Posibilitatea imposibilităţii ?!

22 Februarie 2010 la 9:15 pm | Postat in Carte | 1 comentariu

Într-un final, era nedrept faţă de toţi să fie cine sunt fiindcă nu puteau fi altcineva. Nu îşi dorea să fie altcineva, dar îl măcina gândul că, în caz de urgenţă, nici nu va putea fi . . .

( ” Lapte de mamă ” – Edward St Aubyn)

( săr’na pt imagine !)

câtă profunzime-n gândurile unui copilandru de nici 10 ani. te doare capu’, zău !

citat extras din ultima carte citită. e ca pâinea caldă, proaspăt scoasă din cuptor . . . de nici 10 minute , dar încă-mi ţine mintea alertă . . .

Ce zice Ale ?!

îmm , multe, dar asta nu-i o noutate, doar că de data asta  gândeşte şi mai multe , însă la fel de multe păstrează numai pentru ea.

de ce ?!

pentru că acum e unul dintre acei mulţi ” altcineva „.

de ce ?!

pentru că un ” altcineva ” stă pe banca de rezerve şi sădeşte optimism şi nerăbdarea-ntr-un cu totul alt ” altcineva ” ce stă cuminţel şi-şi aşteaptă marele intro pe scena vieţii lui Ale 😀

tocmai v-am vârât în amalgamul meu propriu şi personal :)) şi încă fără să vreau.

a fost ceva involuntar , parol, nu-s eu de vină dacă şi voi vă simţiţi asemeni lui Jad ( de ce nu m-am gândit eu niciodată la nick-ul asta 😦 ?!) în faţa blanck-ului total din mintea sa atunci când a auzit pt prima dată de neomodernism şi încă una ca asta taman la proba orală a bacului. ( ironia sorţii, huh ?!)



1 comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Deci, imi aduci aminte de oa numita fata, colega cu mine. Si ea are darul asta de a se juca cu cuvintele, pana te invarteste de te ameteste si trebuie sa reiei fraza! 😀 Bine, in cazul tau nu este atat d egrav! 😀
    Foarte frumos! 🙂 Ador citatul!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: