Săru`mâna, tanti !
septembrie 20, 2008 at 1:26 pm | In Copilul din mine | 14 CommentsTags: bloc, caiet, elev, lectie, Mama, Nervi, rabdare, Sexy, toc, vaca, zambet
Mama mă tot stresează în ultimul timp. Zilnic mă întreabă dacă mi’am cumpărat sau nu manuale (v’am zis că’s a 11 a). Pe lângă toate porcăriile astea pe care eu nu le bag deloc în seama ( într’un fel bine zice Ionuţ că’s cam indiferentă de la un timp încoace), mă face zilnic nesimţită pentru că nu am bunul
simţ să mă prezint la şcoala ca un elev ” conştiincios” ( asta’i tare vorba. hai să râdem împreună, că destul râd eu singură când o aud pe mama) : cu caiete, cu cel puţin 2 pixuri ( aici nu’i niciun bai dacă nu am, căci
v’am zis că mă pricep la palmat ) şi cu nu mai ştiu ce minuni. Oricum, de reţinut este faptul că pe mama o deranja lipsa caietelor pentru fiecare materie (până acum am scris la aproape toate materiile in caietu’ ăla roşu din imagine) din ghiozdanul meu ( da, măăăă, am şi d’ăla).
Sâmbăta dimineaţa toţi oamenii fac curăţenie. Acum vine întrebarea mea : de ce SÂMBĂTA ? Asta n’o pot eu înţelege, dar în postul de faţă nu’i prea important , aşa că să revin la subiect ( că altfel imediat vă ametesc şi IAR se plânge Nosfer un adult că scriu ” lungituri”). Sâmbăta asta îmi propusesem să stau şi să lenevesc în pat. Ce frumoooooos. Daaaar ( morţişorii tai de DAR ) mama doreşte să o însoţesc pâna la firma de net, unde trebuie ca ea să semneze nu ştiu ce porcarie de contract în care se menţioneaza că RadioNet va fi preluat de RDS. Nu am comentat mai deloc ( minuneeeee…miră’te , măăăă), că şi aşa m’au trezit nişte fufe azi dimineaţă pe la vreo 9 juma’ , proaste care acum au auzit şi ele de pantof cu toc cui şi s’au gandit să mă anunţe şi pe mine, astfel că mi’au tropăit mie în cap, în scara blocului sunand ca atunci când, la ţară, se întorc vacile de la ciurdă.
Trezită fiind cu faţa la cearceaf, am început noua zi cu o mecla pe care se citea ” Taci odată ? Îmi dai pace ? Hai că n’am chef de tine acum”. Mama a observat acest lucru şi mi’a dat pace, căci ştie că nu se poate înţelege cu mine în acele momente. Dupa ce mă cară dupa ea prin ploaie, ajungem la un xerox. Intru eu în magazin cu o faţă de copil prost şi mofturos căruia nimic nu’i convine. Am dat si eu un scurt ” Buna ziua” ( asta zic tot timpul , aşa că nu te mira ca … la poarta nouă ) şi numai văd că începe vânzătoarea cu rânjetele ei. Deja mă durea capul. Cât am stat acolo, una-una aia se tot rânjea la noi. Era draguţ din partea ei că încerca să aducă zâmbetul pe buzele clienţilor ei într’o zi mohorâtă de toamnă, daaaar ce’i prea mult STRICĂ. Ca să scap şi de vânzătoarea ce parea foarte interesată de persoana mea ( n’o cunoşteam , aşa că mi s’a părut un pic ciudat atunci când ea a adoptat un aer familial..atunci chiar n’aveam dispoziţia necesara pentru toate rahaturile alea numite politeţe, însă care se ascund sub o ipocrizie grosolană ) şi de gura mamei, am pus’o pe tanti să’mi caute caiete. Pe care le’am vazut primele, pe alea i le’am cerut. În felul ăsta împuşcam 2 iepuri dintr’o lovitura ; femeia tăcea din gură, căci trebuia să se urce pe o scară să ajungă la caiete, iar mama era fericită că fiică’sa va avea caiete la şcoala şi nu se va mai prezenta ca o ” piştalaie “.
Într’un final, vanzătoarea mi’a fost simpatică. A reuşit să mă facă să zâmbesc ( da, măăă, s’a putut admira gropiţa sexy). Cred că voi face mai multe vizite pe acolo. Sper să fie tot tura ei. Cu greu m’am abţinut din râs atunci când tanti s’a încurcat la facut totalul. Am cumparat 3 caiete studenţeşti şi alte 3 d’alea mici ( muuult prea multe dupa mintea mea de copil mic şi prost ). S’a intimidat săraca tanti deoarece nu ştia cum să bată pe calculator ” de mână ” , aşa că mama i’a explicat care cât costa, cum şi cu cât se înmulţeşte ( Carmelita jonglează cu cifrele şi’n somn, aşa că nu’i obişnuită să tot piardă aiurea timpul cu astfel de operaţii elementare) şi a liniştit’o pe săraca femeie care era roşie ca o porodică din cauză că şi’a dat seama ca se afla într’o situaţie stânjenitoare pentru ea.
Mama e opusul meu. Are răbdare cu toată lumea. Poate de aia a stat şi să’i explice doamnei cum se calculează. Mi’a zic că mulţi oameni i’ar fi vorbit doamne urât şi ea probail că s’ar fi simţit ca dracu’ . Mama mi’a zis ” nu trebuie să judeci oamenii la prima vedere. uite, spre exemplu, vanzătoarea asta nu se prea descurca ea cu calculatorul ăla daaar, în schimb, a compensat cu politeţea ei dusă până la extreme, femeia fiind chiar foarte amabilă. pentru asta trebuie să o apreciem şi să nu fim arogante cu dânsa “.
Săru`mâna, tanti ! Vă mulţumesc pentru lecţia de azi. Bafta cu calculatorul ( sper să nu vă mai dea atâtea bătăi de cap pe viitor) !
14 Comentarii »
RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI
Lăsați un comentariu
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
pai daca esti nesimtita
)…..da cu multa rusine (sti tu la ce ma refer :>)
ce nume sod am…Ionutz…=)))
Comment de buddhalova — septembrie 20, 2008 #
soduleee
)
unu` dintre noi 2 tre` sa stie si cu ce se mananca rusinea
TACI ! >:p
Comment de Alex`andra — septembrie 20, 2008 #
La postul asta am muuulte de comentat
).Sa incep prin a zice ca azi m-am trezit la 12,so ciuda-ciuda
).Glumesc,lasa ca dormi si tu maine mai mult
.
.
Asa.Apoi imi place cuvantul “pistalaie”..suna foarte..de neinteles.
Uhm..mai era ceva parca.A,da! Imi place de tine ca ti-ai luat doar 6 caiete [:O].Eu am vreo 15 doar de mate
De curiozitate,la ce profil esti?
Comment de Sunshine — septembrie 20, 2008 #
maine dorm eu NU! [parca vad ca iar se gaseste unu`/una care sa`mi behaie`n creier, asa ca se duce dracu` buhuhuuuu somnu` meu
]
acolo intr`a 11 a nu mai facem fizica, chimie, bio si doar 2 ore de mate /saptamana avem [ si alea nu`s grele deloc
]
si`mi imaginez prin ce treci la profilu` tau [ presupun ca tu esti ori la mate-info, ori la stiintele-naturii]
eu sunt la stiinte sociale
te compatimesc
si mie`mi place cuvantu` ” piştalaie ” [cred ca datorita faptului ca l`am auzit de muuuulte ori pana acum ]
Comment de Alex`andra — septembrie 20, 2008 #
Nu fi pesimista ca atragi energia negativa
.Ai sa vezi ca ai sa dormi dusa.
Fain ca esti la ss,si mie mi-ar fi placut sa ma duc acolo [ador psihologia :X],dar au intervenit alte chestii 8-|.Sunt la mate-info 8-|.
Comment de Sunshine — septembrie 20, 2008 #
doamne ce copila esti
) clasa a 11-a auzi. bine macar ca ai gropitza sexy ca daca nu.. nici nu mai vorbeam cu tine
)
Comment de Nosfer — septembrie 20, 2008 #
sunshine- tocmai m`a anuntat mama ca dimineata la ora 10 tre` sa fiu intr`o masina ce ma va duce la bunica [sa vizitez ALTE RUDE] uff…ce dor mi`a fost [not]
Nosfer – keen on dreamin` la gropitza mea
Comment de Alex`andra — septembrie 20, 2008 #
Sa inteleg ca o sa ai internet prin RDS. Si la noi in oras a preluat RDS o firma numita Bistrita-Net, inaintea preluarii aveam net ca din punga, cu portia, acuma sunt super multumit.
PS: Ce manuale tu fata in a 11a, tu esti tot in vacanta pana la 15 septembrie anul viitor, atunci in a 12a ti-a trebui manuale si prostii d`alea, sa tragi pentru bac, pana atunci , distreaza-te cat mai poti. Eu regret ca au trecut asa repede anii de liceu, nu imi vine sa cred ca incep imediat faculta.
Comment de DJAx3L — septembrie 21, 2008 #
Hahaha ai inceput scoala. Stii ce bine ii sa dormi pana la 2?
Comment de cms — septembrie 21, 2008 #
Alex – eu nu m`am plans niciodata de Radio Net, asa ca nu`mi prea surade ideea cu RDS-ul. sper totusi ca si el sa mearga la fel de bine ca si Radio Net`ul , ca de nu … le dau cu porcaria aia de telefon fix in cap [ mortii lor, mi`au dat si`un telefon ce nu`mi foloseste la mare lucru]
]
) da`ti`ar Domnu` numai cosmaruri la noapte
manuale..hmmm…dupa mintea mea de copil razgaiat, crede`ma ca m`as lipsi de ele. nu`mi plac si nu le prea vad rostul , plus ca ma scoate din sarite sa`mi ” lucrez” umerii datorita greutatii lor [ anu` trecut aveam noroc cu Bobo ca si le aducea el si pentru mine
ce bine`mi pare ca, in sfarsit, ramai si tu fara vacanta..zmuhaha >:)
cms – foarte dragut din partea ta sa`mi amintesti
Comment de Alex`andra — septembrie 21, 2008 #
Tare faza cu d-na de la librarie…s-a rusinat si ea putin…
Da,Alle,acum distreaza-te cat poti ca la anul…la cat de “easy”[not] e BAC-ul,dupa cum ai si observat…:-j eu sunt la mate-info intensiv,si ma asteapta IADUL in iunie…de caiete…ce sa zic..anul asta am luat vreo 8 numai pt mate..asa ca…restul pana la 20 sunt o nimica toata ,pt fiecare materie cate 2:))
:*:*:*
Comment de Dory — septembrie 21, 2008 #
eu chiar nu ma gandesc la BAC. habar n`am de ce va incapatanati voi sa`mi aduceti aminte de el
)
ca d`aia esti pe`a 12 a 
promit sa`i stric pe toti
taci si`ndura
da`mi mie banii ce tre` sa`i dai pe caiete
Comment de Alex`andra — septembrie 22, 2008 #
Cel mai greu examen posibil din viata e bac-ul. Trebuie sa inveti cel putin 3 luni de dimineata pana seara ca sa iei peste 5.
Comment de cms — septembrie 28, 2008 #
eu cu siguranta NU voi face asa ceva
Comment de Alex`andra — septembrie 28, 2008 #