu am mai știut nimic de el, l-am regăsit. I-am surprins privirea, ochii ăia ce seamănă izbitor cu ai tăi. Pe voi doi, dintr-o mulțime de oameni, v-aș repera instantaneu. Bine, pe tine primul, recunosc. Dar el, dragul de el, din băiatul ce a fost atunci, a devenit ditamai bărbatul, deloc care să-ți mai semene, ceea ce, dacă stau bine să mă gândesc, analizând sentimentele mele contradictorii pentru tine, nu face decât să-i profite lui.

Ar fi interesantă o revedere, una în trei. Să vă pun unul lângă altul și să te văd pe tine rânjind. Tu, care știi de el, n-ai fi, de data asta, atât de interesant precum el, care habar n-are de gândurile ce mă încearcă. Aș sta minute în șir să mă uit la voi, cum v-ați distanțat unul de altul, cum acum pot vedea în el un tu pe care l-am iubit nebunește, în vreme ce tu, tu ai ajuns un simplu străin, față de care aș vrea să-mi ofer luxul de a nu mai simți nimic.

Temătoare, nu îndrăznesc să mă uit mai de aproape la el. Mi-e groază la gândul că te-aș putea găsi pe tine, c-aș risca să reîncep nebunia, atât de dulce pe alocuri. În schimb, mă potolesc singură, în timp ce-l sorb pe el din priviri. Mă feresc de el și nu vreau să mă observe, nu vreau să mă invite la el, așa cum nu vreau să-mi las mintea să se invite la tine, deși invitațiile tale-s din ce în ce mai tentante, dar mai ales surprinzătoare, imprevizibile. Prefer să mă mulțumesc de astă dată cu doar privitul, cu jocul de umbre și cu gustul a ceva ce nu va fi niciodată, căci atunci când fructul e oprit, interzis chiar, pare mai apetisant, mai intrigant, deși uniforma aia a lui, care se mulează așa de bine pe formele lui bine definite, nu mă ajută chiar deloc în așa-zisa mea maturitate și statornicie.

Anunțuri

3 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Multora ne-a trecut prin cap întrebarea aceasta atât de logică și de binevenită: în fond, România a fost și încă mai este, o țară foarte bogată ai cărei cetățeni obișnuiți ar trebui teoretic să se bucure de un nivel de trai decent. Ne amintim de faptul că prin anii ’60-’70 și începutul anilor ’80, a fost chiar binișor din punctul acesta de vedere – apoi lucrurile au degenerat. Lumea îl învinuia pe Ceaușescu singur, intelectualii învinuiau pe bună dreptate sistemul comunist pe la colțuri, dar nimeni nu părea să înțeleagă și mai puțin, să aibă curajul să explice mecanismul prin care foloasele cuvenite ale muncii românilor, ajungeau în conturi de bancă străine aflate în posesia…ei, aici e buba, nu a lui Ceaușescu! Nu-i fac apologia dictatorului câtuși de puțin, dar odată cu răul, trebuie spus și binele, puțin cât a fost acela.

  2. Asta suna a maturizare. Nu stiu daca este vorba de tine. Dar cine esti tu ca sa conteze asta? 🙂
    In esenta gusturile fetei s-au rafinat, dar, din cand in cand, ea mai simte atractia primordiala :)) Un fel de Dr Jekyll si Mr Hyde in varianta feminina.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: