Zilele Turzii (1)

august 30, 2008 at 9:19 am | In Copilul din mine, Personal | 7 Comments
Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Ieri s`a produs minunea : am mancat vată de zahăr. Uraaaaaaaa. Nici nu mai ştiu de cât timp îi înnebunesc pe apropiaţii mei “ Vreau vată de zahăr. Da` yo vreau, măăăăă. Mi fooooooooome. Mi poftăăă” şi mulţi mă trimit pe la ginecolog şi alea, alea crezând că`s gravidă. Dar NU, chill că încă nu`l veţi vedea pe bebele meu ALEX. Mai aveţi de aşteptat [a lil` while…mai mult]

Vineri, 29 August, a fost deschiderea zilelor Turzii. Şi, ca tot turdeanul mândru de oraşul său [ bullshit…scuze..cred că am răcit aseara şi d `aia tuşesc] am dat şi eu o raita prin oraş. Înainte cu vreo 2 ore, habar n`aveam cine mama dracu` va cânta şi, mai ales, la ce oră. Până una-alta, m`am documentat şi eu de AICI şi am aflat că vor concerta cei de la Dj Project, Directia 5 si Replica [ ma bad, căci nici azi nu ştiu cine`s ăia]. Toţi se isterizau „wow, Dj Project…yeeeeeeee…” şi eu „ wtf ? what`s such a big deal? ”. Eu nu`i suport nici în ruptul capului pe cei de la Dj Project. Ori de câte ori o văd la TV pe solistă, îmi vine să`mi înfig unghiile`n gâtul ei. N`am un motiv anume ci, foarte simplu, mi`e antipatică, la fel ca bleaga aia de Alexandra Ungureanu [ damnnnnnn că`mi poartă şi numele. Fuck you, bitch!] Ironia sortii [or NOT] a facut ca traficul în oras să fie unul infernal. Se circula bară`n bară, aşa că n`am ajuns la concertul celor de la Dj Project. Nu`i mare pierdere pentru mine personal ,dar mai bine îi suportam pe ĂSTIA decat manelele de jale ale lui Guta[ pwtza coada de maimuţă] din taxi. Turdeni, azi sau mâine, dacă mai mergeţi la zilele oraşului , lăsaţi dracu` taxiurile şi autobuzele [ maşinile personale nici nu are rost să vi le inghesuiţi acolo] şi luaţi`vă fain frumos bicicletele că ajungeţi muuuult mai repede la concert [ trust me ; i know what i`m saying ]

Tot ieri m`am dat şi`n linghişpir. Yeeeeeeeeeee ! Eu, Nico, Simo, Steli, Laura [eu n`am muşcat`o de buză. Ea minte. Ea m`a pupat cu forţa. Eu bebe...eu CUminte...eu nu ştie postii ] şi Luiza ne`am dat „în roată”. Era un fel de roată maaare şi dezechilibrată ce ne azvârlea de colo-colo. Faza tare a fost că linghişpirul ăla era amplasat între mall şi…şi..BISERICĂĂĂ. Trenuleţe, d`alea in care dau proştii musculoşi cu pumnii, popice, aruncatu` cu sageţi, loc de tras pe fese şi multe alte d`astea au fost „ trântite ” direct lângă Casa Domnului. Nici nu`i de mirare că`n timp ce eram în linghişpir s`a luat curentu` [ Primareeeeeeee, reglează`ţi conturile cu ăia de la Electrica] şi`am rămas suspendaţi acolo. Vorba aia, „ DumnezEU nu culcă`te ” [ miticii nici nu mă aştept s`o inteleagă]. Să vedeţi urlete şi oameni crizaţi. Înainte să urcăm, Steli şi Nico au cobit referitor la faza asta, fetele pătind`o şi anul trecut. Eu, foarte bine dispusă şi relaxată, am râs laaaarg , cu gura până la urechi. Eeee, dar când am fost acolo sus [nu`n Ceruri, băăă, că n`am ce căuta acolo], am inceput să behai în stânga [Steli] şi`n dreapta [Nico] : „ Tuu eşti de vina. Tu ai cobit. `tu`ţi boscoanelee! Te omor când cobor!”

Dacă tot mă laud cu acţiunile mele infantile, trebuie să vă mai zic şi faptul că ne`am dus toţi, cu mic[asta`s eu, fiind cea mai mică...damnn] cu mare [ Paul e inalt până la Mnezo şi`napoi] în parcul central. Aici ne`am dat în balansoar [nu`n barci, măăă. Aia faci tu] , cu hinta şi pe un fel de chestie prinsă`n pământ care se tot roteşte. Aici era sa mor. Mda, n`am murit pe linghişpir, dar crăp dracu`ntr`un amarat de parc. Ooood,da. Şi totul i se datorează doar lui Paul [ ce`mi venea să te iubesc în momentele alea . strânge`te`aş de gât] care, având o criza de hormoni [sper să nu citească, pentru că vreau să mai trăiesc], a înnebunit de`a binelea şi dădea avânt ca disperatul, în timp ce eu mă ţineam cu mâna de o simplă chestie de metal, iar corpu`mi era în aer [nu mai zic că era să dau cu capu` de pământ şi să mi`l zdrobesc, că asta`i deja altă poveste]. În fine, am trecut şi de asta şi`am urlat cât m`au tinut plămânii. Totuşi, cineva mă iubeşte: Dany si Laura au sărit în ajutorul meu; mai mult ca sigur le`am surzit cu hongu` meu şi astfel şi`au dat seama că eu eram moartă de spaimă şi că nu mă prefăceam deloc. Lui Steli îi gasesc eu o scuză : era ocupat cu pozele, deci nu m`a putut ajuta [ yeah, right]

Ar mai fi multe să vă povestesc referitor la ziua de ieri dar, sinceră să fiu, mi`e foooooarte lene şi somn. Azi noapte n`am putut dormi de la cei 2 L de Pepsi Twist ce i`am consumat singura. [ruşine să`mi fie] Plus că, azi dimineaţă , la 06.12, eu eram ca buha în balcon şi mă uitam după răsărit [când n`am somn şi`s obosită am cele mai idioate gânduri şi preocupări posibile şi Imposibile]

Tzooocatu`v`am eu pe voi. Acum mă retrag la somn. Moş Ene zice că`i e dor de mine şi nu`mi voi dezamăgi amantul fidel , aşa că zmuuuuuuuah şi NOAPTE BUNĂ ! [ ne vedem azi la Mandinga...ayayayyyyyyy]

Dragostea şi Nebunia

august 28, 2008 at 9:34 am | In Uncategorized | 14 Comments
Tags: , , , , , , ,

„

Se spune că demult s’au întâlnit câteva sentimente şi câteva calităţi ale omului. Când PLICTISEALA bombănea a 3 a oară, NEBUNIA a propus : Hai să ne jucăm de’a ascunselea.

INTRIGA a făcut pe mirata, iar CURIOZITATEA, fără să se abţină, a intrebat : De’a ascunselea ? Şi cum e aia ?

„Este un joc în care eu mă fac (îmi acopăr faţa) şi încep să număr , de la unu la un milion, în timp ce voi vă ascundeţi.Când termin de numărat, vă voi cauta până vă găsesc” , explică NEBUINIA.

ENTUZIASMUL dansa de multumire, iar BUCURIA ţopăia pentru că a reuşit să convingă INDOIALA şi chiar

INDIFERENŢA, cea pe care n’o interesa nimic.

Dar nu toţi au vrut să participe. ADEVĂRUL a preferat să nu se ascundă. De ce ? Pentru că , la sfârşit, îl găseau mereu.

ORGOLIUL considera că jocul acesta era o prostie.În fond, îl deranja că nu fusese ideea lui. Iar LAŞITATEA a preferat să nu rişte.

NEBUNIA a început iute să numere.

Prima care s’a ascuns a fost LENEA care, aşa cum face mereu, s’a tolănit pe prima piatră care i’a ieşit în cale.

INVIDIA s’a ascuns după TRIUMF care, prin propriile puteri, a reuşit să se urce în copacul cel mai înalt.

GENEROZITATEA aproape nu reuşea să se ascundă. Fiecare loc i se părea minunat pentru oricare dintre prieteni.

Lacul cristalin pentru FRUMUSEŢE.

Coroana unui copac era perfectă pentru TIMIDITATE.

O adiere de vânt i se părea magnifică pentru LIBERTATE.

În fine, după ce s’a gândit la toţi, GENEROZITATEA s’a ascuns într’o rază de soare.

EGOISMUL , în schimb , a găsit un loc foarte bun de la început. Era aerisit, comod, doar pentru el.

MINCIUNA s’a ascuns după curcubeu.

Iar PASIUNEA şi DORINŢA, printre vulcani.

Când NEBUNIA aproape terminase de numărat, DRAGOSTEA încă nu găsise un loc să se ascundă, căci toate erau ocupate.Până ce, într’un târziu, a văzut o tufă de trandafiri şi s’a hotărât să se ascundă între flori.

„Un milion!”, zise NEBUNIA. Şi începu să caute. Prima care a apărut a fost LENEA, care era la doi paşi.

Fără să vrea, a găsit INVIDIA. Şi’a găsit imediat şi TRIUMFUL.

Pee EGOISM nici nu a trebui să’l caute, că a ieşit singur. Ascunzătoarea lui era, de fapt, un cuib de viespi.

De atâta căutat, Nebuniei i s’a făcut sete. Şi, apropiindu’se de lac, a descoperit FRUMUSEŢEA.

A fost mult mai uşor sa găsească ÎNDOIALA. Stătea şi nu putea să se hotărască unde să se ascundă.

Aşa i’a gasit pe toţi.

TALENTUL era în iarba crudă.

NELINIŞTEA, intr’o peşteră întunecată.

MINCIUNA în spatele curcubeului.

Şi a găsit chiar şi UITAREA, care uitase că se joacă de’a ascunselea.

Dar DRAGOSTEA nu era de găsit.

NEBUNIA a căutat în fiecare copac, în fiecare izvor, pe creştele munţilor. Şi, când era să se dea bătută, a văzut tufa de trandafiri. A luat un băţ şi a încercat să mişte crengile. Imediat s’a auzit un ţipăt de durere. Spinii răniseră ochii DRAGOSTEI.

NEBUNIA nu ştia ce să mai facă să se scuze. A plâns, s’a rugat, a implorat , a cerut iertare şi a promis să rămână mereu împreună.

De atunci, DRAGOSTEA este oarbă şi NEBUNIA este mereu lângă ea.

De aceea se spune „ Să iubeşti e o nebunie, dar măcar să iubeşti nebuneşte ! ” ”

_________________________________________________________________________________________

Voi cum vă jucaţi de’a ascunselea ?

cui ii trebuie PPS’ul din care am luat textul , să mă caute pe Mess

Gânduri Nocturne

august 27, 2008 at 9:11 am | In Aberatii Nocturne, Copilul din mine | 5 Comments
Tags: , , , , , , , , , , , ,

→ Mă sâcâie lumea. Presimt că iar intru într’o stare gen „ Muri’o’aţi !” Ce fain sună când pronunţ cuvântu’ ăla. Oooo, da! Am atâta răutate’n mine…clocoteşte şi e gata, gata să erupă şi să vă ofere o excursie gratuită la dracu’ ,exact ca’n numărătoarea de demult [ sowwy de cacofonie] „ Pe strada Macilor -stradă din Turda- trece mama dracilor şi te’ntreabă mergi cu ea, da sau ba ?” Şi tu, săturându’te să mă tot auzi pe mine „ Mori ! ” , „Dă’te dracu’! ” , „Crepa’o’ai! ” + alte „ dulcegării ” de genu’ , zici DA şi => . . . (you’ll find it out yourself)

→ E 2 a.m şi interfonul sună. Îl aud de la mine din cameră. Sună, sună si nimeni nu se simte să’i deschida ăluia din drum. Bine’a zis Carnal ( glumă, măăăăăăă) “ Necivilizaţi is ăştia din Turda” ( eu mă autoexclud. Pe voi, restul, vă include cu neruşinare)

Revenind la “ăla din drum”… de ce mama dracu’ deranjezi întreg blocu’ ?a ?De ce ? Lasă că răspund eu în locul tău : de PROST ! M’ai interrupt din creaţie. Sunetul enervant al interfonului mi’a furat gândul. Damnnn you ! Acum ce’i mai mint eu pe ĂIA pe blog ?…Dracu’n el interfon ( I’m gonna kick some buttons really soon)

→ Nu’mi mai simt mâna dreaptă.Am febră musculară la degete. Ştiu că’ţi vine a râde dar, de data asta, mie nu’mi arde de glume.La fel de “bine” m’am simţit şi azi, pe durata a vreo 4 ore, timp în care coboram toţi dracii din ceruri lustruindu’mi baia. Mda, are şi mama draci ( pricinuiţi de mine, bineînţeles) şi astfel se răzbuna ea pe mine. Ştie că fac orice în casă, mai puţin să şterg pe jos în baie.Eiiiii, de data asta s’a întrecut cu gluma şi m’a “dotat” cu o periuţă de dinţi, asta fiindu’mi folositoare în curăţarea fiecărei încrustraţii a gresiei şi a faianţei. Sinceră să fiu, ăsta’i genu’ de moment în care îmi pare fooooooooooarte rău că avem cea mai mare baie din bloc.

Cine vrea nervi gratuiţi? Cui ii tre’ muşchi naturali fără mers la sală ? Vreun voluntar ? Hai, măăăă, ce dracu’ ?…vă invite la un şmotru’ la mine’n baie. Să vedeţi ce bicepşi şi ce gambe facţi. Oioio…

→ Poc-Poc; Poc-Poc ; (pauză) Poc (pauză) Poooooc …ce morţişorii lui face vecinu’?Iar îmi pune la încercare nervii. Oare se răzbună că “l’am gazat” azi cu Grasu XXL şi La Familia (ce vremuri…uhhh) ? Orice ar fi, mâine’l stresez cu Mafia. Mai spre seară , schimb puţin meniul, să nu se plictisească, şi pun Paraziţii.

Măăăăăă, dacă’l sun eu fain frumos pe Bin Laden şi’i zic să’l “violeze” pe vecinu’ cu o bombă? Hmmm….n’ar fi bine că aşchiile’ar sari’n LCD’ul meu şi astfel iar s’ar criza mama. Fuck zou, new neighbour !!!

→ Zilnic sunt predispusă la diabet. Cine’i de vină? Viaţa virtuala, clarooo! Doar pe Mess pot auzi toate kkt’urile gen „fluturaşule”, „liliacu’ meu” , „tu scumpi” , „ti pup papushe mik” , „vrei sa fi uby meu? ” (<=am citat din tastările idioţilor). Mno, şi să nu mă abonez eu la insulină după asemenea cuvinte ? În viaţa reală (ce ca dracu’ sună asta) , adică aia ce începe după „ PC is shutting down”, nu aud aşa ceva pentru că se vede pe moaca mea că nu’s genu’ pitzi style.

→ Stau gură-cască şi mă uit la „ceva”, dar nu ştiu la ce. Mă uit şi eu aşa, din inerţie. Lenea s’a cazat la mine şi nu pare a pleca prea curand. Astfel, visez eu cu ochii deschişi. Mă văd undeva depaaarte de VOI. Acolo nu mă puteţi sâcâi cu întrebari ca şi „cmf?” sau „cmz?” (mess’uiştii dracu’…puşca’v’ar sursa)

Apă…Pepsi Twist…Mp4…Bebe…Vată de Zahăr…o foaie şi’un pix…una bucată chelner negrotel bunoc…uhhh

„Aţi primit mesaaaaaaaj” . . . „Aţi primit mesaaaaaaaj”…damnnnnnn …ce reverie…şi ce mai mesaj (Screw you, boy !)

→ Ce privire avea ăla azi. Era oarecum simpatic. Ochi verzi…M’a hipnotizat preţ de o secundă cu ochii lui maaari. Ce clari păreau. Am avut impresia că văd prin el (nu, Nosfer, nu i’am văzut ceafa ). Al dracu’ tip. Ar fi fost şi el bun…dar, nah, păcat că’i timid and, unfortunately, he’s gonna die this way . . .

(1) mi’e sete

(2) mi’e foame

(3) e 2 a.m

(4) mi’e lene

(5) mi’e somn

(6) am draci

din (4) + (3) = (5)

(1) + (2) + (4) = (6)

(6) + (5) = (1) + (2)

„azi am mâncat 2 crendwusti+ fructe” = (2)

asta le’a plăcut celor de la real.Multi ” de’ai mei ” (umanişti) au sărit probabil peste aberaţia asta ca, deh, e vacanţă , so NO Math or Logic

→ N’am apă. N’am suc. Sticla’i goală, iar frigideru’i aşa depaaarte. La noapte mă sufoc. Mi’e cald şi mă deshidratez. Ne REcitim mâine dimineaţp , asta dacă nu fac ţurţuri în timpul nopţii. ( Am uitat să precizez că afară bate vantu’, e înnorat, simt aer de toamnă şi că mi’e dor de caniculă)

Noapte bună, Alex`andra !

Leapşă – Obsesii

august 23, 2008 at 8:40 am | In Leapsa | 14 Comments
Tags: , , , , , , , ,

Lepşele astea se dovedesc a fi tot mai ” pă trend “. Am blogul de vreo lună jumate şi, in tot acest puţin timp,eu am primit vreo 4 la număr, ultima venind de la Dedeea , leapşă in care se cere să vă povestesc despre obsesiile mele.Trebuie să recunosc că, lately , n’am prea avut timp de aberaţii nocturne, majoritatea articolelor fiindu’mi programate. Dar acum, că totul a revenit la [A]normal, să aberez, că asta ştiu eu cel mai bine.

Cum vă spuneam, azi meditez asupra OBSESIILOR: ce’s ele?cu ce se mănâncă? Şi, cel mai important, care’s ale mele? Personal, când aud cuvântul obsesie, gândul îmi zboară la oamenii cărora le lipseşte o doagă, acele persoane care au porniri nervoase şi inconştiente atunci când e vorba de un anumit lucru X. P’ăştia’i numesc eu OBSEDAŢI. Bineînţeles, acelaşi cuvânt face ca mintea mea să treacă la pornografie. Daaaar, datorită faptului că mulţi minori îmi citesc blogul, nu voi insista prea mult la acest capitol, lăsându-vă pe VOI să vă imaginaţi ce, cum, când şi unde [ I hope you’ve got my point]

Sunt numeroşi aceia care spun ca eu sunt foarte [A]normală. Unii dintre cei care mă cunosc mai bine susţin chiar că nu şi-ar dori un copil ca mine atunci ” când te apucă pe tine dracii ”. Cu toate astea, afirm cu mâna dreaptă pe tastatură că NU sunt obsedată. Chiar dacă pare greu de crezut, ăsta’i adevarul. În timp, eu mi’am format doar tabieturi, metehne şi „apucături PROASTE” [mama] , dar NU obsesii.

De multe ori mama zice „când te’apucă, te ţine mult?” => a ajuns la capătul puterilor, nu’mi mai poate face faţă. Pe româneşte, i’am scos peri albi, iar ea se roaga la D’zeu ca eu să incetez dracu’ odată sau, cum zicea şi Feri în generală, „să’mi bag minţile’n cap”.

Exact ca’n versul „aşa’mi vine uneori . . .” [Demmo- 7 zile de 8 ori], mie’mi vin dracii foarte des, exact unde, când şi cum NU te aştepţi. În acele momente, nu se prea poate discuta cu mine. UNII ştiu asta şi mă lasă în lumea mea, „ până’ţi trec bâzdâcii” [ tot mama] ca, mai apoi, să revin cu picioarele pe străzile prost asfaltate din Turda.

Deja te dor ochii de la câte aberaţii a citit. Şi, ca să fiu CUminte, I’m gonna cut all this crap şi voi prezenta fain frumos, schematic [cu liniuţe, ca la şcoală] obiceiurile mele.

- La mâncare n’am mari pretenţii, cu toate că nu mănânc orice şi de la oricine. Foarte des prefer să nu mănanc decât o dată’n zi. Asta se întâmplă atunci când mama lucrează de după masa .Nu’mi place să mănânc singură şi de aceea am nevoie de o companie care să’mi ţină de urât în timp ce eu „malaxez” [varu’meu]. În rest, atâta timp cât imi faci cartofi prăjiţi, n’ai mari probleme cu copilul răzgâiat din mine.

Nu suport ceapa. Dacâ vrei să mor , obligă’mă să o simt/gust/miros/privesc. Adulţii’mi zic poezia aia potrivit căreia „nicio mâncare n’are gust fără ceapă”, dar eu ştiu una şi buna: I say NO to onion, la fel cum fac şi cu laptele. [ bleahh]

Nu’mi plac roşiile de grădină. Rareori mănănc d’alea de seră si asta se întâmplă de obicei iarna, când toate legumele’s foarte scumpe. În rest, mănânc muuuult ketchup [ Bobo poate confirma, el fiind cel oripilat când vede cum pun ketchup în cantităţi industriale]

- În trecutul nu foarte îndepărtat, aveam o slăbiciune pentru culoarea roşie. Toată garberoba mea era plină de haine roşii. Bineînţeles, lenjeria la fel. Când vedea mama ce articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte aduceam acasă, devenea un taur de la coridă. Acum, am evoluat, am trecut la albastru. Mdeah … îmi place cerul şi asta se reflectş în hainele pe care le port.

- Mint cu neruşinare, cu toate că am realizat că „ minciuna are picioare scurte ”. Sunt o mare mincinoasă. Probabil că aş trece şi testul cu poligraful. Sau , poate chiar în articolul ăsta am minţit fără ca tu să’ţi dai seama. Apucătura asta mi se trage de la Bibicu’. El a ajuns cam rău, căci nu se mai poate controla şi , cum înaintează şi’n vârstă, le infloreşte într’un hal fără de hal. I hope I won’t go as far as him.

- Fur /Iau cu compasu’ /Şterpelesc /Hoţesc /Şmanglesc /Sustrag /Fac „hocus-pocus”, deşi NU sunt cleptomană. Toate acţiunile enumerate anterios se pun în practică doar atunci când vine vorba de pixuri. Îl vad, îmi place => trebui să fie al meu şi nu’mi pasă cum are loc „transferul” de la tine la MINE. Parcă’l şi aud pe Filipuţ cum behăie „ Unde mi’e pixu’? . . . pauză…. Aleeeeeeee , da’mi pixuuuu’ !!” Chiar şi cel cu care scriu acum e unul furat and I’m proud of that.

- NU’mi place să mi se umble în lucruri. De obicei, sunt ordonata, manie „primită” de la mama si de la mama Aurica. Ştiu ce si unde pun, astfel ca dacă mă trezeşti in zorii zilei să’ţi dau foaia de hărtie pe care am scris luna trecută, ţi’o dau in 2 timpi şi 3 mişcări.

Nu te atinge de lucrurile mele fără ca eu să ştiu pentru ca nu raspund de reacţiile mele ulterioare.

- Scrierea unui articol , la mine, are un adevarat ritual de indeplinit. Reţeta: se ia una bucata pix –d’ăla furat- ,se alege o noapte luuuungă, minim 2 coli albe de hartie, şi se lasă mâna să danseze în delir pe ele. A doua zi, toate aberaţiile nocturne se trec într`un document Word. Apoi, se caută imagini de pe deviantart [ vizionez cel putin 10 pagini până să aleg poza finala] ca, intr`un final, să dau un gingas CTRL +V aici, pe blog. [ kinda creepy , but I already know this]

- Sâmbăta e ziua mea de făcut curat în întreaga casă. Doar in această zi a săptămânii intorc eu casa cu fundu’n sus. În rest, mama face asta. Şi, cum azi e sâmbătă, mă retrag eu incetişor să mă joc puţin cu aspiratorul si cu mopul . . .dar nu înainte de a pasa leapşa către Anca , Sunshine şi Diana

La multi ani, doamna profesoara !

august 20, 2008 at 6:46 am | In Personal | 27 Comments
Tags: , , , , , , , , , , ,

Clasa a 8 a a trecut a dracu` de repede. Până să mă dezmeticesc eu din obişnuita`mi lene, buuuum : Capacitate 2006. Cu chiu cu vai, a trecut şi asta. Mi`am luat examenele cu o medie de 9.25 şi`am intrat la liceul dorit..

Vacanţa maaaaaaare – perioada mea preferata din an- când stai şi diuguleşti cât e ziua de mare , soare, ştrand, bronz catifelat, ala bala d`astea. La un moment dat, se trezesc “deştepţii” că lor le e dor de şcoală. Îl aud pe unu` că se plictiseşte şi că parcă, parcă i`ar plăcea să se ştie din nou în şcoala generală , chiar dacă doar de dorul de a auzi “ 6, vine profaaaaaaaa”. Alt pui de einştein behaie că , vezi Doamne, ii e dor de X şi că „ar fi fooooarte tareee, frate” [ sunt singură la parinţi..aşa că n`am nicio legatură cu individul în cauză] să`i mai tragem „tz- H2O” profei de română. [aia de rânjea a dracu` de ironic când zicea „ doiuţuuuu`” ]

„ Ale, eu abia aştept să înceapă şcoala. Liceu…boboci…chestii , socoteli. Tu ? Nu aştepţi?”

La care eu, Ale, stau şi mă uit la interlocutorul meu ca la felu` 14. Îmi zic „WTF?” Niciodată nu mi`a plăcut sa merg la scoala.De ce aş fi făcut`o atunci? Chiar, DE CE? Liceu aka colegi noi, diriginte nou [ ulterior s`a dovedit a fi nouĂ], materii gen logică [ acum , că voi face economie, mi`ar plăcea să mai facem Logică şi Argumentare] si multe porcării care aveau să scoată dracii din mine la suprafaţă şi să mă facă să regret că a trebuit să mă despart de 8 B [ imi lipsiti, măăăăăă !]

Prima zi de şcoală: soare, flori, feţe necunoscute, căldură,nedumerire . Sunt pierdută. Nu realizez unde, cu cine şi ce fac. Mă las dusă de valul de elevi. Nu`i cunosc.Ajung în internatul Liceului Teoretic Livriu Rebreanu [ CHIMIE 1 pentru turdeni]. Intru in clasă . Mă asez cu Achim şi cu Ioana în bancă [ pe ei îi cunoşteam din generală]. Ma uit nedumerită „ Cine`s ăştia? Ce`i aici? Unde`i Dany? Unde`i dirigu`? Ce mama dracu` fac eu aici? Vreau să iesssss… Fugiiiii, Ale !” Întrebările astea au ramas fără răspuns. Dintr`o dată, pe uşa apare o femeie. O măsor luuung din priviri şi IAR mă intreb „ Cine`i? Ce caută? De ce a venit? Când pleacă?” În sufletul meu, eu incă îmi aşteptam dirigintele din şcoala generală, pe domnul Stoca, să apară pe usa şi să`mi zâmbească într`un fel în care numai el ştie s`o facă. Femeia „aia” s`a dovedit a fi doamna Mandroc aka diriginta din liceu. Buuun. Deja „făceam feţe-feţe”; nu mai aveam stare si mă foiam în bancă. Îmi venea să fug, să urlu, să mă dezlanţui dar, nah, m`ar fi crezut ăia mai nebună decât păream. Nu mai are rost să vă zic că am ramas mută de uimire in momentul când noua mea dirigintă s`a apucat de plâns în faţa noastră, a celor 30 de „boboci” , pe motiv că ii pare taaaare [ da` taaaaaaaaaare , mă] rău că nu am avut parte de o primire „ca la carte” din cauza grevei ăleia idioate pe care o făceau profesorii.

Prima impresie contează foarte mult – aşa se zice. După întâlnirea cu noua dirigintă, am rămas putin . . . hmmm…cum să zic…şocată [ e cam mult spus, dar nu găsesc alt termen momentan pentru a`mi defini starea de atunci ]. Deliciul oricărui inceput de şcoală : prima oră de limba română. Oooo, da. Trebuie să recunosc. Ador ora aia. O aştept cu maaare nerăbdare . În scoala generala am avut eu „mici” probleme cu profa, aşa că eram curioasă de cum va fi in liceu. Sinceră să fiu, mă săturasem să`mi transform clasa intr`un câmp de luptă ori de câte ori aveam română. Buuun. În „scenă” işi face aparitia doamna Laura Radu –noua profesoară. Prima impresie? Un sec „ hmmm…e ok…pare de treabă…să vedem cum va fi pe parcurs.” O ţinea numai într`un zâmbet. Avea ea o tehnica secretă prin care se ştia face plăcută de către cei din jurul ei. La început, am fost reticientă în privinţa ei. Cu timpul , am ajuns s`o îndrăgesc şi să aştept cu placere orele de română. Mă fascina modul în care ea reuşea să mă domine [chiar dacă nu i`am dat niciodată ocazia de a vedea acest lucru]. Se juca cu mine, cu mintea mea. Mă făcea s`o plac şi să mă uit ca un copil tâmp la ea în timp ce părăsea clasa. În gândul meu era „ şi mâine? Va fi ea oare la fel ca azi , zâmbitoare, draguţa, grijulie? Sau se transformă în bestia ce`am lăsat`o`n generală?” Nu mi`am bătut capul prea mult cu asta. Era doar o altă profesoară. Una din multe altele. Dacă ar fi plecat în momentul acela definitiv,n`ar fi fost nicio problemă. N`aş fi avut nicio remuşcare deoarece n`a ajuns să mă cunoască , deci nu avea cum să`mi pese de ea. Daaaaaaaaaaaaar ,din fericire, n`a plecat aşa curând. M`a incurajat să mă duc la olimpiadă [ sunt foarte mândră de mine că am luat premiul 3 la judeţeană] . Şi`a pierdut timpul cu mine. Mereu m`a sprijinit in tot ceea ce`am făcut. M`a surprins plăcut faptul că ţinea la punctul meu de vedere , cu toate că, mai mereu, eu o contraziceam. Până atunci, la orele de română din generală, când eu aveam ALTCEVA de zis [ e in natura mea să stârnesc dispute interminabile] eram amenintată cu „doiuţu`” sau, pur şi simplu, profa îmi zicea`n faţă că nu mă suportă [si , ca să vezi, cuuulmea, nici eu pe ea].

Pe d`na profesoară din liceu îmi păcea s`o ştiu în prezenţa mea. Nu pot explica de ce.. Pur şi simplu, mă simţeam bine ştiind`o pe ea situată undeva, acolo, in clasă, la caţiva paşi de mine. Nu`mi doream prea multă atentie. Nu, nu. Eram sătulă de aşa ceva.. Vroiam să rămân „ aia mică cu gura mare”. Da, aşa mă ştie lumea. De aia mi`a zis cândva Filiputz „trompetă” . Am hongu` mare şi nu ezit nicio fracţiune de secundă din a`l utiliza.

În dialogurile cu d`na Laura mai mereu nu`mi vedeam lungul nasului şi dădeam in nesimţire [ sunt o fire recalcitrantă, greu de controlat]. Aproape de fiecare dată leoaica din mine îşi arata colţii, lucru vizibil de intreaga clasă. Mulţi m`au mustrat, îmi ziceau că nu`i bine, să mai tac şi eu că prea, prea uit de statutul meu de elev. După cum era şi de aşteptat, nu i`am bagat in seamă. Am continuat să fiu EU. Nu mi`a stat prea bine şi de lucrul ăsta nu mi`am dat seama decât abia târziu , acum, când nu mai are niciun rost, căci timpul nu poate fi dat inapoi. Cu toate astea, d`na profesoara nu m`a certat niciodată. Presupun că a ajuns a mă cunoaşte destul de bine dacă şi`a dat seama cum să jongleze cu stările mele oscilatorii [ zâmbeam iar, dupa 5 minute,îi trimiteam la dracu` pe toţi din clasă]. M`a inţeles. Şi`a dat seama că nu mă voi schimba niciodată şi m`a lăsat să`mi joc jocul în continuare după propriile`mi reguli. Să fi fost oare o decizie inţeleaptă a dânsei? Eu zic că da. De ce? Pentru că, daca nu`mi acorda libertatea de care aveam atâta nevoie, cu siguranţa ajungeam să`i zic în faţă „ nu vă suport” [ asta i`am zis cu neruşinare în faţă doamnei Copil, profa cu „doiuţuuuuuu`”]

Cât ai zice „Ale” incepe septembie => şcoala, colegi, profesori, flori . . . 11B . Şi profa? Ea, Laura Radu ? Cu ea ce se va intampla? Ce va face acolo, departeeee, in Sibiu ? Ştiu că va avea emoţii. Chiar ea mi`a zis asta. Ştiu că va pierde cateva lacrimi şi că asta o va durea. Va incerca să fie tare, să muşamalizeze situaţia, să nu`şi lase elevii să vadă că e slabă şi ca, la fel ca mie, îi va veni să fugă cât vede cu ochii [ ce mi`ar plăcea să „dea o fugă până`n Turda” şi să nu mai plece] . Sper ca totul să fie bine. Să facă faţă. Să „facă pe dura” [ figura asta îi reuşeşte a dracu` de bine] . Am incredere`n ea şi ştiu că nu mă va dezamăgi. Până acum nu a facut`o şi sunt ferm convinsă că nu o va face niciodata.

Vă mulţumesc că m`aţi inteles şi că aţi incercat să`mi cizelaţi comportamentul. [ intr`o mică-mare măsura aţi reuşit ; dar şhhhhhhh . . . nu le ziceţi LOR]

Vă multumesc că v`aţi străduit să ne ajutaţi să ne cunoaştem unul pe altul , în calitate de colegi, de prieteni. Piesele de teatru care, fara dvs , nu le`am fi făcut au avut un importantrol in cadrul comunităţii 10B.

Am mancat o gogoaga infuriată pentru dvs (cu vişine, bineînţeles). M`am gândit la dvs în acele momente. Va astept in Cluj sa mergem din nou la Mc Donald`s ca atunci , cu olimpiada, si sa mancam banane, cu toate ca as prefera o gogoasa .

Vă aştept la Turda. Mi`aţi promis că ne vom vedea în vacanţa asta. Oricum, eu vă promit că`i voi bate pe ĂŞTIA la cap să „dăm o fugă” şi noi până la dvs în Sibiu (totuşi, cam departe v`aţi dus ). Vin la dvs să`i dau dracu` pe ĂIA care mă vor inlocui, pe acei elevi care vă vor face sa o uitati „pe Ale”.

Închei aici. E de ajuns cat am aberat ,ăsta fiind cel mai lung articol de pe blog. Mda, ştiu, stilul bombastic. N`am ce` i face m`am obişnuit cu el. Mai am să vă zic un singur lucru: LA MULŢI ANI !

Imi pare rau !

august 18, 2008 at 7:51 am | In Personal | 6 Comments
Tags: , , , , , , , , , ,

De obicei, tin minte toate porcariile carora nimeni nu le  da atentie. Spre exemplu, eu stiu ca in prima zi de scoala din clasa 1 a am stat in a doua banca din randul  de langa perete cu Feri, iar in fata mea era Andreea cu George. [ tineti cont ca au trecut deja mai bine de 10 ani de atunci]. Sau, mai tin minte cum am facut cunostiinta cu un coleg X [ nu conteaza cine, fiind eram tot in clasa 1 a]; eram in pauza, in curtea mare, iar el a venit si`a intins mana zicand ” eu sunt X” si dupa a urmat din partea mea banalul ” pe mine ma cheama Alexandra” …ala bala . . .

Toti prietenii mei ma considera putin ciudata cand le zic ” Mai stii cand …. ” si ei se uita la mine cu o fata foarte expresiva gen ” wtf ? cum mama dracu` ti`a traznit asta acu`n cap?”. Mda, asa e. Toate nimicurile le tin minte. De ce? Nici eu nu stiu. Poate pentru ca am o memorie vizuala foarte dezvoltata. Pe de alta parte, poate pentru ca imi place sa studiez oamenii.  Cert e faptul ca eu imi amintesc absolut tot ce`ai uitat TU.

Kinda weird . . . yeah, i know

Ieri am fost la strand. Intoarsa acasa, eram rupta de oboseala. Dusul ” de dupa” m`a molesit complet. Nu`mi mai puteam tine ochii deschisi => nu eram o partenera de discutii prea stralucita in acel moment. Asa s`a dus si dracu` concertul cu Voltaj la care , sincera sa fiu, mi`a fost prea lene sa ma mai duc [maybe next time] . Si , ca un copil-copac ce sunt, in loc sa ma trantesc in pat, am stat si`am diugulit pe Messenger, pierzand vremea cu Ciupa [ vezi blogroll]. Cu cat suntem noi mai obositi si cu cat se lasa seara mai repede, cu atat incepem sa filozofam mai mult. Si, ieri, ce credeti ca mi`a traznit mie prin cap? Sa`l pun pe el sa`mi insire obsesiile mele[ ca tot trebuie sa rezolv o leapsa cu " Obsesii"] Si`mi zice Ionutz, si zice dar, nu ma prea ajuta mare lucru pentru ca ,tot ce mi`a zis el, eu stiam deja. Oricum, ii multumesc ca si`a pierdut timpul cu mine. Trecand peste faza cu obsesiile, ajungem la gura mea spurcata.

Ciupa: si te-ai apucat si ai zis de dracu si ca ti-e nu iti pasa si ca poate sa iti dea 2 ca tie tot nu iti pasa si sa mearga dreacului cu subiectul ala

Alex`andra Hoatza: asa am zis ?

Alex`andra Hoatza: i`am zis in fata ?

Ciupa: apai nu m-ai tii minte?

Ciupa: da i-ai zis

Ciupa: pfai ale tata

Alex`andra Hoatza: tulai mama

Alex`andra Hoatza: ce gunoi de om is

Ciupa: ma dezamagesti ca nu tii minte

Alex`andra Hoatza: si ea ce`o zis ma ionutz?

Alex`andra Hoatza: atunci cand am zis “mama dracu`” ?

Ciupa: nimic

Ciupa: o stat si o inghitit

Ciupa: o iesit mai repede

Alex`andra Hoatza: cum nimic maaaaaaaaa?

Ciupa: noh daca iti zic

Cu toate ca va ziceamca am o memorie vizuala excelenta si ca tin minte o gramada de lucruri NEimportante, conversatia de mai sus pe care mi`a relatat`o Ionutz chiar n`am tinut`o minte si imi vine sa`mi dau palmi de ciuda. Sunt o nesimtita fara pereche. Nu stiu cum mama dracu` mi`am permis sa zic asa ceva unei persoane care mereu s`a comportat bine cu mine, a avut rabdare sa`mi explice atunci cand eu, ca un copil-copac [ again and again] behaiam ” de ce? cum ? cand? cine?”.

Si, colac peste pupaza, persoana cu care am vorbit intr`un hal fara de hal, era profesoara de romana ce tinea mult, mult de tot la mine si ma aprecia. Pacat ca eu n`am stiut`o  pretui la momentul oprotun. Acum e prea tarziu si nu mai pot da timpul inapoi. Tot ce`mi ramane de facut e sa zic un sincer “ Imi pare rau !”

De ce mama dracu` nu stiu cand sa ma opresc? Pur si simplu, nu`mi dau seama cand e momentul, fractiunea aia de secunda, cand e de preferabil ca EU sa tac, sa`mi inghit cuvintele…Simple sunete ce pot „sa usture”…asta oricum depinde de situatie,de particularitatile fiecarui individ in parte; sper doar ca de data asta sa n`o fi dat in bara chiar asa „original”…chiar n`as vrea .

E culmea faptul ca, printr`un simplu cuvant, reusesc sa stric toata buna dispozitie a unei persoane. Fara sa`mi dau seama si FARA sa vreau, ”ii dau omului in cap”. Imi iese de minune asta, chiar daca e o actiune involuntara .

Am o dorinta de afirmare greu de controlat. Incep sa vorbesc si, pentru o perioada de timp, nu ma mai opresc.Aici, TU , interlocutorul meu ,esti obligat, fie ca vrei, fie ca nu, sa asculti ce am de zis. Dupa ce`mi spun „poezia”,o ascut si eu pe`a ta, chiar daca deja eu o anticipez din mimica ta. Pentru mine nu conteaza ca viziunea celor doua „poezii” sa coincida. Fiecare cu parerea lui, chiar daca orgoliul meu se simte, in unele cazuti, ranit pentru simplul fapt ca nu`mi dai MIE dreptate .

Deja vorbeste copilul RAZGAIAT din mine.Aha…accept asta. Mi s`a mai spus si, intr`o mica-mare masura aprob afirmatia,chiar daca nu o recunosc in fara LUI [urasc sa`i dau dreptate,chiar daca ,de cele mai multe ori,are...].Oricum,a se citi RAZGAIAT si NU „rasfatat” [nu vreau sa apara „later edit”-uri]

Trebuie sa incetez jocul acesta a cuvintelor,sa incerc cumva sa ma temperez,sa gasesc acel buton pe care scrie „PAUSE” [eu n`am incorporat „STOP ”] De incapatanata ce sunt,stiu „una si buna” si atat, „pe a mea” ! [parc`o si aud pe mama cum imi spune toate astea]

Pe parcurs,realizez si eu ca am gresit,constransa de imprejurari…In fine,”trecem peste” [vorba cuiva] sau,cel putin,incercam sa „ reparam ” [cat se mai poate] „stricaciunea” facuta…

Jocul Minţii

august 15, 2008 at 8:57 am | In Copilul din mine, Personal | 7 Comments
Tags: , , , , , ,

Ceata totala. Nu vad nimic, cu toate ca ma straduiesc din rasputeri sa ies din acest vid. Pe bajbaite, incerc sa descifrez vastul labirint ce mi se intinde in fata ochilor mei; negura noptii se asterne peste ei . . . Nu mai are rost sa ma fortez; am orbit. Cele doua felinare nu`mi mai folosesc chiar la nimic de acum incolo.

Trebuie sa intru in joc. Fara sa vreau, devin unul din pionii principali. Mai bine zis, singurul pion ,caci ceilalti presupun ca stau pe tusa, doar eu nu`i vad nicaieri. Poate se ascund, poate nu vor sa`si dezvaluie identitatea , sau poate, pur si simplu, ei exista doar in imaginatia mea bolnava. . . Totusi, cam multe ipoteze. Mica este probabilitatea ca una din ele sa aibe valoarea de adevar pozitiva. Ca sa aflu asta, trebuie sa actionez, sa fac prima mea miscare. Doar in felul acesta ma voi apropia de deznodamant, putand concluziona adevaratele reguli ale jocului cu care eu sunt pe cale de a ma familiariza.

Doar eu si EL. EU mica, nesigura si putin speriata ; EL nemarginit, arogant si sobru. Fac un pas inapoi, EL pare ca se apropie tot mai mult. Eu tac, EL reda fidel ecoul mintii mele. Ma panichez, EL pare mai sigur ca oricand. Razboiul mintilor incepe; nu mai exista cale de intoarcere. . . 2 jucatori, 1 singur maestru, 1 singura miza: perosnalitatea mea, modul meu de a gandi si de a actiona, „ la pachet ” cu gandurile, sentimentele si trairile pe care le`am interiorizat.

JOCUL incepe. Nelinistea din mine dura deja de prea mult, mult prea mult, timp. Subconstientul meu se hranea cu sperante desarte. De ceva vreme incoace, ma minteam pe mine insami [ it hurts so bad ] ca „va trece”. Ce doare insa cel mai tare e faptul ca faceam acest lucru aflandu`ma in deplinatatea facultatilor mintale. Inca nu s`a nascut medicul pentru a diagnostica acest tip de suferinta. Sufletul meu urla in surdina. Cere o protectie superioara, greu de inteles pentru mintile de rand. Si toate astea, de la cine oare ? Cum de la cine ? De la mine , bineinteles! N`am nevoie de nimeni si nimic din exterior. Sunt sigura ca, la finalul luptei, leoaica va triumfa. [as always]

Ne masuram din priviri unul pe altul. Pe masura ce ne apropiem, imi pare tot mai impunator, avand un statut colosal. Ma simt ca o furnica sub bocancul nemilos al unui urias. Se zice ca multii pot fi mutati din loc cu ajutorul mintii. Cum ar fi daca, cu ajutorul mintii mele infantile, l`as putea si eu strivi acest URIAS? Ar fi al dracu` de bine . . .

Pana sa`mi dau eu seama pe ce pozitie ma aflu, EL ma nimiceste; ma tranteste la pamant. Zac intinsa, ca un cadavru viu. Parca`s prinsa intr`o transa. Aud un glas familiar ce ma striga, ma cheama. Acest imbold imi da putere, forta de a ma ridica si de a`i analiza fata LUI bulversata. Nu se astepta sa rezist atacului sau. Mdeah, prostu`, m`a subestimat. Ghinionul lui. Incetul cu incetul, imi recapat curajul in propria`mi fiinta. Un alter ego isi face debutul. De data asta, intrarea are loc „pe usa din fata”. Toti ma admira, ma aclama. Asta da primire`n ring. Asa parca`ti mai vine sa rastorni muntele din loc. Avand un astfel de staff tehnic, am un avans colosal.Iata si pionii de care vorbeam. AS-ul din maneca mi`a fost de mare ajutor in aceasta partida.

„Roata morii se`nvarteste tac-tac-tac ” si in felul asta cel dominat ajunge dominatorul, iar varful piramidal s`a dovedit a fi o simpla bucata inerta de lut.

Lupta se incheie civilizat, fara prea mult tam-tam. Cele 2 minti isi dau seama ca au puteri egale, niciuna din ele neputand`o zdrobi pe cealalta.Cum era de asteptat, EA castiga partida si trece la NIVELUL URMATOR, stagiu in care va intalni un alt el,mai avansat decat cel din partida tocmai castigata.

To Be Continued . . .

nu incerca sa intelegi ceva din ce`am zis caci, pur si simplu, e prea mult pentru mintea ta

Respect . . . ce`i ala ?

august 13, 2008 at 5:35 am | In Uncategorized | 4 Comments
Tags: , , , , , , , ,

In ultimul timp, in jurul meu am vazut multi oameni care nici macar in carti n`au dat (din greseala) peste sintagma “Cei 7 ani de acasa”. Vorbind cu peretii si cu mine insami, creierul imi este zguduit de urmatoarele :

“ Cum mama dracu` te poti considera OM, cand tu habar nu ai sa te porti printe putinii oameni din ziua de azi ? Ce au facut parintii tai cu timpul ce trebuia, ipotetic vorbind, sa ti`l acorde tie, un copil copac-ramura-creanga, prost ca, intr`o buna zi, cineva sa ti se adreseze apelativul OM?”

Chiar si noaptea imi turez “motorasul” cu astfel de intrebari retorice. Uneori, incerc sa nu fiu asa aspra cu TINE si iti iau apararea, gasind tot felul de scuze penale pentru a`ti motive, intr`un fel sau altul, modul tau NEmanierat de comportare.

Inainte de toate, trebuie sa`ti explici tie personal ce e ala “respect de sine” caci, dupa ce acest prim pas a fost facut, vine si problematica respectului fata de semeni.

Cel mai grav e atunci cand n`ai niciun fel de recunostiinta fata de cea care te`a adus pe lumea asta prost crescuta. Ca sa afirmi “Eu nu am mama. Aia e o cunostiinta mai veche. ” despre propria`ti mama, e ceva mai grav ca atunci cand savarsesti o crima. In cazul asta, ai comite o crima dubla. In primul rand, sufletul mamei tale ar crapa de durere iar, in al doilea rand, sufletul tau (asta presupunand ca ai avea vreunul) ar deveni gol, asemenea unui surd ecou …Ca parinte, sa ai un astfel de copil, e un blestem ce nu poate fi dezlegat decat cu o cura sanatoasa si luuuunga de [RE]educare.

O vorba din popor zicea ca “Parintele e cel mai mare mincinos”. O alta sprijina aceasta afirmatie, aducand noi completari “ Orice cioara`si lauda puii” . . . Ce ti`e si cu vorbele astea . . . Ai dracu` babaci. S`au priceput ”de cand lumea si pamantul“ la prevestit viitorul si , pana acum, tot ceea ce “din batrani se povesteste”, s`a adeverit cu exactitate . . .

Mai mare dusman ca propriul tau copil nu`ti trebuie

Criza Timpului

august 12, 2008 at 9:50 am | In Aberatii Nocturne, Personal | 8 Comments
Tags: , , , , , , , , ,

“ N-am Timp! “= scuza perfecta pe care o rostim cu totii mai devreme sau mai tarziu. Pana si cei mici o folosesc, adesea pentru a scapa de chinul ( in conceptia lor) de a servi masa de 3 ori/ zi: „Mami, n`am timp acum. Chiar nu pot. Inca 5 minute , te rog, ca ma uit la desene.”

. Noi, oamenii din ziua de azi , suntem foarte ocupati. Ne agitam pentru toate nimicurile: bani, popularitate, imagine, cariera . . . ala bala. Astfel , uitam sa ne bucuram de adevaratele placeri ale vietii. Pur si simplu, din cauza ignorantei noastre si a mentalitatii indobitocite, ne privam pe noi insine de numeroase chestiute puerile, fara prea mare importanta dar, care confera vietii culoare. La urma urmei, asta e tot ce conetaza : CULOAREA ! Acolo unde ea lipseste, sufletul se ingroapa in monotonie => persoanele taciturne pe care le zarim zilnic grabite , fie in drum spre locul de munca, fie la supermarket cu „ gloata de plozi ” dupa ele.

. Se cunosc inca de la gradinita. Se observa cu ochiul liber ca X si Y se iubesc. Fiecare nutreste o pasiune aprinsa pentru celalalt doar ca, pana acum, niciunul nu a facut primul pas.

Beep-Beep-Beep . . . Raspunde dracu` odata. Nu vezi ca insista? Cu siguranta tara arde daca te suna acum, in miez de noapte . . .

Y: . . .(pauza) Aaaa . . .Buna. Scuze deranjul . . . ( suspans)

X: Aaaa…Salut. Nu`i nimic

Y: Stii…eu vroiam sa . . . ( aceeasi pauza tampita )

X: Ma mir ca m`ai sunat.

Y: Pai da. . . ma gandeam ca . . .

X: Aha… da…eu…

Y: Stii, mi`a luat ceva timp pana sa fac pasul asta.In capul meu mi`am facut multe scenarii cu locatia, ce voi face, cum voi spune, iar acum, te rog sa ma asculti ( emotiile se transmit prin undele telefonice ) . . .

X: . . . [ pauza ] aaaa… asa, si ?

Y: M`am interesat si am aflat ca nu ai prieten. Ce zici, iesim maine la un suc ?

X: Pai, sa vezi, maine m`a rugat mama sa o insotesc pana la bunica.

Y: Poimaine? Ce faci? Ai planuri?

X: Ahh, programarea aia idioata la dentist . . .

Y: Si`n weekend? Nu`mi zice ca inveti…

X: Ai ghicit. Luni dau teza la mate.

Y: Oooo…Aha. Ok atunci… Ne vedem maine la scoala.

X: Ok, PA !

Si uite asa, pe el il loveste rusinea la un capat al strazii, iar la celalalt , ea suspina si`i vine sa planga de ciuda, de proasta ce`a fost ca s`a intimidat si nu a acceptat invitatia demult visata. . .

. In mod frecvent aud expresia „ N-am timp nici sa mor ”. Am stat si`am reflectat putin asupra ei si, da, e foarte adevarata. Sa ai parte de o inmormantare decenta trebuie sa ai un loc de veci, sa arvonesti groparul, sa`ti cumperi sicriu + haine de inmormantare, sa dai spaga preotului, sa`ti angajezi „bocitoare”, sa dai comanda la coliva, sa achizitionezi coroane si, nu in ultimul rand, sa te rogi Bunului DumnezEU sa`i pese cuiva de tine si sa vina sa te conduca pe ultimul drum. Stau si ma gandesc…si iar ma gandesc…in asemenea conditii, cui mama dracu` ii mai arde sa moara? Mie sigur NU !

.Bunicii mei n`au somn. Se culca odata cu gainile si se trezesc simultan cu cocosul. Ei sustin ca nu le este somn si li se pare de`a dreptul scandalos ca eu stau si diugulesc [colegii stiu de ce] pana la amiaza in pat.

Batranii insa, la 7 dimineata pornesc in piata, la 8 sunt inapoi acasa si`si beau linistiti ceiucul. Tot ei sunt cei care stau la rand la cozile infernale ce se formeaza la farmacii. In speranta unei retete compensate, vin cu cortul si se posteaza in fata ghiseului, ba chiar se calca in picioare unul pe altul. Astfel , isi pierd 5-6 ore simtind respiratia urat mirositoare [unii mai au si proteza`n gura] a celui din spate batandu`le drept in ceafa ca, intr`un tarziu, sa auda „ Ne pare rau, medicamentele compensate s`au terminat. Mai primim luna viitoare. Daca nu, incercati la alte farmacii ” . . . alta farmacie, alt timp pierdut in zadar, alti nervi, alta poveste, alt post . . .

Morala CARE ESTE :

Fa`ti timp ! Lasa dracu` programarea la coafor si stai cu copilul tau. Uitati`va la desene animate , daca pe el asta`l face fericit; astfel , amandoi vefi fi impliniti sufleteste doar prin simpla prezenta a celuilalt.

Fotbalul poate astepta. Nu lasa un meci idiot sa te priveze de compania iubitei tale la o cina romantica.

Ia`ti inima`n dinti si spune`i ce simti. Chiar daca pare greu, totul are o rezolvare.

Iar TU, calca`ti pe mandrie , uita`ti rusinea si textele invechite acasa si accepta sa iesi undeva cu el. Poate fi acel EL, iar tu sa`l ratezi din cauza nesigurantei, ramanand vesnic la supozitia „ Oare cum ar fi fost daca … ?”

N-am timp nici sa mor, dar imi fac ca sa TRAIESC !

Trage-mi-o

august 11, 2008 at 8:22 am | In Carte | 10 Comments
Tags: , , , , , , , ,

Azi dimineata, in jurul orei 1, am terminat de citit cartea Virginiei Despentes, “Trage-mi-o “. Trebuie sa recunosc ca titlul mi`a tras ochiul de maneca. Era asa de incitant, incat m`am lasat hipnotizata, astfel ca cele aproximativ 200 de pagini s`au topit sub privirile mele insistente si indiscrete in mai putin de 3 nopti. [ in ultimul timp citesc doar noaptea]

Sunt sigura ca, pe majoritatea dintre voi, v`am facut deja curiosi. O buna parte dintre cititori deja se gandesc la ce ritualuri sexuale sado-masochiste preazinta Virginia. Nu`i frumos sa va provoc si sa “ va las in plop “ ( si plopu`n aer). Ca sa nu fiu prea a dracu` asa de dimineata, voi face prima mea fapta buna de pe ziua de azi si va voi povesti, in linii mari, cea mai recenta carte citita de mine : Trage-mi-o. [ " Baise-moi" in franceza]

Nadine- curva ieftina de cartier. Nu`si permite o locuinta a ei, asa ca imparte chiria cu Severine [ pe care o stranguleaza undeva prin capitolul 9]. Are o placere morbida atunci cand se masturbeaza in fata TV-ului, in timp ce se uita la hard-porno- uri. Duce o existenta mizera, cu toate ca a ei colega de apartament o mai tempereaza din cand in cand.

In cadrul romanului, Nadine reprezinta Binele [paradoxal spus], ea fiind un personaj cu o tenta pozitiva. E gata sa se vanda oricand, oricum , oriunde pe o sticla de whisky ieftin. In pofida acestui lucru, il iubeste [cu toate ca nu prea realizeaza asta] fara limite pe Francis, barbatul pentru care ar fi dispusa sa comita orice nebunie.

Manu- curva ieftina de cartier. Alcoolista. Si`o trage cu pustanii, fiind foarte atasata de un mic dealer de hasis, pe nume Radouan. N`are deloc simtul estetic, mereu pictandu`si unghiile neuniform, in culori stridente [ tipic tarfelor ] , astfel capatand un aspect fizic mounstuos. N`a primit niciodata afectiune din partea nimanui; nu stie ce`I aia , asa ca n`are cum sa`I lipseasca. Se dovedeste a fi o tovarasa pe cinste, impuscandu`l pe cel care i`a turnat acid pe fata lui Radouan, asta fara sa mai punem la socoteala ca Manu i`a furat “iubitului” sau toata agoniseala lui de`o viata.

Nadine si Manu sunt protagonistele acestui roman complex. De ce complex? Foarte simplu! Construit dupa modelul labirintului, reuseste sa capteze cititorul, romanul fiind unul dual : fie se urmaresc scenele violente si tumultoase de sex, fie se analizeaza psihologia personajelor [ sunt foarte putine scenele in care intervin caralii-politistii-, asa ca as minti daca as spune ca poate fi considerat drept un roman politist]

Soarta face ca Nadine si Manu sa se intalneasca. Observa ca au acelasi mod de gandire, asa ca se hotarasc sa ramana impreuna.

Initial, recuzita lor se rezuma la o mica avere furata, o sticla ieftina de alcool, masina furata de Manu de la mama ei, o arma sustrasa tot de aceasta ca, mai apoi, cele doua soferite nimfomane sa aibe tot ceea ce le pofteste trupul : de la sex salbatic pe aleele intunecate si jegoase, penetrare, amfetamina … pana la gloante, arme , reviste pornografice and stuff.

In mai putin de o saptamana de cand cele doua tarfe s`au intovarasit, au ucis vreo 15-20 de persoane, fara a fi incomodate de caralii [ a dracu` de bizat mi se pare asta dar, deh, e`un roman erotic in care totu`i permis], simtindu`se bine in orice imprejurare, locatie, indiferent de partenerul de tavaleala pe care il agatau intr`un mod foarte vulgar.

The End : “ Cu vârful degetelor mângâie patul pistolului şi masturbează ţeava, freacă metalul ca pentru a-l face să se întărească şi să se lungească, să-i descarce în gură sperma lui de plumb. E gata, uimită de cât poate fi de calmă. Scoate arma din buzunar, ghiftuită de soare. Când glonţul va pleca, se va gândi la Manu şi astfel vor rămâne împreună. E culcată la pământ, pe burtă. Cu braţele zdravăn sucite la spate de un bărbat care stă în genunchi călare pe ea. Dezarmată. Legată. Au sărit pe ea fără a-i mai lăsa timp să înţeleagă ce se întâmplă. ”

Pagina Următoare »

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.