6, vine Ale !

14 aprilie 2009 la 10:45 am | Publicat în Copilul din mine | 29 comentarii
Etichete: Ale, Amintiri, Bebe, camin, copilarie, Mama, prieteni, sarbatoare, viata

Ce se poate afla la un pahar de vorbe cu mama şi Ionuţ ?! Lucruri stânjenitoare din copilăria mea, ofc 😀

sunt eu acum nebună pt ca vreau să vi le zic şi vouă ?! ummm, n-aş prea zice. ar trebui să apreciaţi faptul că vă permit să luaţi parte la un mic capitol din viaţa mea.

Iunie 1994, aveam şi eu 2 ani şi 11 luni. Ziua în care mama m-a dus la tuns, freză nouă , breton naşpa , după care ne-am dus la serbarea de final de cămin a lui L.

Cine-i L. ?! Prietena mea din copilărie. Ne ştim de 14 ani de zile şi ştiu că mereu va fi acolo pentru mine. Are timp de mine şi dacă nu are, îşi face 😉

părinţii ei, bunicii , eu şi cu mama trebuia să mergem acolo la cămin. eu habar n-aveam ce e acolo pentru că eram prea mică încât să frecventez aşa ceva. curând aveam să aflu pe pielea mea mai exact de ce era vorba.

ne-am aşezat frumos în sală, pe scăunele, eu, fiind obişnuită să stau 25 din 24 cu L. , am tot început să vorbesc şi că mie-mi trebuie pe scenă, lângă L. , că vreau acoooolo. nu-mi tăcea gură . mama toată se roşise deja . Tanti C. , bunica lui L. , foarte sociabilă de altfel, m-a trimis pe scenă, lângă prietena mea.

aveau aia ceva serbare cu doctorul animalelor. o fetiţă avea stetoscop, altu’ era doctor, una făcea injecţii. nu mi-a fost destul să asist la poeziile ălora. ba din contră. m-am dus şi pe un băiat l-am făcut să plângă deoarece i-am luat răţuşca din braţe. la fată i-am luat instrumentele alea de jucărie.

ăştia, blegii, nemaiavând obiectele-n mână, au început să plângă, să se blocheze. eu nici că aveam treaba. când i-a venit rândul lui L. să zică poezia, am luat-o frumos de mânuţă şi am stat lângă ea. cred că alea au fost singurele minute în care gura mea a tăcut.

şi uite aşa, bebe Ale, de nici 3 ani de zile, a reuşit să strice o întreagă serbare de final de câmin, sărbătoare la care educatoarea a muncit mai bine de o lună cu plozii aia ruşinoşi.

şi-n ziua de azi mi-e puţin ruşine când ne salutăm pe stradă. ( încă un moment penibil a fost atunci când , după ani de zile, ne-am întâlnit cu acea educatoare pe stradă, eu şi mama, şi mama-mi zice „ Ea-i doamna la care tu i-ai stricat serbarea” . am muţit 😐 )

Denis , pericol public ?! ăsta-i un embrion nedezvoltat pe lângă mine. 😀

aaa, şi tot lui L. i-am greblat peretele într-o cameră. ne jucam şi noi, iar eu am văzut la Tv. cum îşi nivelează ăia peluza.

oricum, eu nu-s de vină. ea e mai mare cu 4 ani ca mine, deci ea trebuia să fie creierul pentru amandouă.