Cum suntem noi de fapt

7 Noiembrie 2013 la 5:22 am | Publicat în Aberatii Nocturne | 2 comentarii
Etichete: , , ,

to life cheers

Într-o lume în care am ajuns să spunem mașinal clasicul ”Te iubesc”, în care nici măcar nu mai cunoaștem persoana de lângă noi, ne simțim atât de goi, de reci și de singuri. Nu mai întrezărim speranța acolo unde, până nu demult, ea era totul pentru noi, căci ea ne ținea în viață, ne dădea un motiv pentru care să ne ridicăm dimineața zâmbitori din pat, cu dorința de a trăi, de a savura viața și nectarul ei.

Cu gândul la un mâine, care nici măcar nu avem certitudinea că ne dorim să vină, cutezăm, totuși, să trăim prezentul azi, de care nu suntem mulțumiți de nicio culoare. Nu facem nimic concret pentru a schimba situația deplorabilă în care ne aflăm, astfel că noi continuăm a ne lamenta, de parcă cineva, în cele din urmă, ne-ar prinde pe fir și ar rezolva totul dintr-o singură mișcare aprobatorie, plină de compătimire, pe care, ciudat, o privim cu atât dispreț.

Ne batem cu pumnul în piept că n-avem nevoie nici de apreciere, nici de ajutor, când, de fapt, tânjim cu ardoare după ele. Avem un urlet mut în noi, pe care ni-l înnăbușim cu fiecare palmă pe care ne-o punem singuri peste gură, de teamă de a nu ne fi auzită suferința și de către cei din jur. Poate ne-ar ajuta cu ceva să știm că, la fel ca noi, și ei sunt niște ipocriți, niște filfizoni ieftini, ce se vând pentru nimicuri trecătoare, asemeni faimei, imaginii și prestanței, la care lucrează atât de minuțios înainte de a le expune, ca la tarabă, în societate.

Anunțuri

2 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. E imposibil sa iesi din starea asta, daca nu ai bani. Asta e problema

    • Ești tu sigur ? Nu găsești nicio altă variantă alternativă ?!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: