Sunt zile în care . . .

24 Iunie 2013 la 12:45 pm | Publicat în Personal | 2 comentarii
Etichete:

3514_10151512307307755_1925752612_n_large

Sunt zile în care ți se pare că trăiești un vis din care te zbați cu toată ființa ta să te trezești, dar se pare că nu e suficient, căci te prinde și te reafundă în el cu o înverșunare căreia tu pari a nu-i putea face față. Sunt zile în care ai totul și totuși nimic, căci nimeni nu te poate consola, nimeni nu poate fi în locul tău, iar în momentul de față nici chiar însuți tu nu prea contezi, căci toată această vâlvătaie de emoții și de trăiri e mai presus de tine, de așa-zisa-ți putere caracteristică, găsindu-te înfrânt(ă) de propria-ți simțire. Sunt zile în care ești iubit(ă) și iubești și nu e de ajuns, contrar tuturor crezurilor tale existențiale de până acum și de ceea ce ai fost vrăjit(ă) să crezi. Sunt zile în care ești frumoas(ă), admirat(ă), lăudat(ă), dar totul e în zadar, căci simțămintele-ți lăuntrice nu s-au aliniat cu planetele, astfel că au o plăcere malefică în a se juca cu mintea ta, în a o aduce pe culmile disperării. Sunt zile în care ți-ai dori să poți da timpul înapoi. Sunt zile în care te chinuie toate ” Cum ar fi fost dacă..?!”-urile ce și-au sădit îndoiala sfredelitoare-n sufletul tău, cel care a căzut la datorie, ostenit de atâta luptă cu tine și cu ei toți. Sunt zile în care afară e cald, năucitor de cald, iar tu nu știi dacă lacrimile-ți sunt calde de la ele, din interiorul tău, sau dacă le-a afectat și pe ele canicula; te spală și te ard și-ți încrețesc pielea-ți fină cu sarea din ele, iar tu nu poți face nimic, căci  ele nu te ascultă, nu ți se supun atunci când le ordoni să înceteze. Sunt zile în care toți îți sunt aproape și totuși atât de departe; într-un spațiu continuu în care nu te regăsești nici măcar pe tine, cum i-ai putea avea aproape pe ei, pe el, pe ea care se mistuie văzându-te ajuns(ă)-n halul ăsta. Sunt zile în care tragedia pare a avea cel mai realistic sens, în care drama umană nu mai e un subiect atât de încâlcit, în care până și romancierii declarați cândva nebuni ar tresări preț de o secundă simțindu-se înțeleși de cineva ca tine. Sunt zile în care nu-ți place nici măcar compania ta, flămândă după o alta, dar care nu se arată, sau cel puțin nu atunci când ți-o dorești tu, chiar dacă tu o vrei mereu, mereu. Sunt zile în care afară e frumos, dar în tine plouă, e furtuna aia care-ți îneacă toate corăbiile, chiar și cele de pirați, cele aventuroase, în care se putea zări cândva un steag alb fluturând. Sunt zile în care te vezi pe tine în ceilalți și totuși nu-ți găsești calea, simți că locul tău nu e aici, dar nici o altă destinație n-ai prefigurată-n minte cel puțin, așa că elanu-ți călător e înfrânt, la fel cum te declari și tu la finele zilei, între pernele albe, moi și reci, cu mirosul lor care te cufundă-n visare, mirosul acela de care te-ai îndrăgostit fără să realizezi, mirosul care acum îți e familiar, devenit familial, mirosul care te ajută și te îmbărbătează când chiar nu mai poți, căci  . . . doar pe el îl mai ai. Sunt zile în care de dezintegrezi, vezi cum o parte din tine se desprinde ireversibil, iar tu ești doar un biet om neputincios, căci nu poți face nimic lumesc, aici și acum, în încercarea-ți de a o opri. Sunt zile în care ți-ai dori să fi fost simplu, dar ți s-a zis că asta nu e o opțiune, nici măcar o posibilitate, având în vedere că tu, că voi sunteți speciali, deci condamnați la complexitatea asta existențială care uneori pare un blestem cu care e prea greu e conviețuit. Sunt zile în care totul e simplu, frumos și clar, dar acele zile sunt departe acum, ți-a rămas doar amintirea lor, te hrănești cu și din ea, nectarul ce-ți prelungește agonia, doar din disperarea de a le mai retrăi cândva, ca și cum o certitudine opacă se întrezărește totuși. Sunt zile în care mă cânt și-ți cânt, mângâind pianul nostru drag, martorul atâtor gesturi frumoase, seri netrăite, cuvinte nerostite.

Sunt zile care ți-ai fi dorit să nu fi fost  . . . dar niciuna ca și astăzi . . .

Anunțuri

2 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Fiecare zi își are rostul și sensul ei de-a lungul vieții noastre. Doar că uneori, pe moment, apăsați de o stare poate prea confuză sau de un sentiment prea încărcat și prea puternic, nu știm exact cum să o cheltuim, unde s-o așezăm, ce să facem cu ea. Odată trecută, găsindu-ne liniștea și răgazul pentru-a o descifra, o așezăm în rând cu celelalte, la locul potrivit și cu veșnicul regret de a nu fi reușit să-i folosim fiecare clipă în propriul folos.

    • așa cum ai zis și tu, cheltuim zile, însă asta doar atunci când încercăm să ni le explicăm, căci atunci le fragmentăm, iar asta duce spre uciderea misterului și a farmecului lor. cu timpul, fără efort sau vreo intenția în acest sens, vom ajunge să ni le explicăm într-un mod indirect, independent de noi, prin simplul fapt că, la momentul potrivit, acestea ni se vor releva, ele singure, iar noi vom spune doar ”Acum am înțeles” așa, din senin 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: