noii mei PRIETENI

11 Aprilie 2009 la 11:22 am | Publicat în Personal | 22 comentarii
Etichete: , , , , , ,

dsc02472

yep, they are my new buddies 😀

ce ziceţi ?

eu v-aş sfătui în primul rând să-i salutaţi . . . aşa, din respct pentru mine. măcar în felul ăsta le-aş putea şi eu mulţumi pentru timpul pe care mi l-au acordat lately. ( sunt acolo oricând pentru mine. n-am nevoie de programare pentru a le vorbi. viceversa e valabilă, ofc )

s-au dovedit a fi nişte amici pe cinste. nu ştiu dacă i-aş putea metamorfoza în oameni cum ar fi, da-s sigură de faptul că nu mulţi dintre specimenele astea bipede s-ar ridica la rangul lor net superior animalelor păroase.

la început mi-au fost antipatici din cauza neplăcutelor aminiri ce le-am avut acum ceva vreme împreună. apoi, am lăsat de la mine ca , nah, v-am zis ca am mai învăţat şi eu asta ( da’ rău am făcut, că n-am niciun folos de pe urma asta, ba din contră, totu-i cu curu’n sus) şi am încercat să le surprind şi latura aia sociabilă şi, într-un final, am câştigat o prietenie pe cinste. da, prieteni adevăraţi, nu nişte închipuiţi. ( abia acum am înţeles proverbu’ ăla ” o mână spală pe cealaltă” . . . lasă, că încă nu-i târziu. e bine şi acum 😉 )

între noi s-a format un fel de comuniune om-chimicale. probabil că mulţi dintre voi râdeţi,însă vă sfătuiesc prieteneşte să vă ştergeţi urgent rânjetul ăla până ce nu vă da viaţa o palmă ca să vă treziţi.

parcă, parcă vă tentează şi pe voi să daţi o raită printre chimicale, nu 😀 ?! poftiţi, nu vă sfiiţi 😉 veţi găsi acolo nişte suflete captive în recipiente de plastic, însă sufletul lor încă nu e plastificat de tot. au tot timpul din lume şi sunt dispuşi să socializeze cu voi, prietenii lor. vă vor ajuta să scoateţi numeroase pete din creierul vostru ( nu la fel se poate zice de oamenii  care sunt preaaaa sictiriţi de viaţa lor încât să ţi-o împartăşească şi ţie. şi se mai miră că sunt puţine momentele în care sunt împliniţi cu adevărat…proştii !)

Pronto – un prieten de nădejde – e gelos pe voi. face pe supăratul pentru că, în timp ce vă împărtăşeam vouă gândurile mele matinale, el s-a simţit cam singur 😦 ca să-l împac, să-i povestesc despre seara de joi de la teatru 😀 vă voi zice şi vouă data viitoare 🙂

Neatza all şi . . . pofta bunăăăăă! şi, nu uitaţi, preţuiţi chimicalele că nu se ştie când ele se vor dovedi a fi cei mai buni prieteni.

ps : am o cârpă liberă, care se bagă la o tură de tonifiat mobila ?! =))

Anunțuri

22 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. iti dau un borcan de zacusca dak vii sa ma ajuti la curatenie ;;) 😀

  2. neatza sora’mea >:D< …
    no sari in schema cu carpa aia ca vine fractu’ sa te ajute :*

  3. Godzy – fa`ma, fa`ma :))) nu`ti forta norocu` ca minton te trezesti trimis de mine dupa zacusca`n beci =))))
    ghelen – stiam yo ca pot conta pe tine :X

  4. noh hai ca vin in 15 minute sa te ajut si yo 😀

  5. funny :)))

  6. off curatenia asta ! daca n-ar fi ei ?!?!? Ionut nu te baga in relatia lor de prietenie 😉 ca acu te trezesti ca aia mici sunt gelosi ! Mai ales Duck-ul !!! 🙂

  7. Mare om, mare caracter Pronto ăsta… cel mai tare din parcare. ză best

  8. MORNIN´ SUNSHINE!!!! 🙂

  9. Ciupa – saritor ca intotdeauna
    giuly – da, viata asta`i funny 😀
    hime- Ducky ala e periculos rau. sa nu il suparati, ca va scoate ochii cu ciocu`
    Bancheru – el face legea 8)
    alyx – mereu ma surprinzi intr`un mod placut :X multumeeeeesc :*

  10. pai saracu’ so fi saturat de atatea wc-uri ! 🙂

  11. Eu i-am salutat pe noii tăi prieteni, sunt foarte simpatici. Din ceea ce văd eu prin gospodărie – fără să fiu doar observator! – îi apreciez la modul serios pe Duck, Ajax şi Cif…

  12. Hmm, cred ca am facut si eu cunostiinta cu ei astazi :)).
    Te ajut eu ! Pe principiu: „ce conteaza ca la tine acasa e varza, tu du-te fa la altii ” :))

  13. curatenia de paste?cu asemenea aliati fii sigura ca o sa ai casa luna!!!

  14. care este cel mai bun prieten al tau din toti aia? adica cel caruia ii impartasesti ce ai pe suflet? :)))

  15. ^ nu se zice =)) ca mi l`ar fura toti si as ramane singura 😦

  16. :)) =)) ….prieteni…:)))… interesanti prieteni, da pacat ca nu poti vorbi cu ei :)) 😛

  17. zici tu 😛 fac pariu oricand cu tine ca , daca le vei cobori toti sfiintii`n baia ta, ei nu vor comenta absolut nimic 😀

  18. tre sa ma imprietenesc si eu mai mult cu ei 🙂

  19. clar…sunt absolut sigur ca ti-l va fura cineva =))

  20. Pentru mine sunt vechi prieteni. :))

  21. adevarati prieteni, sa sti am sa tin cont de sfaturile tale si voi apela saptamana asta la prietenii tai 😉

  22. Huh, avem prieteni comuni :)). Eu le acord atentie in fiecare saptamana, si imi sunt dragi ca nu se barfesc intre ei, nu se cearta, sunt pasnici :> .


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: