Vezi-ţi de ciorba ta !

4 august 2009 la 11:30 am | Publicat în Aberatii Nocturne | 8 comentarii
Etichete: , , , , , , , , ,

Deşi e aproape la amiază, pentru mine e preaaa dimineaţă. Încă nici n-am deschis bine ochii, dar mă chinuie o întrebare întrebătoare. Da , da , ştiu, din nou. Ce să-i faci, mintea mea n-are odihnă şi nici milă pentru starea mea de ameţeală euforică . . .

poze-haioase-bebelusi-pisici-negre

Vorbeam azi noapte cu o individă dragă mie despre viaţă. Michiduţă nu ne lăsa în pace să mergem şi noi la culcare ca tot omul normal, mai ales că azi va fi o altă zi plină pentru cerebelul meu, astfel că ne torturam una pe alta cu întrebări existenţiale. Bineînţeles că nu ne-ar ajunge existenţa noastră scurtă ca să epuizăm toate gândurile eigmatice care ne trec prin minte, dar . . . noi profităm din plin ori de câte ori avem ocazia. 8)

Şi uite aşa dezbăteam noi azi noapte de ce lumea asta e curioasă. Mă refer la faptul că cei apropiaţi fac pe interesaţii şi se dau de ceasul morţii numai pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi din viaţa noastră privată, personală.

De ce ni se cer zilnic atâtea explicaţii pe care, în fond şi la urma urmei, nu suntm obligaţi să le dăm nimănui, nici chiar consoartei ?! Partea şi mai hilară e atunci când persoana lângă care trăieşti nu te ia aşa la 11 m şi o fac alţii, nişte factori externi, dar care se vor a fi cu orice preţ interni.

Nu suport să mi se ceară explicaţii, gen : unde, cât, cum, de ce, cu cine , ce şi cum fac. Nu contează cine e persoana interesată, eu nu suport aşa ceva. Din 2 vorbe scurte , la pachet cu una bucată privire drăcească de-a mea, tai elanul oricui şi-n felul ăsta nimeni nu se mai bagă unde nu-i fierbe oala.

Ca de obicei, este şi tabără celor ” suferinzi „. Ăştia-şi creeează o stare de tristeţe închipuită şi încearcă să se victimizeze şi să te facă pe tine să te simţi prost în cazul în care nu eşti dispus să le dai mură-n gură detaliile pe care ei le aşteaptă cu atâta ardoare. Cei mai mulţi prieteni o fac , noroc că celor adevăraţi le trece mai repede şi , într-un final, realizează că nu ei sunt centrul Universului tău şi că, pe lângă persoana lor, tu mai socializezi şi cu alţii.

Mă, sinceră să fiu, chestiile alea gen ” aşaaa, cu el te-ai dus azi, dar cu mine n-ai putut sta ieri ! ” mi se par de 2 bani, prea puerile după a mea părere. Aşa făceam la grdiniţă. X nu stătea cu mine la sărit coarda că alegea să joace şotron , iar eu, copil prost şi încuiat, repede făceam o mecla de supărici şi nu mai vorbeam toată ziua cu X. tâmpenii, nu ?! ( generalizam, eu încă de mică eram un geniu nedescoperit. haha !) 8)

Mă umflă râsu’ când văd chestiile astea la persoane care se consideră a fi . . . adulte. Bine ziceam eu cuiva ” greu cu copiii aştia, dom’le „. Pe auditorii mei îi înfunda râsul, dar eu chiar vorbeam serios.

Partea cea mai interesantă la curiozitatea asta orbească ce-i combinată cu un fel de gelozie ( habar n-am cum se numeşte asta în psihologie, dar cred că poartă şi ea vreo denumire) e în viaţa de … cuplu. Tam Tam. Exact, omule. Să vezi acolo artificii şi crize pe bandă rulantă. Aaaa, să nu uităm telefoanele de verificare. Şi uite-n felul ăsta tipul ( că , de obicei, gâştele astea de fete fac pe CURioasele ” iubyyyyy, unde eşti ? mai stai mult ?! aaa, la bere cu băieţii … mda, şi cred, lasă că vii tu acasă ! da’ hai odată, măăăă ! „) de oameni care ţin prea mult la cel de lângă ei ajung să mintă în ultimul hal. De ce ?! Pentru a putea avea şi ei un moment de relaxare al lor, în compania prietenilor ( înţeleg că ai prieten, dar tot în sufletu’ lui să stai ?!) , mint de îngheaţă apele şi folosesc drept scuze locul de muncă.

La o scenă d-asta am asistat ieri, la o pizzerie. A venit un tânăr cuplu – cred că se vor căsători în viitorul apropiat – şi ba plângeau, ba se certau, ba tăceau ca peştii. Cum să duci o astfel de viaţă ?! Cum poţi să-ţi faci planuri de nuntă dacă tipa te stoarce de întrebări deşi ea încă nu are mult râvnitul inel pe deget ?!

Am obosit şi vreau un cappuccino. Cine mi-l oferă, să se grăbeascăăă !

Mă duc şi eu s-o iau la întrebări pe individă. Unde dracu’ şi-a permis să umble azi noapte , că pe la mine n-a ajuns. Ufff, câtă obrăznicie pe ea ! Şi după aia mă duc şi intru-n inima ” interesaţilor „ăstora de 2 bani şi le halesc sufletul ( micul vampir. muhaha! de-aţi ştii voi ce urme las … hmm ), să nu mai aibă loc de arâtea intrigi răutăcioase.

***

sursă foto : animalici.ro

8 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. O viaţă cu tot felul de certuri nu face altceva decât să streseze ambii parteneri… Şi atunci trebuie încheiată relaţia, fiindcă ştii cum se spune, boală lungă, moarte sigură… La un capuccino mă aşez şi eu…

  2. POATE ti-l ofer eu saptamina asta daca imi lasi un nr. de telefon sa ne intelegem cum facem.(sezonu@yahoo.com)

  3. cand am vazut titlul mi s-a facut instant o pofta de ciorba :(( :(( si pana in weekend cand ajung la mami acasa trebuie sa rabd 😀
    pffff, imi ploua in gura 😀

  4. Pentru un capuccino click aici: http://www.blisstree.com/babylune/files/2008/04/956951_capuccino.jpg

    si sa ai pofta 🙂

  5. probabil pentru ei asta inseamna iubirea:lacrimi,certuri,pupaturi si ce naiba mai faceau ei acolo, iar despre curiozitatile „prietenilor” mi s-a luat 😉

  6. Probabil ca existenta ne-ar ajunge sa ne gandim la probleme din astea… ganditoare… filozofice… dar din fericire, ne ocupam si cu altceva timpul. :))

    In mod normal as spune ca se naste curiozitatea din inteligenta, setea de cunoastere, dorinta de a fi informat si capabil.
    Dar in cazul curiozitatii despre viata personala a altora e vorba clar de sindromul ‘capra vecinilui’. Bineinteles, inafara de cazurile celor dragi, unde curiozitatea se datoreaza bineinteles afectiunii ce o purtam celeilalte persoane.

    Noroc ca la mine si ‘consortul’ nu se pune problema intrebarilor. De pilda el oricum are o pasiune pentru povestit tot ce face intr-o zi. Dar absolut tot. Ceea ce e uneori absolut de plictisitor. :))

    Am vazut si eu cupluri din alea… Ceea ce e deranjant e nu neaparat ca fluctueaza relatia. Treaba lor ce fac. Insa nu se cade sa te certi in public.

  7. in sfarsit am reusit sa-ti citesc ultimele articole 😀 mi-era dor 😀

  8. dar abia acum aflat ca asa se procedeaza? eu zic sa-ti vezi de ale tale 😀


Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.