Joaca de-a vanzatoarea

9 Mai 2014 la 8:31 pm | Publicat în RECOMANDĂRI | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , ,

mama natura

În copilărie, ne jucam de-a vânzătoarea. Strângeam ambalajele aiurea aruncate, direct din praf, de pe stradă. Ba mai mult, mergeam în piață, la finele programului cu publicul pofticios, ocazie cu care aduceam produse la noi, la standurile noastre de fetițe gospodine și descurcărețe. Ca niște adevărate precupețe, cotcodăceam de zor și țineam la preț. Știam âncă de pe atunci că e mare concurența și, cu prima ocazie în care vom lăsa puțin garda jos, ne va paște falimentul, iar atunci asta însemna că o altă ”vânzătoare” avea să îți preia toată munca ta de dimineața până seara: strânsul frunzelor din gardul viu pe post de bancnote, scodolitul în țărână după pietricele musai rotunde, care să semene cu monedele. De bătaie pe cutii de țigări nici nu mai povestesc, și alea niște amărâte de paie rupte și cioplite tot din crengile din jurul blocului. Dacă vreuna din noi era mai norocoasă și ajungea la sticluța de parfum al mamei, fie ea și goală, noi toate ne uitam la ea ca la vreun Oscar, la care nici că speram.

Jumătate din timpul efectiv de joacă îl petreceam inventariind chestii pe care ni le-am dori la noi, la magazin, urmând ca, de ciudă că nu găseam pe jos ce ne-ar fi garantat nouă, micile antreprenoare, un succes garantat, să ne săturăm să visăm la cai verzi pe pereți și să ne jucăm cu aceleași plasticuri folosite, pe care le băgam într-o cutie de carton și le ascundeam bine, bine, să nu ni le găsească opoziția de la blocurile vecine, dar nici să nu dea ploaia peste ele, căci atunci de munca noastră de cerecetare și recoltare s-ar fi ales fix . . . mocirla . . .adică ploaia amestecată cu praful de pe ”cele mai bune produse” din vecini, garantat !

Toate au fost niște momente frumoase, în care eu eram o frustrată mică pentru că, de fapt, practic aia și eram: cea mai mică, mereu și iar mereu, Fetele aveau alte viziuni, ele vedeau ceea ce eu ignoram. Mă lăsam amăgită de lucruri mai mărețe, precum număratul banilor, ținerea socotelilor la ”magazin”, făcutul casei de marcat, direct acolo, pe cimentul din scara blocului. Pe atunci nu auzisem de firme de contabilitate, nu știam că trebuie un supervizor financiar, nu înțelegeam de ce se crizu oamenii din viață și urlau ” – 6, vine Garda !”. Acum, munca noastră a fost ușurată. Cu diverse programe, care mai de care mai deștepte chiar și decât noi, ne-am ajuns, am devenit cucoane, butonăm de zor la tablete, însă ne lipsește cearta, zarva, larma aia insuprotabilă care-i fpcea pe vecini să arunce cu apă după noi, cu plita de la aragaz . . . oh, cu câte mai câte . . .

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: