Regele Proştilor

25 mai 2009 la 5:28 pm | Publicat în Poveste | 9 comentarii
Etichete: , , , , , , , ,

De trei zile trăia monotonia asta morbidă. Începuse să-i placă oarecum. Cam dragostea dintre ei doi s-a pierdut in fumul dens ce-i inconjura mintea sadic, lucru ce-l ştia şi el prea bine. Se complăcea în situaţia asta. Parcă întreg creierul îi îngheţase, la fel ca toate simţurile. Un cadavru viu, asta devenise . . .

Părăsit de iubită, abandonat de prieteni, cu moralul la pământ, se cufunda-n vapori de alcool. De 72 de ore el bea fără-ncetare. Nu-i pasă de ficatul său, nu-i era frică de ciroză, nu-l interesează mahmureala de după, nu-l îngrozea nici măcar coma alcoolică . . . toate astea, la ce bun ?! De ce n-ar fi aşa şi ar fi altfel ? De ce tocmai pentru el ? De ce acum, când nu mai are nimic ? E mulţumit cu nimicul lui. E tot ce are nevoie . . . şi aşa va rămâne pentru mult timp de acum înainte . Aşa se amăgea el pe sine însuşi.

Scruteatză cu privirea camera. Pierdut, se uită pe cei 4 pereţi reci şi ei la fel ca amorul pe care l-a făcut împreună cu EA acum 4 zile. Atunci i se păru ceva de vis, desprins din basmele fraţilor Grimm . . . acum, totu-i doar fum.

Ea s-a dus şi nu mai vine. L-a lăsat singur, cu frigul ce-l înconjoară. Ştie şi el că , de data asta, EA a plecat definitiv. Chiar de aia bea. Şi bea, bea şi iar bea . . . să uite, să şteargă imaginea ei din mintea lui bolnavă însetată de dragoste, dornică de iubire dar, atâââât de puerilă.

Ăsta a fost şi motivul pentru care l-a lăsat de izbelişte. în camera asta ieftină de hotel.

Mocirla de la periferia Parisului o simţea de 3 ani de ztile, acea dată nefastă când emigrase în speranţa unei slujbe bine plătite, unei poveşti de dragoste cu o pariziancă focoasă, o viaţă de noapte dominată de lux . . . Ce ţeluri deşarte ! Câtă amărăciune sălăşluia acum în sufletul său, acum că-şi dădu seama că a fost un prost , dar nu orice prost, nu unul oarecare , ci REGELE PROŞTILOR ! 😦

C ‘ est la vie . . . 🙂

A pierdut tot nimeni nu vede cum traieste
Toata lumea il ocoleste si totusi zambeste
A pierdut tot..uite cum imbatraneste
Si acum nici macar soarele nu-l mai incalzeste

9 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Dormi in pace suflet bland 😆 🙂

  2. Ei, o raza matitica tot va patrunde si el…

  3. In ultimul timp scrii doar lucruri interesante , numai ca am observat ceva … tot timpul personajul principal are pprobleme cu alcolul ! Este o coincidenta sau ???

  4. hmmm.buna intrebare. well, sa fie oare pentru ca prin fumul dens de tigara si prin vaporii de alcool mintea ne joaca feste noua, tuturor, iar noi ajungem sa credem si ceea ce nu`i adevarat ?!
    habar n`am.

  5. „Părăsit de iubită, abandonat de prieteni, cu moralul la pământ, se cufunda-n vapori de alcool. De 72 de ore el bea fără-ncetare” – trebuie să spun că alcoolul este „soluţia” care nu rezolvă nimic. Te mai doare şi capul după aceea de nu mai ai chef de nimic. Dar trebuie să spun şi că ai scris excelent această povestioară. Felicitări! La cât mai multe îţi doresc!

  6. te-ai dat pe povesti? :-s

  7. dar nu orice fel de povesti, ci povesti cu oameni care au pierdut ceva…

  8. Niciodata nu am inteles de ce uni oameni in alcool vad solutia uitarii….mi se pare o prostie.Oricum,nice story,sunshine 😛

  9. pentru ca alcoolul chiar te face sa uiti pe moment: esti numai tu, cu senzatiile tale si nimic altceva nu mai conteaza… si, chiar daca a doua zi stii ca o s-o iei de la capat, poate chiar mai rau, vrei sa amani asta si sa-ti oferi niste momente de detasare, ca o pauza de la toate…
    nu incurajez consumul de alcool in cantitati mari, doar ofeream o explicatie pentru cei care aleg alcoolul ca modalitate de a uita de probleme


Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.