Fotografiile – radiografii din suflet

19 Decembrie 2013 la 4:00 am | Publicat în RECOMANDĂRI | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

fotograf nunta-5

Trăim momente pe care le-am vrea mereu vii, acolo, pentru noi, indiferent de trecerea timpului. Ne înverșunăm și le actualizăm constant, cu febrilitate, asemeni unui om care conștientizează că, fără memoriile sale, viața nu ar mai avea nicio dovadă palpabilă cum că ea însăși a existat. Ne agățăm de cea mai mică speranță de a le duce mai departe, cu noi, pentru noi, în vederea obținerii certitudinile că, într-adevăr, cândva, undeva, un cineva identificabil cu noi, a fost cu adevărat fericit, bucuros, chiar dacă prezentul din viitor s-ar putea să nu arate la fel de bine, de ademenitor.

Temători, ne panicăm doar imaginându-ne viața noastră fără mici părți din noi, dintr-un noi trecut, care a avut șansa de a exista cândva, dar care nu se va mai întoarce niciodată, oricât l-am invoca, oricât l-am ispiti. Tocmai pentru a nu ne pierde pe noi, avem grijă să ne reamintim constant cine, ce, cum, unde și cu cine am fost în acel ”atunci” de care ne e atât de drag să ne amintim. Nimeni nu ne condamnă, nu ne judecă pentru panica asta a noastră, mai mult sau mai puțin justificată. Nici măcar nu ne întrebăm de ce, pentru că e foarte ușor de înțeles că nu suntem singuri, că, la fel ca noi, majoritatea procedează la fel, deși nu chiar toți și recunosc această metodă la care recurg drept autoconservare.

Astfel apar în viața noastră fotografiile. Ele sunt dovada vie a tot ce am trăit și am decis să imortalizăm pentru vecie, Trăim cu impresia că, odată cu ele, vom dăinui și noi odată cu trecerea timpului. Poate conștient, poate nu, ajungem să ne identificăm cu vechimea lor, să le prețuim trăinicia și să le atribuim semnificații grandioase, cu cât mai multe veacuri au trecut de la realizarea lor. Indiferent de modul concret în care am ieșit, chiar și nefotogenici, le vom prețui mult mai mult în viitor, atunci când doar ele ne vor mai fi rămas.

Se spune că cele mai verifice fotografii sunt cele spontane, căci ele reușesc să surprindă reacții autentice, sublime de-a dreptul, tocmai datorită faptului că nu au fost premeditate, că persoana din ele poate fi admirată în toată spelndoarea sa, cea nefabricată, neprelucrată. Unii dintre noi studiază mult înainte să realizeze o fotografie, mai ales dacă și-au și propus încă dinainte că ea va ocupa un loc aparte pe raftul de amintiri ale familiei. Generațiile trec, însă ele au ocazia de a se cunoaște prin niște ochi nevăzuți, dar care reușesc să transmită atât de mult: lentilele aparatului foto. Grație acestei mașinării, îmbunătățită cu mult profesionalism de către specialiștii din domeniul foto-video, aparatul de fotografiat este o ulealtă pe care fiecare dintre noi ar trebui să o aibă, să o uzeze și să o exploateze fără milă, fără rețineri, din moment ce, practic, acțiunile sale sunt o investiție a noastră în noi, pentru sufletul nostru, al celor dragi, al celor ce vor veni pe urmă.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem: nu toți suntem artiști, indiferent de cât de profi ar fi aparatul foto pe care îl deținem. Tocmai de aceea, în momente de cumpănă, în care ne aflăm în criză de timp, de inspirație și de idei, ar fi indicat să recurgem la ajutor profesional, ocazie în care site-uri precum constantinbutucstudio.ro, prin portofoliile și gama de servicii foto oferite, ne vor scoate întotdeauna din impas și ne vom oferi amintirile de care sufletul nostru are așa mare nevoie.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: