Moment aniversar

9 Iulie 2013 la 9:33 pm | Publicat în Personal | 4 comentarii
Etichete:

5 ani bloggingNici nu am realizat cum a zburat timpul. Prinsă fiind cu alte proiecte, am uitat complet de aniversarea blogului, având noroc cu WP-ul care, atent și grijuliu, mi-a făcut o surpriză postându-mi în secțiunea notificărilor mesajul din imagine.

La începutul lunii iulie, în 2008, atunci când am postat pentru prima dată în acest caiet virtual, nu-mi imaginasem un plan cincinal. La momentul respectiv nu prea conștientizam eu cum avea să se concretizeze tot ceea ce atunci părea o simplă nebunie adolescentină, euforie pornită din pofta de nestăpânit de a scrie și de a aduna undeva toate acele idei care uneori nu mă lăsau noaptea să adorm.

Dacă la început eram fascinată de tot ceea ce  reprezenta pentru mine personal blogging-ul, pe parcurs am devenit mai pretențioasă, mai selectivă, iar răbdarea mea (oricum episodic prezentă, lucru bine știut de cunoscători) a ajuns să se împuțineze tot mai mult. Multe bloguri pe care le urmăream s-au pierdut undeva într-un fel de fișier clasat al oamenilor talentați, cei care chiar reușeau să facă ceva diferit în acest domeniu. ( continuă să-mi fie dor de DianaEmma – copiiiiubirii ) Alte figuri dragi mie pe atunci s-au risipit, sau cel puțin eu nu mai reușeam să văd la ei ceea ce inițial îi consacrase-n ochii mei.

Ne-am străinizat cu timpul, legăturile dintre noi ce păreau foarte prietenoase dovedindu-se a fi supraestimate. Suntem o comunitate, o wanna be familie de internauți însă, cu toate că de unii ne leagă ceva mai mult decât câțiva pixeli, cu alții ne mai și vedem în afara online-ului, în vreme ce o anume majoritate colaborează, preferând a păstra un aspect strict de business al relației.

Deși activitatea mea în ultimul an nu a fost pe cât v-ați fi așteptat voi de notabilă, am rămas plăcut surprinsă când am constatat că numărul vostru creștea săptămânal, deși eu nu făceam nimic special sau considerabil în acest sens. Orgoliul meu feminin nu a putut să rămână nemângâiat la acest gest al vostru, ocazie cu care vă mulțumesc frumos pentru toate abonările voastre la ideile mele pixelate, invitându-vă la o cupă de ( și cu) șampanie simbolică în cinstea spațiului virtual prin intermediul căruia, impropriu spus, am ajuns să ne (re)cunoaștem unii pe/în alții.

Anunțuri

4 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Aaaa,la mulți ani !
    Ai deja 5 anișori,mulți înainte 🙂
    ăște-s doar virtuali,cei reali vin mai târziu 😉 !!!

    • Norocoși am fi cu toții ca ”anișorii” reali să fie resimțiți la fel de puțin ca cei virtuali. 😀
      Mulțumesc pentru gândurile frumoase !

  2. La multi ani!

    • Apreciez gestul, mai ales în această perioadă, ocazie cu care-ți urez însănătoșire grabnică ! (+ recuperarea de după)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: