Punem de-o cafea ?!

27 iulie 2009 la 3:14 pm | Publicat în Poveste | 11 comentarii
Etichete: cafea, dimineata, doctor, iubire, Ochelari, pat, relatie, straini

Se anunţa o zi mohotâră, chiar dacă soarele era sus pe cer, la locul lui şi parcă rânjea mai puternic decât în orice altă zi din acea vară.

Ca de obicei, cei doi erau în bucătărie , servindu-şi cafeaua de dimineaţă la o oră nu tocmai matinală, dar acest amănunt conta prea puţin pentru ei, ambii fiind mahmuri de la atâtea gânduri amare.

Ştiau prea bine că aseară fusese ceva serios, o chestiune ce-i privea pe fiecare-n parte şi peste care nu vor putea uşor până ce nu vor discuta deschis despre ce-i frământa. Cu toate astea, au abordat cele mai penale banalităţi, până ce au secat orice alt subiect de discuţie, astfel că au ajuns şi ei la tăcerea aia apăsătoare . . .

Nu puteau  nici să se privească în ochi. Ea era mai laşă ca de obicei ( ciudat lucru pentru un caracter ca al ei ), iar el făcea pe durul, intrând astfel în jocul ei.

Doi străini într-o gară părăsită ce-şi beau cafeaua, asta au ajuns ei . . . ciudat, până mai ieri ciripeau ca doi porumbei îndrăgostiţi. ce s-a  putut întâmpla între timp ?! zaţul lor cu miere să se fi amărât atât încât să fi ajuns insuportabil, dar niciunul să nu aibă curajul să se debaraseze de el ?!

Hmm, foarte ciudat !

Enigmatică-i cafeaua lor . . .

Mai misterioasă a fost trecerea bruscă din bucătărie în dormitor, sanctuarul unde toate barierile minţii au fost spulberate şi fiecare a dat frâu liber imaginaţiei şi scria cu ajutorul propriului corp mesaje indescifrabile pe pielea catifelată a partenerului . . .

ce dulce-i războiul când dragostea clocoteşte-n ostaşi !

Armistiţiu ?! În niciun caz, cafeaua-i mai dulce ca oricând atunci când îţi dă emoţii că ar putea să dea în foc dintr-o clipă-n alta . . .

Nici în pat nu şi-au spus  nici măcar o singură şoaptă, dar au fost suficiente acele clipe de tandreţe desprinse parcă din basme pentru ca fiecare să înţeleagă că noaptea trecută nici nu a existat, la fel cum depărtarea de azi dimineaţă a reuşit doar să-i apropie din nou, o încătuşare a simţurilor ce i-a lăsat fără respiraţie, văzându-se astfel nevoiţi să se refugieze unu-n braţele celuilalt şi să-şi găsească acolo împlinirea . . .

***

îmi era tare dor de o povestioară, vouă nu ?!

*****

e trecut de 4 şi la 5:30 trebuie să fiu la oftalmolog. mă duc singură şi . . . mi-e frică nu-ştiu-cum .