Trebuie să știi să vrei să primești ajutor

9 Iulie 2011 la 8:44 pm | Publicat în Personal | 3 comentarii
Etichete: , , , , , ,

Să primești ajutor nu e chiar atât de simplu pe cât pare.

 

 

Cel mai greu e să știi să-l ceri. . .

Da , pare greu de crezut , dar obținerea a ceea ce îți dorești e în strânsă legătură cu maniera în care abordezi problema.

Sunt momente în viața noastră când până și cel mai mare și mai tare orgolios trebuie să-și recunoască și să-și accepte propriile puteri și , în cazul în care singura lui portiță de scăpare e apelarea la un terț , atunci să o facă cu toată convingerea lui că acel străin va face pentru el ceea ce , poate ,nu ar fi făcut persoana ce îl iubește cel mai tare.

thx

Da , e un fel de mit, dar e și foarte adevărat în același timp : cel mai adesea ajutorul e acolo unde nici măcar nu îndrăznești să-l cauți, iar el îți va veni de la persoana de la care te aștepți tu mai puțin, ce mai frecvent de la un complet străin. Pam pam 😀 hai că-i dură asta , nu ?

Viața mea a luat o turnură neașteptată , dar sperată ( aș zice eu în sinea mea ) .

Ieri pe vremea asta nu aveam nimic. Până ieri la orele 23 aveam aproape totul. Azi , la 19,30 am tot ceea ce aș fi putut eu visa a obține în circumstanțele date. Mi-am dorit cu toată ființa mea ceva ( vorbesc așa abstract pentru că ceea ce am dobândit nu ține de material, de lumesc , iar dacă i-aș zice pe nume  . . . well , sunt puțini care i-ar putea face față ) și acum pot spune că nici măcar nu am realizat cum, de ce, când saud e la cine putere s-au așezat lucrurile.

Tot ceea ce știu e faptul că m-am deschis și da, am fost și vulnerabilă , dar nu am avut nicio urmă de îndoială că aș putea fi strivită. A fost un moment crucial în care am vrut să abandonez totul. M-am și speriat, e drept. Am dat înapoi ca o lașă, dar a avut cine să mă susțină. It always does 😛

Am fost sinceră . Cred că asta a contat cel mai mult. Mi-am analizat singură șansele și forțele și foarte isteț a fost și transpunerea în pielea celui ce i-am cerut ajutorul. Am încercat să văd acest scenariu și din punctul lui de vedere pentru că , să fim sinceri , foarte rar mai vezi oameni care să facă bine total dezinteresați sau care și măcasr să încerce să facă ceva pentru altcineva decât propria lor persoană , iar când te trezești că ți-ai adus în realitatea ta pe cineva care îți dă exactc eea ce ai nevoie și , mai ales, cînd a nevoie . . . e . . . pfff . . . te dezarmează complet, de asta te asigur eu 😉

* * *

Anunțuri

3 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Mi s-a întâmplat şi mie să primesc ajutor de la persoane care credeam că-mi vor întoarce spatele. Am fost surprinsă bineînţeles.

  2. Să știi că e foarte posibil să te ajute cine nu te aștepți și cei de la care ai avea niște așteptări să nu te ajute deloc.

  3. Daca ai in lista de amici o femeie pe nume Ruxandra ce are o fetita pe nume Eva te rog sa citeste acest articol.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: