Reasambleaza-te zilnic, in fiecare zi altfel !

7 Septembrie 2013 la 10:22 am | Publicat în Diverse | Lasă un comentariu
Etichete: , ,

O femeie bătrână din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele doua capete ale unui băț și le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă.

Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rușine cu imperfecțiunea sa și se simțea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit . . .

După 2 ani de așa-zisa nereușită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:

“ – Mă simt atât de rușinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă !”

Bătrâna a zâmbit.

“ – Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu ? Asta pentru că am știut defectul tău și am plantat semințe de flori pe partea ta a potecii, și, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori și decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseți care împrospătează casa.”

301936_441769465910841_1447866372_n

***

Indiferent cât te-ai obișnuit tu  să te subapreciezi, întotdeauna se va găsi cineva care să știe mai bine decât tine cât valorezi tu într-adevăr. Acel cineva, indiferent cine va fi el, s-ar putea să nu aibă niciun interes real să te facă pe tine să te simți mai bine, motiv pentru care, cel mai adesea, nu-ți va spune nimic, până când nu vei răbufni, sau vei ajunge într-o asemenea stare precum vasul ciobit, moment în care se impune categoric o intervenție, o forță care să-ți remonteze zâmbetul, acolo unde, de altfel, e locul lui de cinste.

Știu că ți se pare că toate ți se întâmplă doar ție, însă uită-te-n jur, să vezi câți alții se confruntă cu aceleași valuri ale disperării. Cu toții avem pase mai puțin bune, clipe în care ne vine să dăm cu visele noastre de toți pereții minții noastre întunecate, însă nimic nu se va schimba așa, căci speranța, oricât de tare ar încerca să se ascundă în neîncrederea noastră generală, va putea ieși într-un final la suprafață. Dacă plantele ies și din asfalt, dacă pasărea phoenix renaște din cenușă, ce știu ele și noi nu ? Noi de ce nu ne-am reasambla zilnic ?!

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: