Cine esti si ce ai de gand sa faci cu asta ?

31 August 2013 la 1:44 pm | Publicat în Aberatii Nocturne | 2 comentarii
Etichete: , ,

Viața noastră este precum o coală albă de hârtie. Nu știm cum și de unde o primim, dar ne trezim că o luăm peste tot cu noi. Ea nu vine liniată, nu are linii ajutătoare, nici măcar vreo dată exactă. E așadar de datoria noastră să ne formăm ”mâna” și să o completăm, cu bune, cu rele. La început, vom face greșeli care ni se vor părea monumentale. Apoi, prin exercițiu zilnic, vom dobândi o oarecare experiență, așa încât nu vom mai tremura la atingerea ei.

Orice am face, nu vom putea niciodată da înapoi. Tot ceea ce va apărea pe foaia personală, a fiecăruia, va sta drept mărturie scrisă pentru toate trăirile și emoțiile resimțite.

549484_261457870646334_2050817572_n (1)

Adesea vom încerca să tragem cu chiul în foaia vecină. Mereu ea ni se va părea mai ademenitoare, mai misterioasă. În viață nu se copiază, oricât am încerca să urmăm vreun șablon prestabilit. Așa cum fiecare dintre noi e diferit, cu particularitățile lui specifice, așa se remarcă și unicitatea gândurilor, respectiv a stărilor noastre, deși unii par a fi certați cu mentalul. Iluzie optică, el e prezent în cazul tuturor, deși nu întotdeauna a fost activat la capacitatea sa maximă.

Instrumentul de scris nu vine cadou, la pachet cu foaia. Tot noi trebuie să ni-l procurăm și mai apoi să ne îngrijim de întreținerea lui. Ne măiestrim cu fiecare persoană pe care o cunoaștem, fie că am invitat-o noi să ne treacă pragul intimităților noastre, fie că a venit chiar ea, singură. Împreună cu acești figuranți, părți ale decorului, ne vom juca cu un scenariu care, deși aparent îl scriem noi, ne va lua prin surprindere la fiecare act, multiple scene metamorfozându-se în ceva la care nu ne-am fi gândit, imprevizibilul strecurându-se astfel tiptil, tiptil în rutina noastră zilnică.

Din când în când, vom dori s-o luăm de la capăt. Ne vom trezi într-o bună zi că vrem să începem din nou, cu o altă coală albă, având în schimb bagajul de cunoștințe acumulate. Ni s-ar părea firesc să ne mototolim foaia, s-o aruncăm într-un cotlon al minții noastre, de unde să nu ne mai poată deranja vreodată.. Noi chiar trăim cu impresia că avem acest drept, că ni se cuvine. Dar ce am făcut noi pentru asta ? De ce tocmai noi și nu el, sau ea, ori toți ceilalți aflați în exact aceeași situație ? De unde egoismul ăsta perfid? Cu ce suntem noi mai speciali ca restul ? Ce ne face să fim mai merituoși ?

Fiecare primește o coală albă la naștere. Pentru orice acțiune necugetată, noi toți plătim, fiecare în felul său, deși pare că a avea loc o cuantificare nedreaptă, simțămintele din urma ”plății” au aceeași intensitate pentru toată lumea. Nu este vreunul să scape, să se fofileze și să păcălească „sistemul”.

Anunțuri

2 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Există întotdeauna plată sau răsplată. Eu nu cred în pedepse. E doar legea cauzei și-a efectului. Lucrurile se succed așa cum le simți, așa cum le vezi încă dinainte de a fi. Iar „sistemul” e perfect, chiar dacă uneori noi credem cu totul altceva.

    • Reacțiunea mereu atrage lucruri minunate după sine în viața noastră 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: