Femeia-Copil ( şi invers )

19 noiembrie 2010 la 4:20 pm | Publicat în Personal | 10 comentarii

 

Unul dintre piticii mei de pe creier nu încetează să mă sâcâie cu diverse probleme existenţiale. Eu i-am zis să înceteze pe motiv  că momentan nu am timp de el , implicit nici de rezolvarea dilemelor sale, dar el nu şi nu, încăpăţânat nevoie mare, cam ca şi stăpâna, dar hai să nu-i divulgăm chiar toate defectele aici, pe blog, ele putând fi observate foarte subtil şi-n realitate.

 

Şi piticul ăsta de care am început să vă povestesc era revoltat de faptul că femeia e tratată tot ca şi un copil, de fapt acelaşi copil de odinioară, chiar dacă vremurile s-au schimbat şi, odată cu ele, personalitatea s-a îndrăcit tot mai mult şi mai mult şi, de ce să n-o zicem pe cea dreaptă, maturitatea în gândire – că faptele lasă de dorit – bate tot mai des la uşa gândurilor, ba uneori chiar dă năvală, maturitate ce de multe ori o ia prin surprindere şi pe subsemata.

 

Obişnuinţa ne roade nervii, rutina ne îngroapă în probleme închipuite, la fel cum şi tratamentul din copilăre cu prescripţia definitivă de “ aia mică şi cu gura mare ” ne-a cam ştanţat pe viaţă, lucru deloc convenabil în actualitatea vremurilor.

 

Bineînţeles că uneori ( aici a se înţelege de cele mai multe ori atunci când e vorba de tragere la răspundere sau de curajul de a-ţi recunoaşte faptele şi efectele acestora ) e cel mai convenabil să faci pe felina drăgălaşă, să torci atunci când e nevoie de a-ţi scăpa pielea, să mai dai chiar şi din codiţă doar pentru a te pune bine “ pe lângă cine trebuie” ( nimic nu trebuie ! aici “trebuie” e cu sensul de “convenabil ” ) , dar . . . ajungem şi la saturaţie, la greaţa aia mică şi răutăcioasă ce se ţine scai de persoana ta şi care nu te lasă să-ţi întreprinzi acţiunile în linişte, după bunul plac . . .

 

Abia aici treaba se nasoleşte rău de tot şi din chestia aia drăguţică cu gudureala şi cu drăgălăşeniile ce ne conduc fain frumos  spre diabet devine insuportabilă şi de-a dreptul iritantă.

 

Copilul se face plăcut prin însăşi statutul său, nu are nevoie de niciun efort depus, el nu recurge niciodată la tertipuri ; în schimb, Femeia e diavolul reincarnat, machiat şi epilat.

 

Ea , Femeia , are posibilitatea de a opta între a juca rolul de pisică pasională, sau de a-şi pune mintea la contribuţie pentru a obţine ceva spre a-şi satisface hatârul. Acum depinde de fiecare-n parte, fiecare femeie are dreptul la propriile alegeri, chiar dacă nu tot timpul le face pe cele mai înţelepte sau dacă acestea nu o duc mereu acolo unde şi-ar fi dori într-o fază iniţială . . .

 

Intră-n scenă El, bărbatul, o studiază din cap până-n picioare pe EA, ba chiar o place, se ajunge de aici la multiple conversaţii, astfel că el ajunge să-i cunoască şi modul de gândire al Ei. Toate bune şi frumoase, doar că pe el îl frământă o întrebare cam tâmpită , însă nu cutează să o întrebe direct „ Câţi ani ai ?”. Inevitabil se ajunge şi la asta. Dacă cumva Ea se dovedeşte a fi mai tinerică, atunci totul se prăbuşeşte, stima pe care până  de curând El i-o purta Ei se duce dracului, începe a-i vorbi pe un ton „ de sus ”, o ia la 11 m şi încearcă să o intimideze. Toate astea cu ce scop ?! Să-şi etaleze el masculinitatea, să-şi expună orgoliul mare cât casă ca-n tarabele ordinare ale cofăriţelor din piaţă.

 

EA . . . dezgustată , nimic mai mult, doar că are prea multă minte pentru a-şi osteni neuronii în încercarea de a-i sugera măcar  bărbatului că un partener de discuţie nu trebuie să atingă un anumit etalon în ceea ce priveşte vârsta şi că el, dacă a avut norocul să găsească un aşa exemplar ca şi Ea , dotat cu de toate, din diverse puncte de vedere 😛 , ar trebui să se considere mai degrabă fericit, asta în loc să-şi consume energia în a-i scoate ochii cu faptul că el e mai mărişor cu vreo X ani decât dânsa.

 

Evident că aia mică se revoltă. Sunt momente în viaţa fiecărei femei în care nu vrea ca şi creierul bărbatului-interlocutor să judece din prisma decolteului ei, la fel cum nici nu-i convine ca ea să nu fie consultată în te miri ce discuţie doar din pricina faptului că nu are acelaşi nr de ani ca şi bărbatul-interlocutor.

 

De cele mai multe ori se zice că esenţele tari sunt păstrate-n sticluţe mici, clişeu sau nu, asta rămâne de văzut până la proba contrarie, doar că nu toate Femeile-Copil din noi au fericita ocazie de a demonstra de ce sunt în stare.

 

Emancipare ?! Deloc, doar o stare de a fi, un mod de a gândi şi o dorinţă arzătoare de a acţina necondiţionat de vârstă !

 

Oferă-mi şansa de a fi Femeie chiar dacă chipul mă trădează şi aparenta-mi inocenţă te înmoaie chiar şi pe tine, Bărbate Fatal. Nu gândi mereu din punct de vedere sexual.

 

Decolteul meu e acolo doar pentru că aşa am simţit eu nevoia dimineaţa, atunci când mi-am ales hainele din şifonier. El nu se află acolo doar pentru a compensa vreo lipsă la nivelul superior.

 

Ştiu ce sunt ( la cine sunt încă mai explorez, pe timpul meu şi pe energia mea, deci nu ar trebui să creeze niciun inconvenient pentru nimeni ) şi de ce sunt capabilă şi nu mi se pare normal ca TU să hotărăşti în locul meu şi să mă limitezi doar pentru că buletinul atestă că până-n prezent nu am schimbat aşa multe prefixe ca tine.

 

Eu nu te îmbătrânesc înainte de vreme, aşa că nu mă forţa nici tu pe mine să te mint. Nu e cazul şi nici nu-mi place pentru că nu am ce să maschez la mine, nu  am de ce sau cu ce să-mi fie ruşine. Ţie de ce ţi-e ?

Sau , mai bine zis, ce te îngrozeşte, ce te sperie ?

 

Că m-am ridicat la nivelul aşteptărilor tale, depăşindu-l uneori chiar, deşi nu am vârsta pe care te-ai aştepta tu să o am , sau pentru că ţi-am demonstrat superioritatea mea , asta având în vedere că noi doi nu avem aceeaşi experienţă de viaţă, tu la acest capitol având un avantaj net în faţa mea în ceea ce-ţi priveşte ŢIE vârsta ?!

 

Dacă majoritatea colegelor mele de generaţie fac obiectul tău sexual eu cu ce-s de vină ?! De ce toate suntem băgate-n aceeaşi mocirlă ?! Dacă până acum n-ai întâlnit Copile-Femei, de ce te privezi pe tine personal de plăcerea de a fi în preajma unui astfel de exemplar, de felul său atââât de preţios ?! Alţii au ştiu în locul tău să aprecieze, tu de ce nu ?!

 

Nici măcar 20 de ani nu  am. Şi ce ? Atâta timp cât eu mă simt bine-n pielea mea şi cu felul meu de a fi, de ce ar trebui să schimb asta doar pentru a fi declarată capabilă de către tine spre a purta o discuţie civilizată pe picior de egalitate ? Discriminare ? Nu ! Diferenţe ? Mereu vor fi , nu are rost să aberăm aici pe principii de emancipare prostească ce oricum nu va dovedi nimic.

Îngustare-n gândire, judecare, stabilirea unor bareme, a unor norme de conduită, a unor cacaturi atât de des mediatizate acum, Acel Acum de care-n viitor tu nu vei mai putea beneficia şi vei fi nevoit să te bălăcăreşti cu fetiţele wanna be doar pentru simplul fapt că ai fost atââât de bărbat încât te-a speriat Femeia-Copil de nici măcar 20 de ani.

 

Permite-mi măcar să-ţi râd în faţă !

 

To be, rather than to seem ! 😉