Tot ce-i sus trebuie sa ajunga jos !

31 Mai 2014 la 10:05 am | Publicat în RECOMANDĂRI | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

fat cat

Vă povesteam în articolele anterioară că la noi la bloc, pe vremea copilăriei mele, era o mixtură ce personalități, care mai de care mai exatravagante, deci mai incitante. La noi la bloc nu aveai când să te plictisești, pentru că în fiecare zi se întâmpla câte ceva despre care merita să povestești încă vreo alte două zile. Nu zic că noi am fi fost ăl mai moțat bloc, dar faptul că pe atunci familiile aveau mai mulți copii, cu siguranță condimenta viața la bloc, pe care mulți o hulesc și ar da-o oricând pe cea de la casă, însă e clar că ei nu au fost vecini cu noi și de aia se grăbesc cu astfel de afirmații.

În schimb, eu nu aveam pe nimeni. Eram un copil singur la părinți, deci mie-mi erau străine toate certurile dintre frați, pe care le savuram cu sufletul la gură ori de câte ori aveau loc chiar în scara blocului, sub ochii mei. Evident, adesea ele se lăsau cu numeroase scatoalce și castane, însă asta nu făcea decât să crească suspansul și mai tare,  căci mizam pe cel care iese învingător, știind dinainte care-s cotațiile trupelor și cam care, în linii mari, în dățile anterioare câștigase. Eu nu am fost vreodată la vreo luptă ilegală, nici de câini și nici de cocoși, dar îmi imaginez că adrenalina pariorilor trebuie să ie asemănătoare cu cea pe care o resimțeam noi, toți ceilalți, care doar asistam la spectacol, până ne venea nouă rândul să ne dovedim puterea pumnuților noștri încă neformați pe atunci.

Când nu se lăsa cu scandal, era chiar liniște la bloc, probabil și pentru că vecinii ne udau de la etaj cu apă aruncată pe neanunțate peste noi, sau chiar dădeau cu plita de la aragaz în timp ce noi goneam de nebuni pe scările blocului, sărind printre etaje, doar pentru a evita ”obuzul”.

Interesant era din nou atunci când se muta cineva nou în bloc. Văzândce-și cară-n noua casă, îți puteai da seama ce fel de oameni sunt, dacă-s cu bani sau nu, căci, pe atunci, cam tot ca și acum, noi așa împărțeam banii. Până și din modul în care își împachetau lucrurile știai dacă-s ”mușcoși” sau dacă-s de ăia ”impresari, cu nasul pe sus”. Așa făceam noi psihanaliză, direct în fața blocului, mânjiți până-n coate de mizeriile pe care le adunam de prin piață și cu care ne jucam.

Mutarea se face, după cum știți, atât la plecare, cât și la venire, însă acum îmi amintesc perfect ziua în care familia P. s-a mutat de la noi. Au avut mutle de cărat, căci erau printre veteranii blocului, însă noi deja știam cam care era situația lor, așa că nu ne-am mirat deloc ce și câte au avut de scos din casă. În schimb, a fost tare itneresant pentru noi să vedem cum, la un moment dat, sătui de atâta cărat, s-au decis să-și ușureze munca, motiv pentru care au început să își scoată mobilierul . . . pe geam. Exact, fără să aștepte vreo permisiune sau ceva, au aruncat dulapuri pe geam și fotolii. Într-adevăr, într-un an, de Revelion, ne-am mai pomenit cu un fotoliu aruncat în grădinița din fața blocului, însă atunci am găsit ca scuză starea de ebrietate avansată. Dar acum, cu acțiunile P-lor, ne-am și gândit ce buni ar fi ei de angajat pe un post la vanzarimobilier.ro și ce bacșișuri babane ar scoate de pe urma spectacolului rezultat. 😀

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: