Animalul din om

30 Mai 2014 la 4:56 pm | Publicat în Personal | 2 comentarii
Etichete: , , , ,

canibal

Noi, oamenii, suntem niște ciudați din multe puncte de vedere. Uneori trăim tragedii de care, paradoxal, ne bucurăm, nu pentru că am fi masochiști, ci pentru că apreciem prețul lor, pe care tot noi îl plătim, deși le profită altora, însă pentru faptul că ăia ni-s dragi nouă, noi înghițim în sec și ne trecem pe plan secund.

Nu zic că animalele nu ar avea sentimente, căci aș greși amarnic, însă în lumea lor nu pare a exista atâta durere, doar la naștere și la moarte, așa cum pare a fi și logic, atunci când te legi de ceva și atunci când te rupi. La ele e mai simplu. Le placi, te lasă să trăiești, dacă nu, ești mâncat sau alungat. Scurt pe doi, dar asta e legea junglei.

La noi, nu, dom’le, nu poate fi veci simplu, la noi tot timpul măcar unul trebuie să sufere, în cazurile fericite în care nu suferă amândoi ca doi proști. Și atunci stai și te întrebi de unde puterea asta din oameni, cum se luptă ei zilnic cu animalele din ei și împiedică bestia să se arate lumii ?! Din suferință și tot pentru ea. La concluzia asta am ajuns eu, lăsând la o parte toate acele motivaționale cu care ne hrănim zilnic orgoliul terfelit. Ăsta e adevărul: fiind supuși la prea multe încercări, avem impresia că nimic nou nu ne va mai putea doborî, însă la fiecare pas înainte, ni se dovedește că nu le cunoaștem chiar pe toate, deși ne dăm mari spartani, plângem ca niște copilași atunci când suntem singuri, noi cu rănile noastre neînchise și supurânde.

Anunțuri

2 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Impresionant filmul cu „omul lup”, din care face parte imaginea de mai sus!

    • Acum îl descarc și eu și mă voi uita la el. Sper să fie la fel de interesant și de captivant precum poza.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: