Shut up and Love me !
octombrie 1, 2009 at 1:00 pm | In Personal, Poveste | 8 CommentsTags: ciudat, dragoste, Funny, iubire, Joc, pasiune, sarut, taci, te iubesc
s-au văzut doar o clipă şi acea fracţiune de secundă le-a fost de ajuns încât spiritele să se incingă şi hainele să fie date uitării.
nu le-a trebuit prea multe cuvinte, chiar dacă lui acest lucru – în mod inimaginabil de ciudat pentru situaţia dată - nu prea i-a convenit dar , la cât de bine se simţea, nu se putea gândi la altceva decât ce avea în braţele lui puternice şi anume . . . pe Ea , doar a lui !
cine ar fi crezut că există un bărbat care să-i ceară femeii să-i zică să tacă ? hmmm, ciudată dorinţă , dar şi mai bizară cu cât El detestă această vorbă, luându-o ca pe un ordin în oricare altă circumstanţă.
mult râvnitul ” taci ! ” şi spus pe un ton tandru ( ua dă . . . ?! ). . .
hehe, ce ţi-e şi cu bărbaţii ăştia !
passion for love,
passion for life ,
passion for us,
passion for… YOU ,
only YOU !
cunoşti beat-ul de la Tango In Harlem ?!
exact ca şi unduioasa melodie se explorau unul pe altu’ şi erau tot mai cuprinşi de febra dragostei lor, nesătuli de a se atinge şi a se gusta din plin, de parcă ar fi fost ” flămânzi” din naştere şi s-ar fi păstrat toată existenţa lor nu tocmai lungă pentru acea doză de euforie pasională.
ludicul . . . ulalala , cu regulile lui mieroase, cu mişcările care l-ar zăpăci
până şi pe un profesionist în această artă . . ce să mai, o adevărată delicatese a unui tango în doi a trupurilor.
sincronizare perfectă, mediu ambiant grozav, parteneri pe măsură, note maxime, plăcere la cote infinite, toate calităţile necesare la superlativ ! 
Across the water across the deep blue ocean
Under the open sky oh my, baby I’m trying
Yeah I hear you in my dreams
I hear your whisper across the sea
I keep you with me in my heart
You make it easier when life gets hard
Breathless . . .
de ce tocmai această poză ?!
pentru că e singura cu cordonul roşu . . . memorabilul şi mătăsosul cordon roşu 
Vis de vară
august 7, 2009 at 8:41 am | In Personal, Poveste | 10 Comments
Sătulă de lume, de tot ce o înconjura , îl căuta cu disperare pe EL , singura ei şansă de a evada din nebunia euforică ce-i polua cotloanele minţii.
Dorea cu orice preţ să se descătuşeze de privirile reci şi pătrunzătoare ale celor câteva zeci de indivizi din încăperea aglomerată. Avea falsa impresie că toţi străinii ăia-i urmăreau respiraţia la fiecare mişcare. Nu putea fi ea, o inhibau, lucru extrem de ciudat pentru o fiinţă dezinvoltă ca ea . . .
Oricât s-ar fi străduit să-şi mascheze nerăbdarea de a fi din nou alături de alesul ei din acea seară, nu izbutea. Pur şi simplu o demasca în faţa tuturor acel zâmbet tâmp. O lăsa goală sub lumina reflectoarelor, a lupei, a criticilor flămânzi de cancan-uri. ( sigur alexxutzu era prin preajmă. hehe !)
Pentru a-şi obosi retina şi totodată mintea, băga ţigară după ţigară. Pe când ajunsese pe la a 1 0 a şi deja pierduse numărătoarea, ea-i fu brusc smulsă din mână.Revoltată, s-a întors hotărâtă să-i ceară o explicaţie nesimţitului care a cutezat să o întrerupă din feerica-i visare, dar n-a putut scoate decât un geamăt prelung de plăcere, căci buzele-i fură astupate de gura lui fierbinte.
Fără drept de apel, a fost luată-n braţe şi târâtă apoi într-un colţ întunecos al încăperii, departe de toţi petrecăreţii indiscreţi. În sfârşit, aveau parte de puţină intimitate, dar nu prea multă, căci se apropia miezul nopţii, clipă în care au fost traşi din nou în vâltoarea petrecăreaţă, dar nu înainte ca EL să-i vâre-n palma-i miculuţă o cheie şi să-i pecetluiască gura cu un alt sărut otrăvitor.
Cu primul prilej ivit, l-a tras după ea şi nu s-a oprit până ce nu şi-a putut revigora plămânii cu aerul poluat al oraşului. Aici, singuri singurei. Stelele-i vegheau, se pare că noaptea se va termina grandios pentru o anume EA . ..
Cu ochii ei mari şi verzi, îi iscodea privirea. Era curioasă ce-i ascunde şi de ce nu zicea nimic. A mai durat foarte puţin până ca ea să înţeleagă că el nu avea nevoie de cuvinte , ca toţi pământenii obişnuiţi, pentru a-i da de înţeles că o vrea lângă EL pentru totdeauna .
În acea noapte toridă de Iulie , s-au iubit acolo jos, pe caldarâm, în stradă. Nimic nu-i deranja. Parcă era un făcut, nici chiar luminile maşinilor de pe carosabil nu îndrăzneau să le tulbure iubirea pătimaşă.
La cât era de miculuţă, a încăput toată în braţele lui puternice. Acum se odihnea cu capul pe pieptul şi cu mâna dreaptă pe inima lui. Adora să-i simtă astfel trăirile interioare. El o ştia prea bine şi-i îndeplinea acest capriciu de fiecare dată.
Regulile societăţii au fost tăvălite-n pat în acea noapte de către cei doi. Atâta pasiune duce la nebunie acută, credeţi-mă când vă spun !
A doua zi dimineaţa, se trezi singură-n aşternuturile de mătase neagră . Nu, nu erau ale ei, dar îi erau mult prea familiare. Nu-şi mai amintea nimic , niciun indiciu despre noaptea zbuciumată ce a trecut. Se forţa din răsputeri să înţeleagă ce a făcut. Începea să creadă că totul a fost doar un vis frumos, o reverie a lunii Iulie . . . când, deodată, pe uşă intră el – întârziat, ca de obicei 
– cu un imens buchet de trandafiri roşii şi albi.
Impactul produs de această apariţie mult aşteptată a fost prea puternic încât să vă redau eu acum în cuvinte ce au simţit cei doi ; ea a reuşit totuşi să-şi descleşteze buzele din puternica lui prinsoare şi să murmure :
- Cheia . . . ?!
- E a ta . . . pentru totdeauna !
***
Faină poveste, a ?!
Acum rămâne să cerneţi voi fantasticul din realul izbitor, eu . . . mă duc să-l învăţ pe-un tâmpiţel ce-i punctualitatea. Băăăă, să crepi !
Călători prin lumea VOASTRĂ !
august 1, 2009 at 10:18 pm | In Personal, Poveste | 14 CommentsTags: apa, Aries, ciupa, la multi ani, mancare, mesaj, noi doi, sarmale, Turda
Nostalgicul romantic sta şi cugeta . . . la ce ?! la o lume mai bună , la un colţ de Rai al pământenilor, la o ultimă sărutare cu patos a iubitei sale ?! Eminescu de Turda, nu alta . . . doar el ştia ce-i în ochii minţii sale…
tânărul poet avea un deva-vu. era ferm convins că, într-o altă viaţă, exact în acel loc mirific, o cunoscuse pe EA . . . ce s-o fi întâmplat cu don’şoara ciudată ?!
cum ar fi dacă cei doi s-ar reîntâlni în lumea actuală ?!
ar fi ceva de vis într-un decor ca ăsta . . .
mai mult ca sigur că EL ar lua-o razna – ca de obicei- şi s-ar reîncarna într-un toreador sexos . . .
, în vreme ce EA . . . ummm . . . ar fi cea mai . . .
fericită zâmbăreaţă din Galaxie !
( nu vă spun care ! ha! e luată , so . . . no chance for you, baby 
)
aici deja comunicau în limba lor. n-are niciun rost să vă strofocaţi vreunu’ dintre voi să le interceptaţi mesajul, nu veţi reuşi, credeţi-mă, atât de încifraţi sunt cei doi străini
fireşte că EA-i mai curajoasă şi s-a încumetat în valurile ce i-au nimicit minţile şi au luat-o în lumea lor .
tare mult le-a mai plăcut amândurora această oază de relaxare , motiv pt care s-au decis să-şi mai ofere câte o şedinţă d’asta revigorantă din când în când.
micuţii demiurgi s-au îndovărăşit şi au pornit împreună în noile lor aventuri, clipe ce se anunţă a fi . . . nu tocmai normale, aşa cum le numiţi voi, pământenii ăia . . .
stay tuned 
între timp . . . au revoir !
***
măăă, să nu uit, am mâncat sarmale azi La Mulţi Ani, Tanti mama lui Ionuţ, aka Emy ( mafia din Poiana )
Punem de-o cafea ?!
iulie 27, 2009 at 3:14 pm | In Poveste | 11 CommentsTags: cafea, dimineata, doctor, iubire, Ochelari, pat, relatie, straini
Se anunţa o zi mohotâră, chiar dacă soarele era sus pe cer, la locul lui şi parcă rânjea mai puternic decât în orice altă zi din acea vară.
Ca de obicei, cei doi erau în bucătărie , servindu-şi cafeaua de dimineaţă la o oră nu tocmai matinală, dar acest amănunt conta prea puţin pentru ei, ambii fiind mahmuri de la atâtea gânduri amare.
Ştiau prea bine că aseară fusese ceva serios, o chestiune ce-i privea pe fiecare-n parte şi peste care nu vor putea uşor până ce nu vor discuta deschis despre ce-i frământa. Cu toate astea, au abordat cele mai penale banalităţi, până ce au secat orice alt subiect de discuţie, astfel că au ajuns şi ei la tăcerea aia apăsătoare . . .
Nu puteau nici să se privească în ochi. Ea era mai laşă ca de obicei ( ciudat lucru pentru un caracter ca al ei ), iar el făcea pe durul, intrând astfel în jocul ei.
Doi străini într-o gară părăsită ce-şi beau cafeaua, asta au ajuns ei . . . ciudat, până mai ieri ciripeau ca doi porumbei îndrăgostiţi. ce s-a putut întâmpla între timp ?! zaţul lor cu miere să se fi amărât atât încât să fi ajuns insuportabil, dar niciunul să nu aibe curajul să se debaraseze de el ?!
Hmm, foarte ciudat !
Enigmatică-i cafeaua lor . . .
Mai misterioasă a fost trecerea bruscă din bucătărie în dormitor, sanctuarul unde toate barierile minţii au fost spulberate şi fiecare a dat frâu liber imaginaţiei şi scria cu ajutorul propriului corp mesaje indescifrabile pe pielea catifelată a partenerului . . .
ce dulce-i războiul când dragostea clocoteşte-n ostaşi !
Armistiţiu ?! În niciun caz, cafeaua-i mai dulce ca oricând atunci când îţi dă emoţii că ar putea să dea în foc dintr-o clipă-n alta . . .
Nici în pat nu şi-au spus nici măcar o singură şoaptă, dar au fost suficiente acele clipe de tandreţe desprinse parcă din basme pentru ca fiecare să înţeleagă că noaptea trecută nici nu a existat, la fel cum depărtarea de azi dimineaţă a reuşit doar să-i apropie din nou, o încătuşare a simţurilor ce i-a lăsat fără respiraţie, văzându-se astfel nevoiţi să se refugieze unu-n braţele celuilalt şi să-şi găsească acolo împlinirea . . .
***
îmi era tare dor de o povestioară, vouă nu ?!
*****
e trecut de 4 şi la 5:30 trebuie să fiu la oftalmolog. mă duc singură şi . . . mi-e frică nu-ştiu-cum .
Otravă Nocturnă
iunie 17, 2009 at 11:49 am | In Aberatii Nocturne, Poveste | 10 CommentsTags: Alcool, barbat, bricheta, filozofie, foc, noapte, otrava, tigara, tort, vin
După numeroase tentative eşuate de a se lăsa de fumat, azi se putea mândri că se împlinea o jumătate de an de când n-a mai tras din ţigară, 6 luni de chin, caznă, tulburări psihice.
A avut o zi ieşit din comun de grea ; se simţea sleit de forţă de-a dreptul.nu a făcut cine ştie ce efort fizic, a fost suficient a socializa intens cu doi dintre oamenii cei mai enigmatici pe care-i cunoştea pentru a ajunge la capătul puterilor sale intelectuale ; asta nu se întâmpla cu regularitate – din fericire pentru cerebelul său – dar azi a gustat din cireaşa otrăvită de pe tort . . .
Ca un boem ce era considerat în cercul lui de cunoscuţi, acum stătea pe balcon cu gândurile rătăcite-n stele, încercând în goana lui nebună să găsească rezolvări la marea şi fantasmagorica nemurire a fiinţei umane.
Furat de mireasma îmbătătoare a nopţii, meditând asupra forţelor mistice pe care Temuta Doamnă le exercita chiar şi asupra micului filozof nocturn, realiză că-i lipseşte ceva . . .
Paharul de vin roşu, bineînţeles, de o femeie nici nu se punea măcar problema în acele momente profunde, intime de sine – alter ego.
După ce a turnat cu cea mai mare graţie posibilă-n paharul de cristal, degustând mai apoi licoarea halucinantă cu o măiestrie pe care orice mare degustător ar fi fost invidios, tot avea sentimentul acela frustrant că ar omite ceva, aşa că, de dragul vremurilor bune de odinioară, şi-a adus ultima ţigară păstrată ca amintire sfântă în cutia cu trabucurile cubaneze ( în stundeţie fuma şi d-astea doar pentru a avea un mai mare impact asupra damelor), timp în care se juca frenetic cu bricheta din argint primită-n dar de la EA cu ocazia aniversării a 2 luni de când erau împreună ( ce copilă putea fi şi mogâldeaţa asta de fiinţă, ea chiar îl credea orbeşte când el o minţea fruos că LE va fi bine împreună după ce el îşi va termina doctorarul . . . iluzii infantile pentru tânăra don’şoară, o altă EA pentru el . . . )
Valsând cu gândurile sale ca un adevărat artist, tremurând din cauza plăcerii-i lăuntrice, pur şi simplu nu şi-a dat seama ce face, astfel că nici nu a conştientizat când şi-a aprins ţigara şi, cu atât mai puţin, cu cât nesaţ trăgea din dânsa . . .
Mirat de însăşi purtările-i nefireşti, privea prelung chiştocul fumegând.
Iar medita, timp în care a mai luat o înghiţitură din dulcele venin, iar fix în următoarea fracţiune de secundă , a înţeles de ce era el unic în felul său , motivul pentru care el se diferenţia de prostimea din jurul său.
Tot atunci a realizat şi de ce-i trona rânjetul acela draconic şi pervers pe faţă . . . cum de nu-l observase mai devreme ?!
la fel ca Alle , noaptea mintea-mi debitează o grămadă de lucruri care mai de care mai ciudate , astfel că n-am starea necesară pentru a dormi, şi cum nu-mi place să-mi irosesc timpul preţios aiurea, sfârşesc prin a mâzgăli aberaţii nocturne de genul celei de faţa
Regele Proştilor
mai 25, 2009 at 5:28 pm | In Poveste | 9 CommentsTags: Alcool, cearta, cuplu, dragoste, Fum, hotel, relatie, Sex, Vescan
De trei zile trăia monotonia asta morbidă. Începuse să-i placă oarecum. Cam 
sadic, lucru ce-l ştia şi el prea bine. Se complăcea în situaţia asta. Parcă întreg creierul îi îngheţase, la fel ca toate simţurile. Un cadavru viu, asta devenise . . .
Părăsit de iubită, abandonat de prieteni, cu moralul la pământ, se cufunda-n vapori de alcool. De 72 de ore el bea fără-ncetare. Nu-i pasă de ficatul său, nu-i era frică de ciroză, nu-l interesează mahmureala de după, nu-l îngrozea nici măcar coma alcoolică . . . toate astea, la ce bun ?! De ce n-ar fi aşa şi ar fi altfel ? De ce tocmai pentru el ? De ce acum, când nu mai are nimic ? E mulţumit cu nimicul lui. E tot ce are nevoie . . . şi aşa va rămâne pentru mult timp de acum înainte . Aşa se amăgea el pe sine însuşi.
Scruteatză cu privirea camera. Pierdut, se uită pe cei 4 pereţi reci şi ei la fel ca amorul pe care l-a făcut împreună cu EA acum 4 zile. Atunci i se păru ceva de vis, desprins din basmele fraţilor Grimm . . . acum, totu-i doar fum.
Ea s-a dus şi nu mai vine. L-a lăsat singur, cu frigul ce-l înconjoară. Ştie şi el că , de data asta, EA a plecat definitiv. Chiar de aia bea. Şi bea, bea şi iar bea . . . să uite, să şteargă imaginea ei din mintea lui bolnavă însetată de dragoste, dornică de iubire dar, atâââât de puerilă.
Ăsta a fost şi motivul pentru care l-a lăsat de izbelişte. în camera asta ieftină de hotel.
Mocirla de la periferia Parisului o simţea de 3 ani de ztile, acea dată nefastă când emigrase în speranţa unei slujbe bine plătite, unei poveşti de dragoste cu o pariziancă focoasă, o viaţă de noapte dominată de lux . . . Ce ţeluri deşarte ! Câtă amărăciune sălăşluia acum în sufletul său, acum că-şi dădu seama că a fost un prost , dar nu orice prost, nu unul oarecare , ci REGELE PROŞTILOR ! 
C ‘ est la vie . . .
A pierdut tot nimeni nu vede cum traieste
Toata lumea il ocoleste si totusi zambeste
A pierdut tot..uite cum imbatraneste
Si acum nici macar soarele nu-l mai incalzeste
Noaptea, un puzzle enigmatic
mai 23, 2009 at 1:19 pm | In Poveste | 16 CommentsTags: Alcool, bataie, betie, EL, injuraturi, iubire, noapte, Telefon, tigara
Deranjată de razele fierbinţi ale soarelui care-i invadase cu mult tupeu teritoriul, sleită de puteri, încerca din răsputeri să se lupte cu cearceaful de mătase şi să se descătuşeze din ghearele ce-o aveau ca prizonieră.
După lupte seculare, ea câştigă bătălia pe viaţă şi pe moarte şi trânteşte la pământ învelişul ce-o protejase noaptea trecută.
Asemeni unui liliac, orbită de lumina puternică ce dădea buzna pe fereastră, a orbit pentru un scurt interval de timp, încerca să se adapteze, să-şi facă ordine-n gânduri şi să înţeleagă ce se petrecea cu ea.
Foarte rapid, a conştientizat că se afla în căminul ei cel de toate zilele, şi-a recunoscut rochia trântită pe covor, geanta aruncată pe birou, aparatul foto zăcea şi el undeva-n vasta dezordine familiară…telefonul, el îi era cel mai aproape.
Cuprinsă de o groază teribilă, fără a se mai pune la socoteala starea generală de disconfort ce i-o oferea migrena aceea îngrozitoare, aruncă o privire de ansamblu prin cameră, iar în secunda următoare constată că e singură . . . şi goală.
Cum a ajuns ea aşa ? Ce s-a întâmplat azi noapte ? Cu cine şi unde a petrecut ? Ştia sigur că nu a stat acasă, că n-a fost singură şi, judecând după zâmbetul ei tâmp ce trona pe faţă, cu siguranţă a fost o noapte luuungă.
Hmmm . . . shot-uri de tequila . . . fum, mult fum, Kent 8 . . . tipu’ în alb, tipu’n negru ( avea o problemă în a le reţine numele oamenilor fugitivi prin viaţa ei), ăla-n costum,cel puţin cam pitzy , EL . . . care dintre ei o adusese acasă ? cum a ajuns ea-n starea aia încât îşi amintea foarte vag anumite detalii minore şi lipsite de importanţă ?
La naiba cu toate astea. Era prea obosită pentru a-şi tortura cerebelul încă de dimineaţă. Plecă rapid în căutarea a 3 lucruri esenţiale dimineţii respective : ţigările, sticla de Angeli şi boxerii. ( oare acel EL mai există încă-n viaţa ei, sau era şi el o altă amintire nocturnă ? nici de asta nu putea fi sigură.)
Observă o sticlă goală de şampanie. De fapt, s-a împiedicat de ea, motiv pentru care a şi bubuit prima din lungul şir al înjurăturilor. Capşune..frişcă…bă, înseamnă că s-a îmbătat grozav.
Niciodată nu stagna-n relaţii d-astea siropoase şi nu avea ea suficiente sentimente pentru o cină romantică, un desert plin de sentimentalisme. Nu, ea nu era aşa dar, cu toate astea, ea-i cea care a fost la limita diabetului noaptea trecuta, fără să ştie cine a fost „prinţul”.
Girofare . . . salvare . . . comă alcoolică . . . un bou . . . tort . . . zâmbete, atingeri nu tocmai ortodoxe . . .ploaie măruntă şi rece . . . fulgere care brăzdează cerul negru ca smoala . . . bliţuri enervante . . . sunete de pălmi trosnite-n capetele unor străini . . . săbii, cuţite . . .
Opa, chestii noi. Cum avea ea să le lege pe toate astea ? cum, dacă ea nu-şi amintea nici unde a fost ?
Ceva vibra în pat şi nu, nu era vibratorul ei. Nu a avut niciodată aşa ceva, ea ştiind mereu unde poate găsi plăcere. Aaa, telefonul. Se mira că nu-l pierduse la cât era ea de zăpăcită.
- Mulţumesc pentru noaptea trecută, iubito !
tăcere . . .
„iubito” ?! ea, iubita cuiva ?! no way, dude. Poate greşise numărul. Aşa spera, dar se mintea de una singură, pentru că respectivul îi rostise numele şi-o invita mai spre seară la o cină romantică la Plaza.
Bineînţeles că nu avea să meargă. Îi era mult prea teamă de iubire, se speria doar la gândul că EL avea s-o facă să se îndrăgostească din nou, să spere la un ceva frumos, să creadă-n „noi”.
Cu naturaleţea-i caracteristică, îşi aprinse o ţigară, trase cu nesaţ din ea, se cufundă-n aşternuturile mătăsoase, motănelul se ghemui rapid la pieptul ei moale şi uite aşa a uitat ea rapid de vocea străină ce-i tulburase dimineaţa.
it just ain`t gonna work this time
mai 21, 2009 at 9:34 pm | In Poveste | 12 CommentsTags: amor, Copii, cumicu, doi, iubire, relatie, Sex
PURĂ FANTEZIE, nimic din ceea ce veţi citi în continuare nu e adevărat sau, cel puţin, nu mi s`a întâmplat mie.
( mi`a plăcut doar tare mult postarea lui Nebunel şi`am vrut să v`o prezint şi voua din perspectiva unui personaj feminin)
Ce`am avut noi, a fost un “ Ceva ” infantil, dar frumos . . . păcat că a fost doar “ cândva ”. Asta e, creştem, iar viaţa ne obligă să ne maturizăm, să nu mai dam aşa multă atenţie tuturor fleacurilor sentimentale care, credeam noi la vremea aia, aveau să ne patronize destinele tot restul vieţii . . . vorba vine . . . împreună.
Da, aşa ne minţeam noi reciproc. Ne încăpăţânam să credem că suntem sortiţi unul altuia, că e scris Acolo Sus ca noi doi să ne contopim, să formăm un întreg . . . ce baliverne. . . uf, cât puteam fi de copii. (Silly us)
Te priveam şi te vedeam ca pe un frate mai mic după care veşnic trebuia să umblu, să fac să`i fie bine, să`i şterg lacrimile abundente . . . uneori era aşa de obositor să fiu a ta, dar tu ştiai mereu cum să mă împaci, cum să mă faci să`mi uit convingerile care, fără ca tu să ştii, te excludeau încetul cu încetul, oarecum, din viaţa mea. Toate treceau atunci când mă luai în braţe.
A fost fain. Ne plăcea amândurora. Ne iubeam. Ne doream. M`ai avut. Ai fost al meu dar…eternul şi amarul „dar” . . . m`am văzut nevoită să mă descătuşez de tine, să`mi iau zborul, să`mi desprind aripile şi să zbor spre zări mai însorite . . .
Ştiu că te`a durut, că te`ai victimizat până`n pânzele albe şi că , în faţa prietenilor tăi, eu am fost personajul negativ, ca de obicei. Tu nu ştii însă faptul că nici mie nu mi`a fost tocmai uşor. ( pentru aia eu nu-mi expuneam viaţa ca pe o carte ieftină expusă pe tarabă în faţa unui auditoriu aleator) Nu`i nimic. Am avut puterea să zic „stop” mai târziu decât ar fi trebuit, dar tot eu am fost şi cea care azi poate ieşi cu fruntea sus în faţa tuturor, fără să`i fie ruşine că ar putea fi acuzată că şi`a bătut joc de tine.
2 ani şi jumătate n`aş prea zice că au fost aşa, în bătaia vântului …
Dacă tu crezi exact opusul…asta e…să fii fericit…să fii iubit…din partea mea, toate cele bune.
Aaa, da, multumesc şi pentru sms`ul cu „ La Mulţi Ani ” tocmai în ziua în care noi, acum 3 ani, ne`am văzut prima oară. Nu trebuia să te deranjezi, chiar nu era nevoie să`ţi amărăşti zilele cramponându`te de mine, o nălucă prin viata ta ( vorba lui Nebunel ) . N`am vrut s`o terminăm aşa. E de vină numai încăpăţânarea ta conform căreia tu nu vrei să accepţi că nu voi mai fi niciodată ce am fost.
Sper să găseşti şi tu tăria necesară de a trece la următorul nivel şi de a păstra în mintea ta -construită din labirintul acela complicat- doar o pasională iubire din copilărie.
vorba lui Cumicu . . . griji de tine, bă, te pup.
Sufocă-mă-n braţele tale !
mai 16, 2009 at 9:09 pm | In Personal, Poveste | 19 CommentsTags: ciupa, copil, iubire, noi
Furtuna se potolise. Tot ceea ce a fost rău în ultima vreme a trecut. Lucrurile păreau a intra pe făgaşul lor normal. Era atât de ireală realitatea ce-i înconjura. Habar nu avea de ce sau când se petrecuseră toate transformările, dar simţea că-i e bine. Ştia că exact în acel loc trebuia să se afle . . . acolo . . . lângă EL .
Un sentiment de bine-i invadase încetul cu încetul inima . Era cald acolo, deep inside . O frumuseţe sufletească o învăţa cum să trăiască din nou, cum să ţină capul sus chiar şi atunci când urletele spărgeau gratiile inimii sale şi se încăpăţânau să iasă la suprafaţă şi să zică lumii TOT.
O uşoare ezitare o măcina. Nu dorea să arate asta, dar ea totuţi exista. Era nesigură pe ziua de mâine ; nu o interesa . . . era importantă doar ceea ce se petrecea în momentul vorbirii. Aia era tot ceea ce conta . . . şi era de bine . .
O luă în braţe, toată mogâldeaţa aia de fiinţă o cuprindea în mâinile lui puternice şi o strângea la pieptul lui mare. O simţea a lui, ştia că nimeni şi nimic nu i-ar fi putut-o lua de acolo. Fragilă ca un fulg, era acolo, lângă EL . . . ce sentiment frumos. Oare de ce nu se gândise mai repede să procedezte aşa până acum ?! ce frumoasă era, ce copilă . . . radia de bucurie şi lucrul ăsta pe el îl bucura şi mai tare.
îi plăcea să creadă că va putea eterniza clipa aceea. aşa visa ea cu ochii deschişi. chiar se încăpîţâna la faza asta.
era toată a lui şi el al ei. doar ei contau. zâmbetul ei şi braţele lui ce-o ferecau în sufletul lui. torcea încet. doar el ştia s-o atingă-n felul ăla. numai el îi trezea acel cântec lăuntric.
şi era bine . . . nespus de bine . . . ireal de bine . . .
The perfect night for some changes in her life
mai 5, 2009 at 9:00 am | In Poveste | 14 Commentssatulă de speranțe deșarte, dornică de o nouă aventură, de un ceva nou care să o scoată din monotonia în care o afundase cotidianul lately, își aprinse o țigară, aruncă sutienul cât colo și plonjă în dressing. studie rapid opțiunile și începu să se scarpine tâmp în scăfârlie. a uitat arta de a se face frumoasă, de a`și asorta piesele vestimentare. uuf, unde`au dispărut toate acele trucuri pe care, cândva, le avea la degetul mic ?! 
se plictisea singură analizându`și viața, așa că, fără prea multe planuri, înșfăcă rapid prima rochie vaporoasă ce o nimeri și o zbughi rapid spre oglindă.
era o rochie frumoasă, catifelată, ce`i reliefa toate unduirile corpului ei de felină sălbatică. albă, cu niște flori imense de crini regali, roz, cum o obișnuise el. hmm…ce clipe…ce amintiri..gata cu asta acum. trebuie aleși pantofii..ua dă fac, sunt bune și săndăluțele alea comode. oricum,planuia să o ardă aiurea pe străzile orașului până în zorii zilei, așa că avea nevoie de ceva comod, care să`i susțină picioarele …moralul..mai greu putea fi el susținut nu se grăbea..urma să ajungă și acolo..cândva..poate….
pe cine să sune ? cine era dispus să străbată străzile nebuniei alături de o himeră ?! iluzia unei nopți animate de chipuri cunoscute o întristă subit, așa că se hotărî să se ia pe sine de mână și să pornească într`o călătorie incitantă. cine știe unde avea să ajungă
ieșind din apartament, o adiere , o rafală tăioasă de vânt, o făcu preț de o clipă să regrete decizia, dar tocmai briza aia rece o determina să înainteze, să se încreadă`n intuiția ei care pălise de ceva vreme și părea că a uitat de ea. cu capul sus, cu un optimism ce i se citea în priviri, se cufunda în noapte, pierzându`se printre toate celelalte măști . . .
. . .
am început acest articol în urmă cu o săptămâna, în minutele rămase din ora de TIC. cam vreo 10. nu știu dacă îl voi continua sau ce s-a întâmplat cu ea. știu doar că, după ce voi ajunge acasă, voi uploada o poză foarte faină ( la școală nu reușesc să o găsesc )
-
comentarii recente
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
