Alex`andra se joacă de`a viaţa

Flacăra s`a stins demult. Ce`a mai rămas a fost făcut scrum. Doar jarul mai mocneşte lin; în gură am un gust amar, ca de pelin .

Mă uit la mucul de ţigară. E tot ce mai deţin acum. Tronează deasupra tuturor. E vârful piramidal din scrumieră. Spre deosebire de mine, el e norocos, fiind invidiat de către celelalte rămăşiţe din pachetul de Carpaţi datorită poziţiei sale impunătoare. Dar eu? Cu mine cum rămâne? La fel ca până acum! Voi continua să pretind că pot reaprinde scânteia, cu toate că mă mint singur şi eu ştiu asta …

Eu însumi m`am preschimbat într`un chiştoc mohorât. Abia mai scot cate un fum. Zac in fotoliul ăsta vechi. Ochii mi se închid ; mi`e frica să nu fie ceva definitiv . . . Duc o existenţă mizerabilă, plină de regrete. Am ajuns să`mi fie silă de mine. Când mă gândesc cum eram cândva si mă uit la ce`am ajuns, două rotogoale greoaie se preling pe obrajii mei ridaţi. Ultima dată când am verificat, tavanul micii mele garsoniere era izolat, deci n`are cum să`mi plouă`n casă. Dar , oare , nu plouă altundeva . . . in interiorul meu ? Tot ce`i posibil. Oricum, nu mai pot repara nimic.

Am imbătrânit şi asta doare . . .

-Tinere, n`ai cumva un foc ?