Meseria de parinte

8 Martie 2014 la 8:37 am | Publicat în RECOMANDĂRI | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , ,

friends for lifeCreștem spunându-ne că, după copilăria avută, bună sau nu, vom ști cum să procedăm atunci când, la rândul nostru, va sosi vremea să avem și noi copii. Ne asigurăm, noi pe noi înșine, de faptul  că vom fi cei mai buni părinți posibili, de care să se bucure un suflet inocent, copil care, în urma dorințelor noastre reunite, a apărut să ne bucure și să ne lumineze viața. Nu avem, evident, nicio certitudine, însă este reconfortant să  avem toată încrederea asta oarmă în propriile forțe, oricât ne-ar speria gândul că, totuși, am putea să o dăm în bară, să nu reușim să realizăm întocmai ceea ce ne-am propus, deși, timp de ani buni, ne-am gândit în detaliu la ce și cum va fi.

Adus pe lume, copilul devine responsabilitatea părinților săi. Timp de aproape două decenii, aceștia din urmă vor răspunde de și pentru acțiunile rodului iubirii lor. Indiferent de natura și contextul situației, mai întâi de toate, părintele se va găsi în linia întâi, ori chiar în tranșee, dând din coate, prin viață, pentru ca al său copil să ducă, dacă nu o viață mai bună, una cel puțin asemănătoare, satisfăcătoare cu cea a părintelui său.

Adultul, la urma urmei, e adultul care trebuie să facă să fie bine, lucrurile să-și urmeze făgașul lor corect, care tinde spre așa-zisa normalitate, uneori mult prea exagerată și mult prea dorită, chiar și acolo și atunci când, uneori, nu e ceva ce să-ți dorești pentru tine, cu atât pentru viitorul copilului tău, care, inveitabil, va fi nevoit să trăiască, să crească și, la rândul său, să crească pe altcineva, într-o lume care judecă și care pune etichete mai ceva ca un scanner de la casa de marcat.

Cât e încă mic, copilul trebuie familiarizat cu noul, trebuie învățat să și-l dorească, să-l accepte, să-l îmbrățișeze ca pe o parte din el, pe care nu o poate renega, cu toate că nu întotdeauna e de acord cu forma cu care i se înfățișează dinaintea ochilor. Cu jucarii creative, imaginația copilului tăi va fi stimulată, ceea ce, de fapt, reprezintă o invetiție în propriul copil, căci, atunci când, tu, părintele, nu vei mai fi lângă el, pentru a-l îndruma, pentru a-l ghida cu sfaturile tale bine intenționate, micuțul se va trezi singur și fix atunci va fi momentul în care va trebui să facă, le pentru el, să se descurce și să reaușească așa cum, cândva, ca părinte neexperimentat, încercai tu și bâjbâiai prin intunericul lucrurilor necunoscute, chiar și pentru tine, așa cum am zis, adultul responsabil, bunicul de mâine.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: