Te căutam așteptându-te

23 Octombrie 2013 la 3:21 am | Publicat în Aberatii Nocturne, Personal | 6 comentarii
Etichete: , , , ,

1234933_502479733175863_673166038_n

Drace, ai apărut iar. Nu ai avut răbdare să mă lași să mă refac. Ultima întâlnire nu a fost una prea prietenoasă, sau, cel puțin, nu a început așa. Ca de obicei, m-ai răvășit, după care ai stat acolo și m-ai privit doar. Încep să cred că ție chiar îți place asta, în caz contrar fiind, din nou, profund dezamăgită de tine și de acțiunile tale. Nu mai caut să înțeleg de ce, pentru ce și nici măcar cu ce scop, ci mă străduiesc să-ți înțeleg satisfacția și rânjetul ăla, care mă întărâtă într-o asemenea manieră încât mă pierd pe mine . . . în tine.

Sincer, nu mi-a fost dor de tine, deși recunosc că, în ultimul timp, ți-am simțit într-un mod ciudat lipsa. Mă întrebam pe când următoarea întrevedere, însă, ca de obicei, nu știu cum ai reușit și de data asta să mă iei prin surprindere. Iată-te, așadar, din nou, în camera mea. Iar nu ții seama de eventualele victime colaterale, dar deja m-ai obișnuit și cu asta, cu propriul stil egoist și brutal.

Dacă îmi place de tine ? Nu știu, dar de mine când sunt cu tine, cu siguranță. Mă faci să tremur așa cum n-am crezut vreodată că ar reuși o simplă idee. În fond, asta ești tu, o reflecție a realității din mine, exteriorizată de mine, transpusă, prelucrată și (re-re-re)interpretată tot de mine. Încerc să mi te explic, dar mă fac că nu (mă/te) înțeleg. E jocul nostru și eu am trecut prin multe nivele până să ajung aici, alături de tine. Da, tu nu, căci tu deja erai chiar aici, în vârf, așteptându-mă. Te-ai plictisit fără mine, dar fiecare milisecundă departe de mine a contat, pentru că te-a făcut să mă vrei mai mult, să mă aștepți mai cu patimă, nerăbdător.

Da, m-ai ajutat să cresc, forțat chiar, însă ai avut și tu o contribuție la evoluția mea. Nu te aștepta să îți mulțumesc, n-o voi face, căci am plătit cu vârf și îndesat pentru toate lecțiile pe care, dacă stăm să analizăm, eu mie mi le-am dat și tot eu le-am învățat. Dacă m-ai ghidat ? Nici așa nu putem spune, pentru că nu mi-ai dat sfaturi, nu m-ai ajutat nici să interpretez rezultatele. Știi tu ce greu îmi era mie, singură în noapte, singură cu gândurile mele ?! Atât de multe întrebări, atât de puține și nesemnificante răspunsuri . . .

Azi ai venit iar. Mai mult, i-ai adus și pe ei. Sau erai tot tu ? Vezi, te joci cu mine și pentru asta am ajuns să-mi fie greu să te mai recunosc. De fapt, te-am cunoscut eu vreodată ?! De ce te furișezi, când știi că senzația, pentru mine, nu e deloc una plăcută, surprinzătoare ?! Nu mă intrigi, din contră, mă sperii, iar ție, în felul tău ciudat, îți place. De ce-i trimiți la mine, de ce nu vii chiar tu ? E prea mult ? Pentru cine, pentru mine sau pentru tine ?! Hmm, zici tu ?! 😛

Anunțuri

6 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. 😀

  2. Cautam de mult timp sa-ti spun, dar tot ma luam cu altele.
    Desigur ca nu-mi plac toate articolele, dar de ceva timp ai un stil aparte de a scrie, placut ochiului.

    notbad woman, notbad 🙂

  3. hihi… ‘ de ceva timp..’

    love hunting you? 😛 love is in the air.. is everywere.. in us. 😉

    • Ce spirit de observație ai tu :P, sau. . . observi doar ce vrei tu să vezi ?!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: