Ce simtim atunci cand nu simtim

13 Septembrie 2013 la 12:46 am | Publicat în Poveste, Sasha | 2 comentarii
Etichete: , , , ,

În seara asta am o stare fără stare, așa că am ieșit pe străzi, în speranța că, printre toți ceilalți, voi uita de mine și de gândurile mele. Căștile din urechi sper să mă ajute, căci muzica am dat-o la maximum, să mă distragă de la toate frânturile astea de vorbe nerostite care mă macină continuu, care nu mă lasă să trăiesc, în timp ce simt că mă sufoc . . . de tine.

E seară, plouă și mi-e frig. Hainele astea s-au lipit de mine, dar nu chiar ca tine, care ai reușit să te mulezi după intimitatea minții mele, luându-mi sufletul prin învăluire, chiar înainte ca eu să ajung să conștientizez manevra ta necugetată. Acum, sunt condamnată să te port cu mine, mereu în mine, adânc în simțămintele și trăirile mele de care, în momentul de față, măcar pentru o clipă, aș vrea să uit, să mă descotorosesc, să pot inhala și eu puțin aer curat în plămâni, așa cum fac toți oamenii banali, așa cum eu am uitat de când n-am mai avut privilegiul să mă răsfăț. Și . . . când te gândești că nici nu cer prea multe . . . eu, de la mine . . .

1236678_531094726960635_299923770_n

Un nimeni a trecut pe lângă mine. Parfumul lui fugar mi-a amintit de tine. M-am întors și privirile ni s-au intersectat. L-am văzut cum tresare, se uita nedumerit la mine, în timp ce eu . . . eu priveam în gol, încăpățânându-mă să-l văd pe el un fel de tine. Nu știu ce o fi înțeles din toate astea, dar eu am reușit să mă conving că aparențele înșeală, dar, mai ales, c-au ajuns s-o facă și cu mine.

Ce prostie și ploaia asta, care se prelinge peste mine, când puteai tu sau el sau altul s-o faceți atât de bine. Cum ar fi fost dacă-l întorceam din drumul său, dacă-l lăsam să încearce a înțelege ce se ascunde-n spatele acestor doi ochi înșelători și verzi ? Ar fi fost un altul care s-ar fi complicat fără rost, de care m-aș fi plictisit și-aș fi ajuns să-l compar, inevitabil, cu tine, căci asta e greșeala mea, a noastră, iar ei, bieții de ei, trebuie să plătească pentru ceva ce nici nu vor apuca vreodată să-mi facă.

Oare ce faci tu acum ? Oare simți și tu la fel ca mine ? Ți-o fi frig, te-o ploua, sau tot potopul ăsta e doar în mintea și-n sufletul meu ? Unde-s dansurile și ploile de vară ? De ce a trebuit ca toamna să revina ? Acum, nu mai are niciun farmec, nu mă mai surprinde cu nimic, și-a pierdut din splendoare odată cu tine și . . . e fără de-nțeles și doare.

Mă uit la telefon tremurând. Știi că nu-mi plac momentele astea friguroase și ploioase, dar unde-i focul de altădată, care mă ațâța și mă făcea să-mi placă chiar și ea, urâta toamna ? Pe cine să sun să vină după mine, m-ar înțelege ei oare ? Tremur toată și mi-e frică, curând starea asta va începe să se agraveze, iar tu, unde vei fi tu atunci ? De ce el, sau el și nu tu, tocmai tu ?

Printre frisoane, febril, mă uit la telefon, aceeași tastă de apelare rapidă ți-a rămas alocată ție, numai ție, deși, în mintea mea, ești mult mai ușor de accesat. Te sun, lung și apăsat . . . Nu-mi răspunzi, ecoul răsună-n surdină, un picur de ploaie, parcă ceva mai cald, mi se prelinge pe față. Înghit în sec, era de așteptat, doar nu vroiam să accept ceea ce deja știam, pierzând un alt pariu cu mine, pentru tine.

Ploaia asta m-a udat bine, m-a pătruns, dar tot nu a reușit să mă spele de tine, așa că mă întorc acasă. Liftul și-a găsit să nu funcționeze tocmai acum, tocmai azi, când eu nu știu cum să mă  arunc odată sub dușul ăla fierbinte, măcar el să fie cald în viața mea.

La ușă, mă opresc, cele mai rele scenarii-mi rulează dinaintea ochilor. E deschisă. Tiptil, mă strecor ca un hoț la mine-n casă. Poate înăuntru chiar voi da peste unul. Să-i zic oare fraierului că nu mai are ce să-mi fure, că nu mai am nimic de pierdut ? Va fi interesant pentru el să mă vadă, poate ne împrietenim, tot nu vroiam să fiu singură la noapte, patul e prea rece și prea gol acum.

1012364_211686608981785_255198071_n

La locul faptei, în locul hoțului, un altul, tot hoț, doar că . . . ești tu, care-ți permiți să vii și să(-mi) iei tot ceea ce nu ai reușit să șterpelești de prima dată.

Și acum ? De ce ai venit ? De fapt, de ce ai mai Revenit ? Ce plănuiești de astă dată ? Ți se pare normal să tragi la mine ca la un motel, atunci când, după atâta umblare, simți că nu mai ai puteri și vrei să-ți încarci bateriile ? Asta vezi tu în mine, un acumulator, sau eu în tine ?

Mă tragi spre tine și nu opun niciun pic de rezistență. Te uiți mirat la mine, tine, la noi. Îți pare cunoscut, doar că de data asta vrei să fie altfel. De fapt, tu întotdeauna vrei să fie altfel, sau vrei doar să fie ? Contează ? De ce ar face-o ?

Eu, pierdută-n tine, uitând complet de mine. . .

Nu ne spunem nimic, poate nici nu ne privim, căci nu avem cum să ne mai recunoaștem. Ce a fost, nici nu știm dacă a fost măcar real, așa că de ce ar fi acum ? Scenariul îl știm dinainte, amândoi deopotrivă. Vei pleca, la fel cum ai venit, iar eu nu voi încerca să te opresc, cadorisindu-te cu libertatea aia cu care-mi tot scoteai tu mie ochii. Da, ne vom simți bine, așa cum nu am mai reușit s-o facem cu nimeni, ne vom savura clipă de clipă, ne vom îmbrățișa, ne vom revigora reciproc și, la final, fiecare va pleca din încrengătura asta de sentimente mai gol decât a venit. Așadar, de ce-mi faci asta iar ? De ce mă las eu ție iar ?

Dimineața, mă săruți timid. În lumina zilei, nu mai suntem ce eram cândva. Transfigurați, încercăm să identificăm în noi acele amintiri pe care fiecare le are alături de celălalt. Scepticismul ăsta din priviri ne dă târcoale, dar totuși ne alimentează dorul și pofta de noi atunci când suntem departe. Prea orgolioși, niciodată nu ne cerem să ne întâlnim, preferând aceste iubiri pe fugă, în goana noastră nebunească de a încerca a trăi, în continuare unul fără altul . . .

sasha signature

Anunțuri

2 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. asa da!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: