Să fii copil e-un lucru serios !

1 Decembrie 2008 la 11:37 am | Publicat în Leapsa | 10 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , ,

alles-evolution

De mai bine de o lună tot amân momentul ăsta. De ce ?! Pentru că ştiam că am multe de zis şi, oarecum, îmi era niţel teamă că mă voi sătura de atâta scris şi voi abandona articolul în momentul când voi ajunge cu el la punctul culminant.

Şi uite aşa mă tot făceam eu că uit de leapşa de la DeDeea, cea cu amintirile din copilărie.

Nu am înţeles eu prea bine cerinţele , însă sper să nu o fac prea tare de cacao. Mă consolez de una singură şi mă gândesc că nu o voi da în bară pentru că aici, pe blog, e ca la literatură : orice ai spune, e bine pentru că reprezintă propriul tău punct de vedere. 😀 ( săraca profa de română din şcoala generala era sătulă de vorba asta, eu „ trântindu-i-o” ori de câte ori aveam ocazia )

Citatul meu preferat a fost, este şi va fi „ Sa fii copil e-un lucru serios, nimic pe lume nu-i mai frumoooooooooos” . . . este un vers din piesa genericului de la Abracadabra, emisiunea aia pentru „cei mici” ( şi nu numai ) ce se difuza dimineaţa , în weekend , pe PRO TV. Mă trezeam şi pe la 8-9 doar ca să o văd. Magicianul ( am autograf de la el pe o carte. A rămas tipul surprins că eu în clasa a 3 a citeam Prinţ şi cerşetor a lui Mark Twain) mi se părea un tip foarte simpatic, mereu pus pe şotii. Mă uimea răbdarea de care dădea el dovadă-n emisiune. Îmi plăcea şi Abramburica . . .acum, Dana Rogoz a dat-o-n ala-bala prosteşti cu porcăriile alea de seriale de pe acelaşi post ce a făcut-o celebră.

Am făcut engleză de „ la o vârstă fragedă” ( ce de-am pixu’ e formularea asta . . . zici că-i vorba de ceva legume şi astea-s fragede) , însă la început eram de-a dreptul fascinată de celebrele desene Tom & Jerry. Le ştiam pe de rost. Puteam pune pariu că văzusem fiecare episod în parte de cel puţin 3-4 ori. Ulterior, m-am săturat de ele. Nu-mi plăcea că cele 2 animăluţe tăceau , iar dialogul apărea doar când se ivea în cadrul stăpâna lor, aia maaaare şi grasă ce-i umfla coastele bine lui Tom pentru că nu-l putea prinde pe Jerry. Parcă acum văd episodul acela în care cunoana asta cu fundu’ mare era urcată pe un scaun înalt şi tremura de frică, căzând de pe ea , rând pe rând, sutele de fuste şi de dresuri în momentul în care Jerry îi zguduia scaunul.

Citeam foarte mult. Mama e de vină pentru asta. Ea m-a introdus în lumea cărţilor. Fiind prietenă cu bibliotecara de la şcoală, a pus-o pe aceasta ca, în clasa a 2 a sau a 3 a, atunci când ceilalţi colegi citeau maaaaaxim 30 de pagini, ea să-mi dea să citesc cărţi precum Cireşarii ( am cititi 4 volume din cele 5 ), Singur pe Lume (vaaaai, ce-am mai plâns la cartea asta), Cartea Junglei ( deja mă vedeam ceva explorator prin junglă, însă nu! Nu mi-am transformat casa într-o junglă, la fel cum am făcut cu lumânările din peşteră ), Cuore ( eram foarte indignată când citeam diferenţele de clase sociale evidenţiate aici, mai ales în acele capitole în care era vorba de suferinţa copiilor săraci ), Colţ Alb ( la cartea asta m-am chinuit cel mai mult. Cred că am citit-o cam într-o lună, ceea ce era foarte mult timp pentru mine), întreaga serie din Marry Poppins ( ciudata era femeia aia ), Heidi ( eu n-am bunici la ţară şi, într-un fel, eram tare invidioasă pe Heidi că ea avea posibilitatea să-şi petreacă vacanţa alături de bunicul ei, în munţi ) şi muuulte altele ale căror titluri le-am uitat odată cu trecerea timpului.

Nu mâncam ore întregi doar pentru a sta cât mai mult afară. Ţin minte că într-o zi de vară ( am calculat eu ) n-am intrat în casă 12 ore şi am răbdat foame tot atâta timp numai pentru a mă juca nu-ştiu-ce-joc în faţa blocului.

Nu vreau să mă laud, dar aveam cele mai multe jucării din bloc. Pe vremea aia , tata lucra la armată, aşa că, vă daţi şi voi seama de unde veneau toate jucăriile şi ouăle Kinder ( şi NU! Nu am fost ţinută-n puf ). De atunci ştiu eu ce înseamnă să împarţi puţinul tău cu ceilalţi. Credeţi-mă că nu-mi păsa că-mi murdăream toate jucăriile scumpe. Nu, chiar deloc. Pentru mine nu conta asta, ci doar bucurie de pe chipul celorlaţi copii mai puţin avuţi ca mine. Mulţi dintre ei abia aveau câte o coajă de paine ( ei mâncau pâine cu margarină şi presărau desupra ei zahăr. mi-au făcut poftă , mie, ce aveam felurite dulceţuri în cămară. mi-a explicat mai apoi mama că ei nu aveau, săracii 😦 , dulceaţă şi că o înlocuiau cu zahărul, acesta fiind muuuult mai ieftin ), însă le ofeream posibilitatea să se joace cu tot ce aveam eu. Îmi amintesc că pe atunci a umblat tare mult bunica pentru a-mi cumpăra o roabă de jucărie, însă , într-un final, aşa cum mi-a promis, mi-a cumpărat-o. În roaba aia puneam toată lada mea de jucării ( şi era o ladă maaaare) pe care le duceam în faţa blocului. Eu eram sătulă de ele, nu erau cine ştie ce pentru mine, aşa că pe mine nu mă impresiona maldărul de jucării. Mai degrabă mă bucuram când îmi aducea Paul nisip furat de la cei ce construiau piaţa şi făceam tort din ele, decorându-l cu frunze şi pietre. Era . . . pfaaaai . . . nici la cea mai festivă masă la care aţi fost voi vreodată sau la care veţi merge nu va fi mai aspectuoasă ca  tortul nostru din nisip.

„Pe mine mă cheamă Alex`andra.Pot să mă joc şi eu cu tine?

Anunțuri

10 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. ciupa mea darnica si cu inimu mare >:D<

  2. Da… nostalgic. Eu am copilarit cu „Mihaela”, atunci cand era vremea de program tv, am vazut si Sandi belle, Nils Holgerson, Capitain Planet, Salvati de clopotel etc. Alte vremuri. Alte parfumuri ale realitatii. Am vietuit la tara. Cand ma duceam la oras, ma simteam stingher, singur, pierdut intr-o lume atat de mare, o lume pe care n-o cunosc si pe care n-o pot stapani. Eram frustrat. Imi doream sa visez si visam o lume in care totul era o poveste, in care valorile erau stabilite de mine, in care realitatea de afara era alt vis, ce se putea extirpa. Nu eram frustrat ca individ, ci ca simplu privitor al realitatii, pe care mi-o doream altfel. Era o realitate despre care credeam ca va fi mai buna, mai de poveste, mai lipita de oameni, nu de evenimente. Nu eram un introvertit, ci un copil simplu care-si dorea mai multa poveste in viata. Pacat ca in perioada comunista visele aveau culoarea gri. Bine ca s-a terminat la timp.

  3. Nu ai dat’o in bara deloc, e exact ceea ce trebuie ;;). Imi pare bine sa vad si alte persoane care isi amintesc de Magician, jocurile copilariei si lasa macar pentru cateva momente grijile la o parte.

  4. Ce frumos ai povestit..jur, mi-au dat lacrimile cand mi-am amintit de copilarie.
    Imi aduc aminte si acuma cantecu de la Abracadabra : „M-am trezit de dimineata, mama a plecat la piata..” bla bla :)).
    ERa frumos,degeaba..pacat ca copiii nostri nu or sa mai stie ce inseamna copilarie.

  5. super tare articolu

    vaaaaaaai

    vreau sa fiu iar mik

    😀

  6. da poti sa te joci cu mine si John 😛
    si eu am avut o roaba cand eram mica si acolo imi tineam colectia de masinute( de mica am fost innebunita dupa masini 😆 )
    ca sa nu mai zic ca si eu urmaream tom si jerry, dar mai mult ma fascina scooby doo (acolo mai si vorbeau)
    ps: superb post 😉

  7. de mica smechera:)) telefon alea alea:)) ..

  8. Ciupa – yeah, that lil` devil it`s me 😀
    Liviu – mama imi povestea de Mihaela si de „Cartea cartilor”. nu`mi venea a crede cum mama dracu` copiii din acele timpuri aveau doar cate 5 minute/zi de desene animate. lucru asta, pentru mine, era ceva ce tine de domeniul irealului. tare fain ai expus mentalitatea copilului de tine ” de atunci ” 😀
    Dedeea – daca noi n`am lasa grijile cotidiane la o parte, atunci cum le`am putea pretinde lor sa ne lase pe noi 😛 ?!
    Rozza – de ce ai mei copii nu vor avea parte de o copilarie ca a mea ? te asigur ca , in ceea ce ma priveste, voi face pe dracu`n 4 sa le asigur tot ceea ce au nevoie pentru a fi ca „Ale mica”. chiar nu vad de ce nu ar fi si ei niste copii, asa cum a fost [inca sunt :D] viitoarea lor mama 😉
    [ sa nu mai zici niciodata „JUR” >:P nu`i bine ;)]
    MadoDado – pe mess mi`ai zis ceva`n genu` ” Ale cand era mica/ nu stia sa zica/ Mado are putzulica” :)) nebunule
    anca- scooby doo … oioio…alea erau cam rarute. dadeau pe Cartoon Network in prostie Tom si Jerry :)) [ ms de aprecieri]
    sunt – claaaaaaaaaaar. doar una`i Hoatza 8)

  9. a fost frumoasa perioada abracadabra,dar sa nu uitam si de alte emisiuni la fel de frumoase ca tip top minitop cu IOAN MIHALEA, Ba Da Ba Nu cu Anca Turcasiu si Mihai Constantinescu si altele,pacat ca-n ziua de azi nu se mai fac emisiuni pentru copii,in afara de desenele care se difuzeaza si care nu mai sunt asa cum erau cele de acu 15 ani,pacat,acu majoritatea copiilor au in cap calculatorul.

  10. Te-am găsit, încercînd să caut melodia „să fii copil..” pt a o pune ca link la un nou articol de-al meu despre copilăria mea. Ai citit cărțile citite de mine, te-ai uitat la emisiunile mele preferate și ai făcut torturi din nisip, cu flori și frunze cum adoram eu să fac și cum nu credeam că alți copii au mai făcut:) Nu pot să cred! Am început să citesc mult abia după ce am citit „Singur pe lume”, carte care m-a țintuit în pat pînă dimineața, căci n-am mai putut-o lăsa din mînă. Am plîns mult citind-o.
    Eu mîncam pîine udă cu zahăr căci îmi făceau poftă copiii. Tot așa îmi spunea și mie mama: „puiule, ei mănîncă așa pt că nu au altceva!”, dar mie îmi plăcea!
    Sunt convinsă că ai multe de spus despre copilăria ta, căci te jucai frumos..ca mine:P! Eu chiar am început o serie de articole pe tema copilăriei mele, numită „Așa-i filmu!”. dacă te interesează, adresa mea este http://www.eufemisme.wordpress.com
    Pe curînd!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: