Meseriașul – musafir nedorit la tine acasă

9 Ianuarie 2014 la 3:02 am | Publicat în RECOMANDĂRI | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

copilul repara

De câte ori mă gândesc la ceva meseriaș, îmi vine să n-o mai fac, zău. De mică, deși nu înțelegeam eu prea multe, de câte ori mama spunea că trebuie să cheme vreun meseriaș, știam că va ieși urât, murdar chiar. Nu a fost dată când, vizitate de un astfel de om, la final, odată plecat, să nu mă bucur că, cu chiu cu vai, am reușit să scăpăm de el, să-l facem să plece în treaba lui, la casa lui, acolo unde, presupunând că are o familie, o soție, vreun mâț care să-l aștepte, să-l placă, să-l vrea, să-l ia și să-l țină acolo, cât mai departe de mine și de casa mea. De unde atâta răutate într-un suflet mic, de copil și mai miculuț ?! Din simplul fapt că, meseriașii, de fapt, nu-s deloc meseriași, așa că nu-i doream, nu-i agream, căci asta arfi însemnat că, acasă la mine, ceva era stricat, sau suficient de deteriorat încât mama, cu ale ei cunoștințe minime și feminine într-ale cârpitului locuinței, să nu poată remedia de una singură.

De parcă nu era suficient că eram nevoită să-l suport pe străinul ăsta, introdus forțat în existența mea, din când în când, din considerente pur subiective, de așa-zisă urgență, taman pe mine-și găsea să mă însărcineze, să mă trimită la magazinul cu denumiri ciudate, care, deși știam să le citesc, deci să le identific, aveau o valoare cam mare pentru cât își putea mama permite, asta însemnând că se tăia din porția mea de ”ceva bunuț”. Așadar, nu doar că era un ghimpe-n coatișoarele mele, dar se și asigura ca acestea să fie private de dulcele ăla, pe care un copiluț, că-l merită, că nu, tot îl primește zilnic, pentru că drăgălășenia infantilă, dragilor, în caz că încă n-ați fost șantajați pentru a afla pe propria piele, are un preț, iar ăsta nu e deloc unul mic, la fel ca cel/cea care vi-l solicită și vă forțează mâna.

Acum, că am crescut, că nu mai vrăjesc cu drăgălășenia mea la fel cum o făceam în urmă cu ceva ani buni, mi se spune că, vreau, nu vreau, trebuie să mă descurc, e ultimul ”musai” din trend și, parol, nici  nu comentez, nu-s prea speriată, nu sună chiar așa rău. Cu această ocazie, zic scepticii, trebuie să mă mărit, să-mi găsesc un bărbat, un el care, la nevoie, din nevoie, să nu mă lase anevoie, la greu, deci să pună mâna și, nu știu cum, în mod miraculos, cu giumbușlucurile lui gen hocus-pocus, să facă problemele să dispară, măcar alea din instalații, cu materiale și produse de pe www.shop-einstal.ro , dacă p-alea mentale și emoționale nu le va desluși vreodată, nici măcar cu instrucțiuni servite mură-n gură. 😀

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: